De Ziua Mondială a Reciclării, McDonald's® în România își reafirmă angajamentul față de economia circulară

martie 20, 2024

Premier Restaurants România, care operează restaurantele McDonald's din țară, a introdus, până în prezent, în 60% dintre restaurantele sale, coșuri speciale pentru colectarea selectivă, cu scopul de a reduce deșeurile generale și pentru a promova o economie circulară. În plus, în anul 2023, toate tăvile folosite în restaurante au fost înlocuite cu unele din plastic 100% reciclat și peste 320 de tone de ulei alimentar uzat în procesul de preparare al produselor au fost reciclate.

 

La nivel global, McDonald's a atins mai mult de 80% din obiectivul său, prin care își propune ca 100% din ambalajele primare folosite în restaurante să provină din materiale regenerabile, reciclate sau certificate, ca parte a angajamentului său pentru o economie circulară și zero emisii nete până în 2050.

 

Cu ocazia Zilei Globale a Reciclării, celebrată la nivel internațional pe 18 martie, Premier Capital plc, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald's, își reafirmă angajamentul pentru o economie circulară în șase țări: Malta, România, Grecia, Letonia, Lituania și Estonia.

 

Suntem unul dintre cele mai mari branduri globale și, în același timp, avem oportunitatea de a avea un impact real atunci când introducem schimbări importante în procesele noastre. Suntem dedicați promisiunii noastre de a păstra curate comunitățile din care facem parte, de a proteja planeta pentru generațiile viitoare, pentru a asigura reziliența business-ului nostru, pe termen lung, și de a fi transparenți în ceea ce privește acțiunile noastre de mediu. De asemenea, dorim să încurajăm clienții să participe activ și să se alăture misiunii noastre, folosind coșurile de colectare selectivă a deșeurilor în restaurantele noastre.”, a declarat Manuele Vagnoli, Director ESG la Premier Capital.

 

McDonald's își atinge obiectivele la nivel mondial printr-o varietate de strategii, inclusiv prin eliminarea ambalajelor nefolositoare, renunțarea la materialele plastice bazate pe combustibili fosili virgini, utilizarea sporită a materialelor reciclate, simplificarea reciclării pentru clienți, precum și prin intermediul parteneriatelor strategice cu alte organizații care au aceeași misiune. Din 2018, McDonald's a redus la jumătate utilizarea plasticului în jucăriile Happy Meal din întreaga lume, iar alte inițiative au inclus trecerea la paiele din hârtie, eliminarea capacelor de plastic pentru anumite produse și introducerea cutiilor de salată și a tacâmurilor din fibre regenerabile.

 

În România, compania își continuă angajamentul cu privire la gestionarea deșeurilor, prin introducerea unor coșuri speciale pentru colectarea selectivă a ambalajelor pe terase și în zonele de lobby. În plus, compania încurajează practicile sustenabile, implementând diverse inițiative de reciclare și crescând continuu gradul de conștientizare, atât în rândul clienților, cât și al angajaților.

 

În perioada 2021 și 2022, compania a introdus mai multe materiale durabile pentru ambalaje, printre care paiele din hârtie, ambalajele din carton pentru înghețată, cutiile de carton pentru salate și tacâmurile din lemn, contribuind semnificativ la reducerea deșeurilor din plastic. La nivel local, McDonald's în România a atins un procent de 95% în ceea ce privește utilizarea ambalajelor fabricate din materiale regenerabile, reciclate sau certificate.

 

McDonald's își propune să implementeze și alte acțiuni la nivel local până la sfârșitul anului 2025, inclusiv înlocuirea capacelor din plastic pentru băuturile calde și reci cu unele din fibră, eliminarea plasticului pentru ambalajele produselor McSundae și conversia la RPET (plastic reciclat) pentru paharele de plastic McCafé, introducând, de asemenea, un ambalaj îmbunătățit pentru salate și wrap-uri.

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro