Peisajul Luminii din Madrid va străluci în Timișoara, Capitala Europeană a Culturii

Cea de-a doua ediție a Expoziției Luminii ajunge în România prin intermediul unei acțiuni culturale transfrontaliere, prezentă în agenda culturală a Președinției Spaniole al Consiliului Uniunii Europene.

Patrimoniul Mondial al capitalei spaniole se va expune pentru prima oară în afara granițelor, cu ocazia Expoziției Luminii, în urma succesului remarcabil al inaugurării sale de la Westin Palace din Madrid, din vara anului 2022. În cadrul primei ediții, care s-a bucurat de o largă acoperire mediatică, prin apariția sa în cele mai importante mijloace de comunicare, evenimentul a fost remarcat de mai mult de 12.000 de vizitatori.

 

Expoziția din acest an, compusă din 17 lucrări în format mare ale fotografului madrilen, Antonello Dellanotte, ia naștere din inițiativa Ambasadei Spaniei în România, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. Orașul gazdă al evenimentului, Timișoara, cunoscut ca și “Mica Vienă a României”, reprezintă unul dintre cele mai importante nuclee culturale din zona Europei Centrale si de Sud-Est.

Expoziția, al cărei curator este doamna Micaela Ossola, șefa secției culturale a Ambasadei Spaniei în România, va fi instalată în perioada 7-21 decembrie la Bastionul Maria Theresia, fostă fortificație militară transformată în centru cultural, declarată Monument Istoric Național, care găzduiește anual numeroase evenimente și expoziții de o mare însemnătate. Curatorul și artistul au făcut o selecție de fotografii, care constituie o splendidă călătorie vizuală, ce ne permite să contemplăm Peisajul Luminii într-un mod unic, relaxat și emoționant: începând cu Fântâna Cibele până la Gara Atocha, trecând pe lângă Fântâna lui Neptun, Muzeul Prado, Mânăstirea San Jerónimo și Grădina Botanică Regală; progresând în paralel cu o altă secțiune extinsă de fotografii realizate în Parcul Retiro.

 

Antonello Dellanote, artist premiat de nenumărate ori pentru fotografiile sale din Madrid, are peste 150.000 de urmăritori pe rețelele de socializare și este, de asemenea, cronicarul de referință al Parcului Retiro, precum și autorul fotografiilor ale candidaturii Peisajului Luminii la statutul de Patrimoniu Mondial. Totodată, colaborează cu Consiliul orașului Madrid, cu Grădina Botanică Regală, cu diverse universități și instituții.

Organizarea evenimentului cu ajutorul Ambasadei Spaniei și al Consiliului Județean Timiș, este de asemenea responsabilitatea fundației RetiroExperience, fondată în 2015 de către propriul artist, și care, la această ediție a Expoziției Luminii, își consolidează angajamentul față de difuzarea și conservarea patrimoniului madrilen, înscriind opera autorului într-o perioadă încărcată de evenimente importante: procesul de încadrare al Peisajului Luminii în Patrimoniul Mondial Unesco, ce a durat șapte ani din momentul înscrierii până în prezemt, pandemia, furtuna Filomena, cea mai abundentă ninsoare din ultimele decenii.

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro