Symmetrica, liderul pieței locale de pavele și borduri vibropresate și cel mai mare producător autohton, s-a dezvoltat constant și organic în cei 30 de ani de activitate, ajungând să beneficieze de o acoperire națională prin intermediul celor zece unități de producție pe care le deține. În anul aniversar, compania a anunțat o investiție de aproape 50 de milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavaje și dale din beton din portofoliu, dar și din zona de Sud-Est a Europei, proiectul reprezentând un pilon esențial în sprijinirea dezvoltării sale regionale. Cumulat, investițiile Symmetrica în cei 30 de ani de activitate, depășesc valoarea de 135 milioane euro, din care 110 milioane euro în cele nouă fabrici de pavaj și prefabricate de beton iar 25 milioane euro în fabrica de echipamente industriale.
„Symmetrica este un business antreprenorial românesc care și-a început călătoria acum 30 de ani, devenind în tot acest timp o poveste de succes și o referință în industria locală a materialelor de construcții. Printr-o strategie axată pe dezvoltare și inovare, susținută de investiții totale de peste 135 milioane de euro, am majorat treptat capacitatea de producție și ne-am extins acoperirea geografică, reușind ca în prezent să putem contracta un portofoliu variat de proiecte la nivelul întregii țări”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.
Compania a fost înființată în anul 1994, având ca principal obiect de activitate producerea și comercializarea elementelor prefabricate din beton (dale) pentru construcții. În anul 1999 este deschisă prima fabrică proprie, la Verești, jud. Suceava, a cărei capacitate de producție este extinsă cinci ani mai târziu.
În perioada 2010 – 2012, compania construiește alte patru fabrici, la Podu Iloaiei, jud. Iași (2010), Bolintin Vale - Giurgiu (2011), Prejmer – Braşov și Cociu – Bistriţa-Năsăud (2012), iar în 2015, brandul Symmetrica trece printr-un amplu proces de repoziționare. Extinderea este continuată în 2018, an în care Symmetrica preia fabrica Somaco Holding din Doaga, jud. Vrancea, și investește în dezvoltarea capacității de producție. Rețeaua este completată ulterior cu alte trei fabrici, în Zimandu Nou – Arad (2021), Solca – Suceava (2022) și Ovidiu – Constanța (2023).
Activitatea celor nouă fabrici de pavaj și produse prefabricate din beton este susținută și completată în mod organic de activitatea fabricii de echipamente industriale Symmetrica Tech care și-a început activitatea în anul 2015, în Verești, județul Suceava. Obiectul de activitate al fabricii Symmetrica Tech îl reprezintă proiectarea, producerea și prelucrarea pieselor metalice pentru echipamente industriale din domenii diverse precum cel auto, naval și aeronautic, dar și al industriei materialelor de construcții.
Investițiile derulate au antrenat un progres constant al vânzărilor, cifra de afaceri a companiei înregistrând în ultimii zece ani o creștere consistentă, de aproape patru ori, de la 68,1 milioane de lei (15,4 milioane de euro) în 2013 la 260 milioane de lei (52,5 milioane de euro) anul trecut.
„Proiectele noastre de dezvoltare au vizat deopotrivă diversificarea portofoliului, în paralel cu integrarea celor mai moderne tehnologii în procesul de fabricație, cu scopul asigurării unei producții sustenabile, eficiente energetic și cu un grad înalt de calitate, conform standardelor actuale ale pieței”, a adăugat reprezentantul companiei.
În linie cu trendurile actuale legate de sustenabilitate, producătorul sucevean a anunțat în primăvara anului trecut un program de investiții în dezvoltarea de parcuri de panouri fotovoltaice în locațiile fabricilor operate. Acest aspect a venit ca un pas firesc în dezvoltarea companiei, în contextul în care suprafețele achiziționate pentru construcția fabricilor au fost din start gândite pentru a acomoda instalarea de unor astfel de sisteme de producție de energie verde.
Un alt pilon esențial în strategia Symmetrica a fost reinventarea permanentă pentru adaptarea la exigențele clienților, fie că a fost vorba despre calitatea produselor, proprietăți inovatoare sau designul acestora. În toamna anului 2023, compania a anunțat lansarea de noi colecții premium, în gama Symmetrica Select, vizând creșterea vânzărilor pe segmentul rezidențial.
„Realizările noastre sunt rezultatul muncii susținute și a devotamentului unei echipe extraordinare, care numără în prezent aproximativ 500 de colegi. Suntem o comunitate dedicată și unită, fiecare angajat aducându-și o contribuție semnificativă în fiecare etapă a călătoriei noastre”, a spus Sebastian Bobu.
De la lider național la jucător regional
În 2024, anul în care aniversează trei decenii de activitate, compania și-a confirmat ambiția de creștere a amprentei la nivel regional, anunțând că se extinde cu o nouă unitate de producție, cea mai mare din portofoliu și din zona de Sud-Est a Europei, valoarea investiției ridicându-se la aproximativ 50 de milioane de euro. Viitoarea fabrică va fi construită în Bolintin Vale, jud. Giurgiu, și va prelua producția unității pe care Symmetrica o deține în respectiva locație încă din 2011.
„Realizată într-un moment aniversar, această investiție subliniază încă o dată angajamentul nostru permanent pentru inovație și dezvoltare sustenabilă. Noua fabrică va juca un rol cheie în diversificarea portofoliului nostru, aducând pe piață produse inovatoare, cu specificații unice, pe care ne dorim să le promovăm atât la nivel local, cât și pe piețele externe, prin exporturi”, a spus Directorul Executiv al Symmetrica.
Piața de pavele este dominată, în proporție de peste 70%, de jucători locali, Symmetrica fiind lider, atât din punct de vedere al volumelor, cât și în ceea ce privește acoperirea geografică.
Din totalul pieței de profil, cca. 40% din volumele de produse sunt direcționate către proiectele de infrastructură, în timp ce 25% merg către cele logistice și industriale. Segmentul rezidențial, inclusiv cel al magazinelor de materiale de construcții și DIY, reprezintă 35% din totalul vânzărilor de profil.
Pe parcursul celor 30 de ani de activitate, Symmetrica a fost partenerul de încredere pentru o varietate de proiecte de infrastructură în România, de la amenajarea spațiilor de interes public (piațete, parcuri, grădini publice) la realizarea căilor de acces pietonale și a căilor de acces auto.
Printre proiectele de infrastructură importante contractate în ultimii ani se numără amenajarea pieței Independenței din Municipiul Iași, modernizarea Pieței Republicii şi centrului vechi al orașului Mangalia, construirea Ovidius Park din Constanţa, reamenajarea Parcului Central din Năvodari sau inaugurarea noului Parc Imum din Medgidia.