Bienala de arhitectură din Timișoara Beta se închide cu decernarea Premiilor Beta 2026

octombrie 23, 2026

Ediția 2026 a avut tema „In Practice - as opposed to ‘in theory’” și a fost curatoriată de Andreas Kofler și Tudor Vlăsceanu. Programul a cuprins un weekend de preview, în 15-16 mai, o expoziție principală, deschisă în perioada 4 septembrie- 25 octombrie 2026, și două expoziții auxiliare: Office in Residence și Premiile Beta. Evenimentele s-au desfășurat în patru locații: Școala, Cantina, Parcul și Piațeta Beta.

Pe parcursul ediției au fost organizate 54 de tururi ghidate, dintre care 27 pentru copii și grupuri școlare, și nouă workshopuri, dintre care cinci pentru copii. Au mai avut loc 19 conferințe, 11 adunări informale, 11 petreceri, trei vernisaje, două proiecții video, două performance-uri și două picnicuri.

Premiile Beta, componenta bienalei dedicată profesiei, au debutat la 2 iulie 2026 și se încheie odată cu bienala, pe 25 octombrie. Concursul de arhitectură a fost deschis la nivelul euroregiunii DKMT, din România, Ungaria și Serbia, și a avut opt categorii de participare: Spațiu construit, Spațiu interior, Spațiu public, Lucrări de licență, Căutări, În teorie, Text și Fotografie. Pentru etapa finală au fost selectate 65 de proiecte, prezentate în expoziția Premiilor Beta. Categoria „În teorie” a fost introdusă la această ediție și a fost dedicată ideilor și proiectelor rămase nefinalizate. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul galei din 24 octombrie.

Vineri, 23 octombrie, între orele 14:00 și 19:00, vor avea loc discuții informale între autorii proiectelor selectate și juriu, în Piațeta Beta și la Cantina. De la ora 21:00, în fosta școală, va avea loc petrecerea Atemporal x Beta.

Sâmbătă, 24 octombrie, Cantina va găzdui conferințele membrilor juriului. Sesiunea dedicată categoriilor Fotografie și Text se va desfășura între orele 11:00 și 13:30, cu Ovidiu Micșa, Matei Bejenaru, Paulo dos Sousa și Cristina Purcar. Între orele 16:00 și 19:00, în sesiunea dedicată celorlalte șase categorii, vor susține prezentări Eliza Yokina, Andra Panait, Ana Dana Beroš și Tudor Vlăsceanu. Ambele sesiuni vor include discuții cu publicul. Gala Premiilor Beta se va desfășura între orele 19:00 și 20:00, iar de la ora 20:00 programul va continua cu Music & mingle.

Duminică, 25 octombrie, între orele 14:00 și 15:00, va avea loc ultimul tur ghidat al expoziției principale, alături de echipa Beta, cu plecare din Piațeta Beta. La Cantina, evenimentul de închidere „Clasa Imposibilă” va include „Ora de Dirigenție”, între orele 16:00 și 18:00, și „Banchetul Clasei Imposibile”, între orele 18:00 și 22:00.

În weekendul de închidere, expoziția principală va putea fi vizitată gratuit, sâmbătă și duminică, între orele 10:00 și 20:00, la fostul Liceu „Ion Mincu”, strada Borsec nr. 6, cu acces din Parcul Botanic. Programul complet este disponibil pe betacity.eu, iar proiectele concursului pot fi consultate pe awards.betacity.eu.

Ediția 2026 a fost organizată de Filiala Teritorială Timiș a Ordinului Arhitecților din România, finanțată de Ordinul Arhitecților din România, prin timbrul de arhitectură, și cofinanțată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, și de Administrația Fondului Cultural Național. 

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro