Nadina aduce în fața publicului o propunere muzicală produsă special pentru cei care, la un moment dat, au avut nevoie de putere în viața lor. Nu este o piesă tristă, este o piesă care se cere a fi ascultată cu toate simțurile și lăsată să fie pătrunsă de cele mai ascunse „cotloane” ale firii pentru a vindeca răni și reporni misiuni și drumuri noi.
„Piesa se adresează tuturor persoanelor care au încheiat un capitol din viața lor. În momentele grele, îți dorești să petreci și să uiți de tot ce te apasă. Despre asta este, despre noi începuturi, despre putere, despre dorința de a trece mai departe și, nu oricum, ci prin petrecere. Când am scris versurile piesei “Barman” m-am gândit că în momentele grele trebuie să alegem să petrecem și să fim puternici. Nu este înțelept să alegi să te izolezi și să plângi. Mai bine închini un pahar în cinstea ta și a ce urmează să vină bun în viața ta.”, explică Nadina.
Conceptul “Barman” este completat și de un clip, unul de imagine, simplu, realizat după dorința expresă a artistei de către Cristi Kamarad. De imaginea Nadinei s-au ocupat Larisa Valentina de la Academia Pretty Glam pe partea de make-up și Mădălin Dragomir pe partea de păr.
Piesa „Barman” este compusă de Nadina, instrumentalul a fost creat de Alex Stoica și Cornel Oprea, iar mixul și masterul au fost realizate la studio-ul On Music de către Andrei Idu și Mihail Codreanu.
Nadina, pe numele ei real Adina Gabriela Tihulcă, a urcat pe scenă, pentru prima dată, la vârsta de 11 ani, iar în zona comercială a devenit cunoscută în anul 2017, sub numele Nadiris. 3 ani mai târziu, artista a ales să-și schimbe numele în Nadina. Cele mai cunoscute piese ale artistei sunt „Alibi”, „Mi-e dor” și „Mare nuntă”. Pe lângă preocuparea pentru zona muzicală a carierei ei, Nadina este și creator de conținut, și de asemenea, participa in calitate de artist la evenimente private, și își ține aproape comunitatea din social media, unde are peste 100.000 de persoane active.