- TEAM-UP: Progres in calitatea ingrijirii alternative a copiilor - cel mai mare proiect in domeniul serviciilor sociale, cu o finanțare de peste 500 de milioane de euro
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), a organizat in data de 18 decembrie 2023, la Palatul Victoria, conferința de inchidere a proiectului - TEAM-UP: Progres in calitatea ingrijirii alternative a copiilor, cod 127169.
Proiectul a fost cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, și implementat de ANPDCA in calitate de beneficiar, in parteneriat cu cele 47 de Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de la nivelul județelor și sectoarelor municipiului București.
- TEAM-UP: Progres in calitatea ingrijirii alternative a copiilor este cel mai mare proiect in domeniul serviciilor sociale, cu o finanțare de peste 500 de milioane de euro și, totodată, unul dintre cele mai importante in ceea ce privește investiția in resursa umană.
- Rezultatele acestui proiect sunt un succes pentru că au generat profesionalizarea a peste 4.000 de asistenți maternali din țara noastră. Ne dorim ca impreună să facem mai mult bine pentru copiii din sistemul de protecție și să atragem cat mai multe fonduri europene, a declarat ministrul Familiei Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero.
La nivelul Guvernului, ministerelor avem obiectivul de a introduce noile tehnologii și digitalizarea pentru a veni in sprijinul specialiștilor. Insă aceste instrumente nu vor inlocui niciodată oamenii buni, profesioniștii de excepție, a afirmat ministrul Cercetării, Bogdan Ivan.
- Mă bucur să văd că cel mai mare proiect in zona de asistență socială este dedicat copiilor. Platforma digitală este și ea importantă, dar cred că ce este și mai important este că avem cateva mii de persoane care și-au imbunătățit abilitățile profesionale, pentru că ele vor fi esențiale in modernizarea sistemului, a subliniat Alexandru-Mihai Ghigiu, Șeful Cancelariei Prim-ministrului.
Obiectivul proiectului a vizat creșterea calității sistemului de asistență socială și a numărului de asistenți maternali la nivelul comunității, prin introducerea de instrumente și proceduri și prin imbunătățirea nivelului de competențe al profesioniștilor din sistem.
La eveniment au participat ministrul Familiei Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, șeful Cancelariei Prim-ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, secretarul de stat in Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Teodora Preoteasa, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Rareș-Petru Achiriloaie, președintele CNASR Diana Cristea, parteneri din organizații internaționale și din mediul asociativ, respectiv oficiali din administrația publică locală.
Rezultatele proiectului
⮚ S-a creat o rețea dezvoltată de asistență maternală. DGASPC-urile din intreaga țara au recrutat, format, atestat și angajat aproape 4.000 de asistenți maternali. Aceștia au avut in ingrijire, in această perioadă, peste 7.000 de copii.
⮚ S-au plătit cheltuieli salariale aferente remunerației asistenților maternali existenți in sistem din 2014 pană in anul 2018, dar și a celor nou-angajați incepand cu anul 2019;
⮚ S-a creat o platformă digitală de tip e-learning dedicată asistenților maternali. Utilizarea platformei nou create va conduce la uşurarea procesului instructiv educativ prin insuşirea unor procese de invăţare active şi autonome, creşterea interesului asistenţilor maternali pentru instruire, crearea unor medii noi de invăţare formală sau nonformală, individuală şi in grup.
⮚ S-au achiziționat și s-au distribuit 15.000 de tablete destinate intregii rețele de asistență maternală, dar și altor profesioniști, pentru accesarea platformei digitale. Atat tabletele achiziționate, cat și platforma digitală pot fi utilizate ca și resurse pentru formarea profesională continuă a asistenților maternali și a altor profesioniști.
⮚ S-au elaborat și diseminat 17 proceduri de lucru, dar și codul de etică al asistentului maternal. Dezvoltarea acestor proceduri a fost realizată luand in considerare cadrul legal relevant pentru tema fiecărei proceduri elaborate, in urma unui proces ce a cuprins două runde de consultări cu reprezentanți ai DGASPC din serviciile de asistență maternală.
⮚ A fost derulat un program de formare profesională a tuturor asistenților maternali, primul de o astfel de anvergură. Conținutul a fost structurat pe 8 module de curs și a inclus aspecte referitoare la, integrarea copilului in familia asistentului maternal și in viaţa socială, asistarea lui in procesul educațional și asigurarea unei relaţii armonioase cu familia naturală sau de adopţie.
⮚ S-au organizat cursuri de formare pentru peste 11.000 de asistenți maternali. Cursurile de formare profesională au fost organizate pentru toți asistenții maternali atestați existenți in sistemul de protecție specială, indiferent dacă aceștia au fost recrutați in cadrul proiectului ori erau parte a rețelei existente la momentul demarării proiectului.
Informații suplimentare:
La sfarșitul lunii septembrie 2023, aproape 16.000 de copii se aflau in grija a aproximativ 11.300 de asistenți maternali din intreaga țară. Asistentul maternal este persoana atestată in condițiile legii, care asigură, prin activitatea desfășurată la domiciliul său, creșterea, ingrijirea și educarea necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care ii primește in plasament.
Valoarea totală a proiectului: 2.653.592.612,28 lei
Valoarea cofinanțării UE: 2.572.935.563,11 lei
Durata contractului: 120 de luni (ianuarie 2014-decembrie 2023).
Sursa: Guvernul României