Într-un an în care în Europa vor avea loc o serie de evenimente sportive globale, turnee ale artiștilor muzicali și festivaluri internaționale, Mastercard lansează un nou studiu care analizează ce îi determină pe oameni să acorde prioritate cheltuielilor pentru experiențe în acest centru global al turismului.
În fruntea clasamentelor la nivel mondial ca regiune cu cel mai mare număr de sosiri ale turiștilor internaționali, Europa a atras 700 de milioane de turiști în 2023. Conform noului sondaj Mastercard realizat pe un eșantion de peste 16.000 de consumatori, anul acesta, atât europenii, cât și turiștii internaționali vor prioritiza cheltuielile legate de experiențe. Aproape 9 din 10 persoane (88%) au declarat că intenționează să cheltuiască la fel sau mai mult pe experiențe în 2024, comparativ cu 2023.
„Nu este de mirare că europenii acordă importanță experiențelor mai mult ca niciodată. Regiunea găzduiește o moștenire culturală vibrantă, evenimente sportive și muzicale de neegalat și locuri incredibile unde turiștii își pot crea amintiri pentru toată viața. Prin platforma Priceless, scopul nostru este să îi ajutăm pe oameni să se conecteze la pasiunile lor, dar și unii cu alții, în fiecare zi și de oriunde. Acest studiu ne ajută să înțelegem ce prioritizează oamenii în 2024 și ce putem face pentru a aduce bucurie în viețile lor. Astăzi, oferim nenumărate experiențe Priceless în peste 30 de destinații la nivel global. Pe măsură ce ne pregătim pentru o vară de neuitat în Europa, experiențele Mastercard vor include acces la unele dintre cele mai captivante evenimente din lume, inclusiv finala UEFA Champions League, Festivalul de Film de la Cannes, The Open, sute de concerte Live Nation și multe altele”, a declarat Raja Rajamannar, Chief Marketing & Communications Officer, Mastercard.
Tendința de a pune pe primul loc cheltuielile pentru experiențe în detrimentul celor pentru obiecte este susținută de datele Institutului Mastercard Economics, care arată că ponderea cheltuielilor pentru experiențe precum călătoriile sau ieșirile la masă în Europa a crescut în 2023 la 22% din totalul cheltuielilor, față de 19% în 2019. În comparație, ponderea cheltuielilor pe bunuri materiale a rămas stabilă.
„În ultimii ani, consumatorii s-au confruntat, fără îndoială, cu alegeri dificile în ceea ce privește stabilirea priorităților în materie de cheltuieli. În ciuda acestui fapt, dorința de a trăi experiențe cu sens rămâne o prioritate. Pe măsură ce consecințele inflației și ale dobânzilor ridicate se ameliorează gradual, cel mai probabil consumatorii își vor direcționa puterea de cumpărare către cheltuieli discreționare. Entuziasmul generat de evenimente faimoase, cum ar fi competițiile sportive globale, turneele artiștilor muzicali și festivalurile internaționale de film care vor avea loc în Europa în acest an, va contribui la menținerea unui grad ridicat al cheltuielilor pentru experiențe”, a declarat Natalia Lechmanova, Chief Economist Europe, Institutul Mastercard Economics.
Sondajul dezvăluie că în topul experiențelor așteptate cel mai mult de oameni în acest an sunt cele legate de călătorii, urmate de evenimente cu muzică live, experiențe în aer liber, excursii culinare și experiențe de wellness.
Motivul cel mai des menționat pentru care are oamenii pun pe primul loc cheltuielile pentru experiențe este beneficiul „intangibil”, de neprețuit de care au parte. Aproape 4 din 5 (78%) au declarat că merită de obicei sau întotdeauna să cheltuiască pentru experiențe, în contrast puternic cu cei 4% care consideră că investiția merită rareori sau niciodată. Totodată, 29% dintre consumatori acordă prioritate economisirii pentru experiențe în felul în care își planifică bugetul general.
40% dintre respondenți au declarat că experiențele sunt cele care le aduc cele mai frumoase amintiri, peste o treime (35%) afirmând că experiențele i-au ajutat să vadă lumea într-o lumină nouă. 33% sunt de părere experiențele pe care le trăiesc alături de alte persoane le îmbogățesc viața, fie că este vorba despre explorarea unei noi destinații, participarea la un eveniment cultural sau bucuria unei mese împreună. Peste 4 din 10 (41%) au spus că gradul de unicitate al unei experiențe poate fi un factor determinant în ceea ce privește alocarea unui buget, alături de nevoia de a-și crea amintiri de neuitat.
Această dorință de a se bucura de noi experiențe reprezintă un bun motor pentru călătorii – 26% dintre oameni au declarat că acesta este motivul principal pentru care călătoresc și peste 4 din 10 (41%) spun că ar călători în altă țară sau continent doar pentru a se bucura de o experiență de care sunt pasionați.