Studiul "Brand Finance Global 500", publicat în 17 ianuarie 2024, a confirmat că Deutsche Telekom este unul dintre cele mai valoroase branduri din lume. Experții au listat Deutsche Telekom ca singura companie europeană aflată în top 10 al clasamentului general. Ca urmare, Deutsche Telekom a urcat două poziții față de anul precedent și se situează acum pe un puternic loc 9. Deutsche Telekom a devenit, de asemenea, cel mai valoros brand de telecomunicații din lume pentru prima dată, întrecând Verizon și AT&T. În ceea ce privește Europa, "T" rămâne brandul corporate numărul 1. Cel mai valoros brand din lume este Apple, urmat de Microsoft, Google și Amazon. Institutul britanic de cercetare a pieței “Brand Finance” a publicat studiul său internațional în cadrul Forumului Economic de la Davos.
Performanța de succes a Deutsche Telekom se bazează pe valoarea actuală a brandului său, cea mai mare din istoria companiei. Conform studiului, valoarea brandului este de 73,3 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creștere de 17% față de anul precedent (62,9 miliarde de dolari). Valoarea brandului a crescut cu 84%, din anul 2020. În această perioadă, Deutsche Telekom a urcat de pe locul 4, pe locul întâi, devenind cel mai puternic brand de telecomunicații din lume.
“Am reușit să devenim unul dintre primele 10 branduri din lume. Aceasta este o realizare extraordinară pentru compania noastră”, a declarat Ulrich Klenke, Chief Brand Officer Deutsche Telekom. Strategia noastră globală de branding umbrelă funcționează foarte bine, iar investițiile noastre în crearea unui brand puternic dau rezultate pe măsură. Aceasta se îmbină cu succesul nostru economic și tehnologic în Germania, Europa și Statele Unite, și are un rol important în poziționarea Deutsche Telekom ca operator de telecomunicații digital de vârf.”
Satisfacția clienților crește și mai mult valoarea brandului
Firma britanică de consultanță “Brand Finance” consideră că creșterea semnificativă a valorii brandului Deutsche Telekom este strâns legată de dezvoltarea economică și tehnologică. Grupul continuă să aibă succes cu investițiile sustenabile în calitatea rețelei, tehnologiile digitale și serviciile dedicate clienților. Conform Brand Finance, calitatea excelentă a rețelei Deutsche Telekom are un rol decisiv în ceea ce privește atragerea și retenția clienților, atât în Europa, cât și în Statele Unite. Conform experților, îmbunătățirea semnificativă a unor indicatori de brand precum inovația, serviciul dedicat clienților, atitudinea prietenoasă față de clienți, valoarea oferită în raport cu costul și recomandarea au jucat un rol esențial în creșterea puterii brandului.
Ratingul brandului a crescut de la 79 la 83 din 100 de puncte, ceea ce corespunde unei evoluții de la AA+ la AAA. Prezența consecventă a brandului la nivel global a ajutat Deutsche Telekom să-și îmbunătățească și mai mult imaginea de companie globală. Acești factori și nivelul ridicat de satisfacție a clienților au oferit plus-valoare brandului.
“Brand Finance” este o companie de consultanță independentă cu sediul în Londra, specializată în măsurarea valorii și analiza brandurilor. Instituția elaborează clasamentul celor mai valoroase 500 de branduri din lume prin măsurarea valorii în dolari americani. Valoarea brandurilor este calculată pe baza costurilor de licență pe care o companie ar trebui să le plătească, dacă nu ar deține brandul respectiv. Mai multe detalii despre raportul "Brand Finance Global 500" se găsesc pe www.brandfinance.com.
Strategia globală de brand de succes
Evoluția pozitivă a brandului Deutsche Telekom a fost confirmată și de alte studii, precum "Cele mai valoroase branduri globale" ("Most Valuable Global Brands"), inițiat de Kantar BrandZ. Aceste rezultate confirmă succesul strategiei noastre globale de brand. Noul nostru slogan "Connecting your world" este elementul final prin care Deutsche Telekom își aliniază în mod consecvent strategia globală de brand prin brandul umbrelă T.