Visual Fan S.A., companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, a înregistrat creșterea cu 19,12% a cifrei de afaceri la nivel de grup, atingând 134 milioane de lei (circa 27 milioane de euro), respectiv cu 48% a profitului, până la 7,03 milioane de lei (1,4 milioane de euro), arată raportul cu rezultatele preliminarii (neauditate) pentru anul 2023. Față de 2022, profitul net al grupului a sporit cu 2,2 milioane de lei.
Grupul companiei Visual Fan este format din: Visual Fan (Allview) – 100%, Visual EV Distribution - 95%, Intervision Trading (AKAI) - 61% și Headlight Solutions – (12%). Principala companie din grup, Visual Fan (Allview) a generat o cifră de afaceri de aproximativ 108 milioane lei și un profit net de 4.3 milioane lei, reprezentând un procent de 4.01% din cifra de afaceri, cu o creștere semnificativă față de anul 2022.
Anul trecut a marcat progrese semnificative în proiectele companiei și o diversificare continuă a activităților pe noi segmente de piață, în linie cu strategia „Green by Allview”, în special a diviziei Solar Energy. În segmentul de televizoare și telefoane, Visual Fan a înregistrat o ușoară creștere a cifrei de afaceri și a profitabilității în comparație cu anul 2022, cu toate că în acest an piața electronicelor, atât la nivel local, cât și internațional, a înregistrat o tendință de scădere în ceea ce privește volumul cererii, a marjei de profitabilitate și a puterii de cumpărare a clienților finali.
Principalele evenimente din anul 2023 care au marcat parcursul companiei Visual Fan:
IT&C:
Strategia Green by Allview:
"Rezultatele obținute în 2023 reflectă angajamentul nostru față de inovație, sustenabilitate și performanță. Vom continua pe această traiectorie ascendentă și în 2024, dezvoltându-ne portofoliul de produse și servicii, contribuind la modelarea unui viitor mai curat și eficient energetic", a declarat Lucian Florentin Peticilă, CEO al Visual Fan S.A.
Pentru anul 2024, Visual Fan și-a fixat obiective ambițioase, menite să consolideze poziția în industrie: