Conferință de presă susținută de premierul Marcel Ciolacu, impreună cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu
Marcel Ciolacu: Bună ziua! Cred că v-ați obișnuit și dumneavoastră, s-a obişnuit și constructorul să venim pe Autostrada Moldovei, pe A7. In spatele nostru se află al doilea pod ca mărime din Romania. Are o deschidere de 1.360 de metri, fiind lucrarea cea mai complicată pe acest lot. Din discuțiile avute cu domnul ministru și cu constructorul, anul acesta se vor da in folosință 84,6 km, de la Buzău la Focșani, și mai sunt cele două loturi intre Ploiești și Pietroasele, de aproape incă 50 de kilometri. Am tot auzit discuții că nu s-au atras sume din PNRR. Ministerul Transporturilor a atras pană acum, din PNRR, 1,5 miliarde euro din cele 2,3 miliarde euro alocate pentru infrastructura rutieră, ca să inchidem şi această discuție. Nu știu de ce lansăm astfel de contradicţii in loc să vorbim de buna guvernare pe care am avut-o impreună, cu bunele și relele ei. Este pentru prima oară cand vedem ceva concret și nu promisiuni inainte de campania electorală. Domnul ministru...
Sorin Grindeanu: Mulțumesc, domnule prim-ministru. Eu am să vă dau cateva date concrete, referitoare la momentul in care vom putea incepe să circulăm pe aceste patru loturi. Undeva in jurul datei de 1 noiembrie se dă in circulaţie lotul de langă Focșani, lotul patru, acea cocoașă pe care o știți. După o săptămană, vom da in circulație loturile unu și doi. După o altă săptămană o să mergem, domnule prim-ministru, la Craiova, unde vom mai da drumul la un lot din drumul expres.
Marcel Ciolacu: Promisiunea făcută la Ford Otosan.
Sorin Grindeanu: După incă o săptămană, venim aici și dăm drumul la lotul trei. Asta inseamnă că, aproximativ pană in 1 decembrie, toate cele patru loturi vor fi date in circulație. La acest pod lucrează zilnic cam 250 de muncitori. Vor termina acest pod, deşi trebuie să se lege cu lotul acesta, care e incă in lucru, dar ei spun că vor termina acest pod pană la sfarșitul anului. Nu incurcă in schimb, circulația, pentru că urcarea pe autostradă se face mai incolo.
Aș vrea să spun un lucru important și care scoate in evidență seriozitatea celor care au construit și construiesc pe acest lot: termenele pe locul unu și patru să știți că sunt mai 2025, iar termenele pe loturile doi și trei, decembrie 2025, deci vorbim de o de o devansare cu un an, pe două dintre ele, pe celelalte două, cu șase luni. Eu cred că merită toate aprecierile noastre. Asta nu inseamnă că, de la Focșani in sus, fiindcă e același constructor, Focșani - Bacău, Bacău - Pașcani, la anul nu vom vedea - am convingerea - același lucru. Fiindcă la anul se vor da in circulație și loturile inspre nord, pană spre Pașcani. E un lucru important. Mai vreau să amintesc ceva: ieri am fost și in partea de sud, pe drumul expres amintit mai devreme de la Craiova la Pitești. Acolo vom merge săptămanile viitoare să dăm in circulație. Dar și asta voiam să subliniez, i-am spus și domnului prim-ministru, și pe celebra autostradă Pitești-Sibiu, termenul este devansat. Termenul de finalizare este decembrie 2025, dar vom da drumul la primii 15-16 km, de la Pitești spre Curtea de Argeș, in această toamnă.
Reporter: Este a doua oară cand dronele rusești survolează spațiu aerian al Romaniei. Ce măsuri se pot lua?
Marcel Ciolacu: S-au toate măsurile ca să nu fie niciun pericol. Haideți să vedem toată analiza celor de la Ministerul Apărării, dacă a fost o provocare cibernetică, fiindcă contactul vizual al piloților nu a existat cu drona in cauză.
Reporter: In al doilea rand, noutăți despre intrarea terestră in Spațiul Schengen.
Marcel Ciolacu: După cum bine știți, s-au terminat alegerile in Austria, n-au format incă noul guvern. Eu imi doresc să-l formeze cu social-democrații de această dată, pentru că, după cum știți, domnul cancelar Nehammer este din familia PPE, aceeași familie cu cea din care face parte și Partidul Național Liberal. Dar o să vă spun, cu o certitudine de nouă 99,9% că anul acesta Romania va intra terestru in Schengen.
Reporter: Și o altă intrebare legată de oportunitatea referendumului organizat de Nicușor Dan. Este oportun acest referendum?
Marcel Ciolacu: Orice referendum este oportun. Este un exercițiu democratic. Cred că luni au ședința Consiliului General, pentru a aproba cele două intrebări; după ce le-am citit și eu, cred că era mai simplu să intrebe dacă desființăm sau nu. Cum spunea doamna Clotilde după ce a pierdut alegerile, mai bine desființăm sectoarele... cumva să moară și capra vecinului... specific romanesc. In schimb, colegii mei din Consiliul General vor veni și ei cu o intrebare legată de prevenția consumului de droguri in școli. Normal, vorbim de capitala Romaniei, iar tinerii care fac studiile in capitală sunt cei mai expuși la acest flagel. Așteptăm pană luni, să vedem decizia, pe urmă - ei sunt inițiatorii - vor trimite la Guvern. Aștept punctul de vedere al ministrului justiției, al ministrului de intern, pentru că Ministerul de Interne este organizatorul alegerilor, apoi vom lua o decizie in Guvern. Susțin ca acest referendum să aibă loc. Domnul Nicușor Dan e un primar general și un om politic care iși dorește foarte mult să fie respectată legea. Un om care apără legea nu poate să ceară primului ministru să incalce legea. Dacă ministrul justiției și ministrul de interne găsesc a face modificările necesare, n-am nicio problemă.
Reporter: Cand vor circula romanii fără vize in America?
Marcel Ciolacu: De anul viitor, dar urmează ca acest lucru să fie anunțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite. Oficial, Departamentul de Stat nu a anunțat incă dar criteriile tehnice din statistica noastră au fost indeplinite. Urmează un anunț al Departamentului de Stat, cum că, din punct de vedere tehnic, am indeplinit aceste condiții. Sunt de parcurs vreo șapte etape, cea finală constă in trecerea prin Congresul Statelor Unite, lucru care se va face anul acesta.
Reporter: Luați in calcul trimiterea Corpului de Control la ANS - Autoritatea Națională pentru Sport - ținand cont de situația de acolo?
Marcel Ciolacu: Nu, pentru că lucrurile sunt foarte clare. Nu am de ce să trimit Corpul de Control. Sunt anumite anomalii in lege, dar ANS-ul a făcut o propunere către COSR. COSR a trimis inapoi ANS-ului propunerea in ceea ce privește lotul de la caiac-canoe, nu toate propunerile pe aceeași lege care a funcționat. Pe cel care a invocat această problemă nu l-am auzit atunci vorbind că sunt anomalii in lege. Am stat de vorbă și cu domnul Covaliu și cu doamna Lipă și sunt ferm convins că, pană vor ajunge la aprobarea noastră in guvern, lucrurile vor fi foarte clare. Eu aș face, cu acea ocazie, și modificarea legislativă, astfel incat să nu se mai intample acest lucru, dar eu ințeleg că doamna Lipă și-a asumat intrarea intr-un partid și candidatura de bună credință, ca și noi, fiind de bună credință, pentru că toate partidele vorbesc despre sport, dar n-au niciun sportiv de talia unui campion olimpic și mondial cum este doamna Lipă sau cum este domnul Hațegan. Noi, la partid, am decis să aducem sportivi, fiindcă sportului romanesc ii trebuie o nouă lege şi incercăm să acoperim, cumva, toate sporturile şi să fie o reprezentare in Parlament. Acum, suntem toți mandri de doamna Lipă și, nu știu cate a luat, vreo cinci medalii olimpice, e una dintre marile campioane ale Romaniei. Să o tăvălim fiindcă nu a explicat de la inceput că acea sumă, de fapt, nu e destinată unei singure persoane, la 56 de persoane, pentru că a spus un fost șef care e frustrat că nu mai e șef, mi se pare un pic cam mult. Haideți să ne respectăm campionii, chiar e păcat! L-am băgat și pe Gică Popescu in pușcărie și cu ce ne-am ales? Cu ce s-a ales Romania și sportul romanesc? Cu nimic!
Reporter: Domnul ministru, ați spus că, mă rog, pe aceste tronsoane, lucrările s-au desfășurat intr-un ritm foarte bun. Vreau să-mi spuneți dacă este șoseaua din Romania unde ați inregistrat cel mai bun ritm și care sunt lucrurile bune pe care le-am invățat și le păstrăm și in alte lucrări, dacă sunt?
Sorin Grindeanu: Față de cand am preluat acest minister, că e important, la finalul anului 2021, eu cred că marea majoritate a companiilor care veneau in Romania, mai mult să facă clame-uri - acele acțiuni in instanță - decat să construiască, perioada aceea a trecut. Nu prea au mai rămas companii de acest tip. Multe contracte le-am reziliat, așa cum bine știți; și pe Craiova e reziliat, că tot am amintit mai devreme, și pe centura Timişoarei, pe care am inaugurat-o recent. Eu cred că au invățat aproape toți că perioada asta in care, in loc să vii cu 100 de ingineri, vii cu 100 de avocați după tine, ca să caștigi in instanțe bani, nu făcand lucrări, s-a terminat in Romania. Acum, in Romania, astăzi cand vorbim, sunt in lucru aproape 800 km de autostradă și drum expres și in licitație incă 1.000.
Şi e nevoie și pentru anii viitori ca acest ritm să se mențină, astfel incat undeva, in perspectiva unor 4-5 ani de acum incolo, Romania să aibă acea infrastructură absolut necesară, dar, e adevărat, constructorul roman, compania care lucrează aici, e cea care ne-a obișnuit de fiecare dată să termine inainte de termen și v-am spus ce au făcut aici şi care are, eu cred, că peste 300 km in acest moment in execuție in Romania. Și e un lucru bun, foarte bun. Mi-aș dori să mai existe companii romanești de asemenea forță, astfel incat lucrările să meargă la fel de bine.
Reporter: Ați vorbit cu constructorul, cum a reușit să adune forță de muncă, dacă sunt și romani care s-au intors din străinătate, pentru că aveam...?
Sorin Grindeanu: Eu ştiu că da.
Marcel Ciolacu: Am şi stat de vorbă cu ei.
Sorin Grindeanu: Sunt mulți romani pe care a reușit să-i aducă inapoi, aproape toți. Nu ştiu dacă are pe cineva... Alte firme au adus din afară, de prin Asia, şi ştiţi acest lucru, nu e cazul acestei companii, cred că nu are muncitori străini. E o tehnică, plătește foarte bine și atunci știe să-și... oamenii răman, sunt stabili și să știți că noi am fost impreună și am avut discuții, de exemplu, in diasporă, in Italia şi am discutat cu romani care lucrează, de asemenea, in construcții pe autostrăzi. Echivalente salariile. Cand tragi linie, după o lună, cheltuielile, sigur, sunt mai mari acolo, rămai cu mai mulți bani dacă ești angajat și ești plătit așa cum ii plăteşte această companie pe angajații săi. De aceea cred că mulți au inceput să vină inapoi și vor veni și in anii viitori, fiindcă e in continuare front mare de lucru.
Reporter: Care este ritmul pe celelalte tronsoane din autostradă?
Sorin Grindeanu: Pe A7 pană in...
Reporter: Inclusiv de la Ploiești la Buzău.
Sorin Grindeanu: Deci pană la Focșani am explicat, venim in următoarele săptămani, domnule prim-ministru, să dăm in circulație. De la Focșani la Bacău, cele trei loturi, unele au trecut de 50%, in jurul lui 50% sunt cele trei loturi; de la Bacău la Pașcani - 30-40. Eu, la cum ii văd, terminand aceste patru tronsoane aici și mutandu-se spre nord, probabil că pe finalul anului viitor se va putea circula pană la Pașcani pe autostradă, pe cele șase loturi rămase, probabilitatea e extrem de mare, avand in vedere in ce stadiu sunt și, sigur, avem in licitație acum, e in desfășurare Pașcani-Suceava, care, undeva, in jurul datei de 10 noiembrie, dacă nu mă inșel, e data limită de depunere de oferte, pentru că trebuie să ajungem cu A7 pană la granița cu Ucraina, pană la Siret. Celelalte două loturi, intre Ploiești și Buzău, sunt loturi care, de asemenea, vor fi date in circulație in această toamnă. Există un punct critic pe primul lot, pe cel de la Dumbrava la Mizil, e un punct critic pe o traversare. Constructorul mă asigură că e aproape sigur că va depăși acel punct critic. Noi ne dăm tot concursul ca să poată să fie folosiți și acei 50 km, aproximativ 50 km, cat reprezintă cele două loturi adunate.
Marcel Ciolacu: Mulțumim mult.
Sursa: Guvernul României