Inaugurarea noului sediu ultramodern al Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” de la Balotești reprezintă un important pas înainte pentru sistemul de sănătate. O investiție de anvergură care transpune în realitate conceptul de „spital inteligent” și oferă pacienților acces la îngrijire la standarde europene de elită.
Spitalul modernizat dispune de 520 paturi, dintre care 460 pentru spitalizare continuă și 60 pentru spitalizare de zi, organizate în 19 secții, 14 săli de operație, inclusiv o sală hibridă destinată chirurgiei cardiovasculare, două săli de angiografie, trei săli de endoscopie digestivă și un laborator de bronhoscopie.
Printre dotările unității medicale se mai pot enumera: echipamente PET-CT, SPECT-CT și radioterapie, care vor permite extinderea serviciilor de diagnostic și tratament oncologic, 41 de paturi de terapie intensivă, pentru ATI generală și ATI cardiovasculară, 10 paturi dedicate supravegherii și tratamentului avansat al pacienților cardiaci aflați în stare critică, precum și un compartiment cu 3 paturi pentru pacienți cu arsuri de gravitate medie-gravă.
Dezvoltarea infrastructurii acestui spital permite extinderea serviciilor medicale prin introducerea unor specialități precum chirurgia toracică, neurochirurgia, psihiatria și chirurgia oro-maxilo-facială. Secția de neurologie include paturi dedicate îngrijirii pacienților cu accident vascular cerebral.
CNAS felicită întreaga echipă medicală și administrativă a spitalului, condusă de col. prof. univ. dr. Valeriu Gheorghiță, pentru efortul, profesionalismul și dăruirea care au făcut posibil acest proiect remarcabil în beneficiul pacienților militari și civili.
Succes întregului colectiv în noua casă și în nobila misiune de a salva vieți!
Biroul de presă
