Napolitane, pufuleți și Pumpkin Spice Latte: ce comandă românii de Halloween

octombrie 29, 2026

Pe măsură ce Halloweenul se apropie, obiceiurile privind gustările rămân constante, arată o analiză a Wolt asupra comportamentului utilizatorilor din România în octombrie 2025. Platforma, care conectează consumatorii cu restaurante și magazine locale, a investigat ce au comandat românii și când au început pregătirile pentru sărbătoare.

În luna octombrie, napolitanele și pufuleții s-au clasat pe primele locuri în topurile dulciurilor și gustărilor comandate, iar dovleacul plăcintar, plăcintele cu dovleac și băutura Pumpkin Spice Latte au completat lista produselor de sezon.

Pregătirile au fost evidente și în cantități: în săptămâna de Halloween din 2025, utilizatorii au comandat cu peste 36% mai multe dulciuri comparativ cu o săptămână obișnuită din acel an. Cantitatea de gustări precum snacksuri, biscuiți și nuci a crescut cu peste 10%, iar cea de dovleac proaspăt a fost aproape de patru ori mai mare.

Topuri de produse comandate

În clasamentul dulciurilor din octombrie 2025, primele trei poziții au revenit napolitanelor cu cremă de cacao, napolitanelor cu cremă de lapte și alune de pădure și napolitanelor învelite în ciocolată cu lapte. Topul a mai inclus ciocolata cu lapte, batonul cu rom, ouăle cu surprize și ciocolata amăruie fără zahăr.

La categoria gustări sărate, pufuleții au dominat luna octombrie, ocupând primele patru poziții în clasament în diferite variante și gramaje. Utilizatorii au mai comandat frecvent snacksuri cu brânză și popcorn cu unt.

„Fiecare își face propriile planuri de Halloween. Pentru unii, asta înseamnă ceva dulce și un film acasă. Pentru alții, o petrecere cu prietenii și decorațiuni tematice. Prin Wolt, utilizatorii pot găsi la comercianții din apropiere produse pentru toate aceste momente, inclusiv atunci când lista de cumpărături se completează în ziua petrecerii. Pentru partenerii noștri locali, astfel de ocazii sunt o oportunitate de a ajunge la clienți cu produse potrivite sezonului”, declară Alexandru Ștefan, Head of Account Management, Wolt România.

Pumpkin Spice Latte și plăcinta cu dovleac

Pumpkin Spice Latte a fost produsul cel mai comandat în categoria dovleac și pumpkin spice prin Wolt în România în perioada august–noiembrie 2025, alături de dovleacul plăcintar și plăcinta cu dovleac. Cele mai mari cantități de dovleac proaspăt au fost comandate în București, urmat de Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Brașov.

Datele arată și momentul de cumpărare: pe 31 octombrie 2025, cele mai mari cantități de dulciuri, gustări, dovleci și produse cu denumiri asociate Halloween-ului au fost comandate în jurul prânzului, la câteva ore înainte de petrecerile de seară. În ziua de Halloween, cantitatea de produse comandate din aceste categorii a crescut cu aproape 20% față de 30 octombrie. Intensitatea comenzilor a avut mai multe vârfuri: cel mai ridicat nivel în intervalul 17–31 octombrie a fost înregistrat pe 25 octombrie, în weekendul anterior sărbătorii.

Pe lista de cumpărături au apărut și articole pentru decor: în perioada septembrie–octombrie 2025, printre cele mai comandate produse cu „Halloween” în denumire s-au numărat dovlecii, seturile de baloane cu LED, stickerele cu dovleci și seturile de păianjeni decorativi.

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro