Conferință de presă susținută de prim-ministrul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, după vizita de lucru la obiectivul de investiții rutiere Drum Expres Craiova-Pitești, tronsonul III

decembrie 19, 2023

Marcel Ciolacu: Bună dimineața! Mă bucur mult că atat eu cat și domnul președinte al Senatului suntem astăzi impreună, aici, să arătăm cat de importantă este stabilitatea politică. Normal că am venit insoțiți și de reprezentanții autorităților locale din cele două județe, atat din Olt cat și din Dolj, pentru că orice kilometru de infrastructură mare inseamnă dezvoltarea regiunilor. Dacă săptămana trecută am fost cu domnul Grindeanu pe Autostrada Transilvaniei și, momentul acesta, se poate circula de la Targu Mureș pană la Cluj pe autostradă, acum ințeleg că săptămana viitoare se finalizează acest tronson, al doilea tronson, peste jumătate din cei 121 de kilometri de la Craiova pană la Pitești, apoi urmează centura Bucureștiului și astfel se face unirea cu A0 și se poate circula de la Craiova direct pană la Constanța pe drum expres sau pe autostradă.
Sperăm ca și ritmul lucrărilor ținut și la Autostrada Transilvaniei unde s-a dat drumul cu vreo opt luni mai devreme și aici cu șase luni mai devreme - și felicit pe constructor pentru acest lucru - sperăm ca și la Autostrada Moldovei să se intample același lucru, astfel incat să legăm și Moldova de București, de Craiova, de Constanța, fiindcă numai astfel, printr-o dezvoltare coerentă și cu un plan coerent vom reuși să-i ținem pe romani acasă. Numai astfel vom putea crea infrastructura, pentru ca investițiile străine să vină in continuare la acest nivel cum au fost in ultimii doi ani, de peste 4 miliarde de euro, investiții directe. Sunt ferm convins că Olguța o să finalizeze cat mai curand aeroportul de la Craiova și mai mult ca sigur că, impreună cu Consiliul Județean și cu Marius Oprescu la Olt o să facă și parcurile industriale, pentru că, automat, vor veni investiții majore in regiune, in sfarșit și in sudul țării, nu numai in Ardeal și repet, apoi să continuăm in Moldova cu aceste investiții. E corect să mulțumim tuturor celor implicați care au inceput acest proiect și celor care il continuă și il vor finaliza, precum și constructorilor. De data aceasta e un caz fericit, pentru că eu nu pot, de exemplu, să-i mulțumesc domnului Cițu pentru deficitul de 9,2% pe care l-a adus Romaniei, dar domnului Bode și domnului Grindeanu putem să le mulțumim și suntem convins că lucrurile vor merge in direcția corectă. Asta inseamnă stabilitate politică, asta inseamnă o coerență in guvernare. Dorim să indreptăm percepția romanilor cu un adevăr, și anume acela că Romania se indreaptă in direcția corectă in acest moment. Dacă vom avea maturitatea politică și in continuare sunt ferm convins că vom merge in același ritm. Domnule ministru, mulțumesc mult!
Sorin Grindeanu: Mulțumesc! Eu aș vrea să-i felicit pe constructori, cred că e extrem de important să spunem acest lucru. Sunt totuși șase luni inainte de termen, aproximativ șase luni, asta merită menționat, iată că devine o obișnuință acest lucru.
Săptămana trecută, spunea domnul prim-ministru, am fost pe lotul de la Chețani la Campia Turzii, care va fi dat in circulație poimaine, cu opt luni inainte de termen. Acum, legat de acest drum expres pe tronsonul patru, următorul, stadiul e undeva la peste 40%. Ca termen, și tronsonul unu şi tronsonul patru vor trebui, și astea sunt angajamente luate de constructor, să fie finalizate și date in circulație pană la sfarșitul anului viitor. Asta va insemna că, pe toată distanța de la Craiova la Pitești, se va putea circula pe drumul expres.
Reporter: Cat la sută din tronsonul unu este realizat?
Sorin Grindeanu: In ceea ce inseamnă partea cealaltă, că s-a amintit, cea legată de A0 Sud, săptămana viitoare vom da circulației, de asemenea, peste 20 de kilometri de autostradă, din partea de sud a Bucureștiului, urmand ca, pană la sfarșitul anului viitor, toată legătura de la A1 pană la A2, ieșirea spre Constanța să fie finalizată, astfel incat de la Craiova pană la Constanța, cum spunea primul-ministru, să se poate circula pe autostradă 100%. Acesta este un lucru, de asemenea, important. Să știți că s-a reușit să se finalizeze inainte de termen și că autoritățile locale și-au dat concurs. Asta iarăși trebuie spus, pentru că avem exemple și in alte părți, unde autoritățile locale nu sunt la fel de cooperante, și atunci ritmul nu e cel pe care ni-l dorim. De asemenea, le mulțumesc autorităților locale pentru faptul că au reușit să iși dea concursul, astfel incat să finalizăm inainte de termen. In rest, mai spun un lucru. S-a votat in Parlament sau in Comisie la Transporturi, bugetul Transporturilor pe 2024 și in comisia de buget. Sigur, sunt bucuros că, față de 2021, cand am preluat acest minister, bugetul este mai mult decat dublu. Asta nu inseamnă, domnule prim-ministru, că nu o să am nevoie de și mai mult sau nu o să fie nevoie de și mai mulți bani la Transporturi, dar aș vrea să vă spun că astăzi, cand vorbim, ceea ce am propus Parlamentului, am propus doar pe zona rutieră şi sunt finanțați peste 800 de kilometri de autostradă și drum expres. Astăzi, cand vorbim, prin ceea ce am propus pe proiectul de buget. Ceea ce inseamnă foarte mult, iar din acei aproximativ 816 kilometri, pană la sfarșitul anului viitor trebuie să dăm in circulație și mă țin de această țintă, 250 de kilometri de autostradă și drum expres. Mulțumesc! Felicit incă o dată constructorii și autoritățile locale și sper ca, și anul viitor, să se țină de aceleași termene. Constructorul de pe lotul patru a spus că este la peste 40%. Cei de pe lotul unu, sigur, au preluat undeva in jur de 50%. In ultimele săptămani, spre deosebire de ultima dată cand am fost, acum două luni, lucrurile au intrat pe un făgaș cat de cat normal, dar mă aștept la o mobilizare și mai bună, astfel incat să-și termine cei...
Reporter: Cat la sută e realizat?
Sorin Grindeanu: Spre 60%, 57-58%. Toate condițiile se termină pană la finalul anului viitor deoarece sunt și doar 17 kilometri față de lotul patru, unde iarăși, sunt peste 30 de kilometri. Mulțumesc!
Reporter: Domnule ministru, aș vrea să vă intreb dacă Metrorex-ul și celelalte companii feroviare au fost exceptate de la ordonanța pentru reducerea cheltuielilor, vor lua prime de sărbători?
Sorin Grindeanu: Nu ia nimeni prime de sărbători şi nu a fost nimeni exceptat de la așa ceva. Am văzut știrea legată de aeroport. Mai spun o dată, deși s-a și transmis oficial. Nu s-a dat niciun fel de primă la aeroport și nici nu se va da. Deci a fost o chestiune care n-a avut legătură cu realitatea.
Reporter: Aș vrea să-l intreb pe domnul premier despre cazul internatului din Odorheiul Secuiesc?
Marcel Ciolacu: Știm cu toții ce s-a intamplat. Astăzi, doamna ministră a educației se deplasează acolo să vorbească, să vadă locurile pentru ceilalți copii. Așteptăm ancheta. Cred că eram impreună cu domnul președinte Nicolae Ciucă cand a anunțat domnul Arafat acest eveniment tragic. Important e să luăm măsuri. Vedem cate una, cate una, incercăm să le inchidem. Nu știu dacă se confirmă că s-au făcut anumite lucrări de curand in zonă. Categoric că cei vinovați vor plăti fără nicio excepție. Păcat totuși că un copil și-a pierdut viața și am văzut cu toții ce s-a intamplat. Oricum, in zona executivă s-au luat toate măsurile și am salvat o fetiță care a fost scoasă de sub dăramături, tot in stop cardiac și foarte curand, chiar dacă a fost descoperit al patrulea copil, un băiețel, el n-a mai putut fi salvat.
Reporter: Politic, o scurtă intrebare că sunteți toți reprezentanții alianței aici.
Reporter: Acum vreo două săptămani, domnul deputat Ştirbu ne-a spus că PNL-ul la e la putere la centru și in județul Olt e in opoziție. Cum comentați această afirmație?
Marcel Ciolacu: Intrebați-l pe domnul Ştirbu!
Reporter: Nu, pe dumneavoastră vă intreb.
Sorin Grindeanu: Vă spun eu de la Timiș că suntem la putere la centru și in opoziție in județ.
Reporter: Cum?
Sorin Grindeanu: Pentru că n-avem majorități cu PNL-ul.
Reporter: Nu, dar se și face in județul Olt o campanie puternică impotriva colegilor de alianță. Dumneavoastră, ca președinte al PSD, cum vedeți?
Marcel Ciolacu: Cred că domnul Știrbu poate să vă răspundă cel mai bine.
Reporter: Ar fi bun un răspuns al dumneavoastră. Ne-a explicat foarte bine, ne-a argumentat foarte bine, am vrea din partea dumneavoastră, a PSD-ului.
Marcel Ciolacu: Eu, repet cu ce am inceput astăzi, Romania are nevoie de stabilitate politică și atat eu, cat și domnul președinte conducem două partide foarte orgolioase de fel și cu un istoric in ceea ce privește orgoliul. Eu și domnul președinte, amandoi am găsit capacitatea de a depăși orgoliile și sunt ferm convins că puterea bunului exemplu, incet-incet, va fi urmată și de către colegii noștri dincolo. Mulțumim mult!


Sursa: Guvernul României

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro