Ultima oră
Precizări ale Avocatului Poporului privind petițiile prin care se solicită atacarea la Curtea Constituțională a dispozițiilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, respectiv petițiile referitoare la modul de recalculare a pensiilor aflate în plată, 4 septembrie 2024Poziția Avocatului Poporului față de presupusa participare la un eveniment public a reprezentantului Biroului Teritorial PiteștiZile porți deschise la Avocatul Poporului – 28 septembrie 2022Poziția Avocatului Poporului față de eliminarea burselor sociale pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate – 12 septembrie 2022Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, participă la reuniunile ECOFIN şi Eurogrup, pe 9 noiembrie, la Bruxelles – Consolidarea poziției României în negocierile europene şi susținerea competitivității economiei sunt principalele obiective ale participăriiOPERAȚIUNEA „JUPITER” 6 – Ziua a șaptea: 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare, desfășurate la nivel național37 de cazuri privind bunuri susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de metal ce pare a fi aur și argint, descoperite de polițiștii de frontierăCOOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚIIPrecizări ale Avocatului Poporului privind petițiile prin care se solicită atacarea la Curtea Constituțională a dispozițiilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, respectiv petițiile referitoare la modul de recalculare a pensiilor aflate în plată, 4 septembrie 2024Poziția Avocatului Poporului față de presupusa participare la un eveniment public a reprezentantului Biroului Teritorial PiteștiZile porți deschise la Avocatul Poporului – 28 septembrie 2022Poziția Avocatului Poporului față de eliminarea burselor sociale pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate – 12 septembrie 2022Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, participă la reuniunile ECOFIN şi Eurogrup, pe 9 noiembrie, la Bruxelles – Consolidarea poziției României în negocierile europene şi susținerea competitivității economiei sunt principalele obiective ale participăriiOPERAȚIUNEA „JUPITER” 6 – Ziua a șaptea: 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare, desfășurate la nivel național37 de cazuri privind bunuri susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de metal ce pare a fi aur și argint, descoperite de polițiștii de frontierăCOOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII
Administrație Publică

COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII

În perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 503 persoane, 47 de autovehicule și 88 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

Astfel, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 386 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

Polițiștii români au pus în aplicare 19 mandate europene de arestare, au depistat 34 de persoane semnalate de către statele membre având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 165 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 5 persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 32 de documente, fiind găsite și 45 de autovehicule căutate de partenerii din spațiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 117 persoane căutate de autoritățile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

Dintre acestea, 22 erau urmărite de Poliția Română în baza unor mandate europene de arestare, 11 erau semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 30 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 6 erau semnalate dispărute de către autoritățile române.

Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 56 de documente și 2 autovehicule, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Începând cu data de 01.01.2025, momentul aderării complete a României la spațiul Schengen, la frontiera internă, respectiv la granița cu Ungaria și Bulgaria, a fost eliminat controlul de frontieră, iar, prin intermediul aplicației eDAC, polițiștii pot efectua verificări atunci când situația o impune.

Sursă: Poliția Română

Alte articole

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe KomuniK

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.