Concert aniversar 12 ani JazzyBIT @ Pixel Timișoara; invitați: Vita, K-lu & Johnny Kui

Formația timișoreană JazzyBIT aniversează 12 ani de activitate printr-un concert în care vor colabora pentru prima dată cu Vita (Implant pentru Refuz & Blazzaj), DJ K-lu și Johnny Kui(Dincolo de Ziduri). Concertul are loc vineri, 2 februarie, în clubul timișorean Pixel (Piața Unirii, nr. 6), de la ora 20:00. Biletele la eveniment se pot cumpăra de pe https://www.bilete.ro/concert-aniversar-12-ani-jazzybit/
"Ne aducem aminte cu mare drag de primul nostru concert din 2 februarie 2012, în clubul Jazz Office din Timișoara, urmat chiar de un mic turneu în Arad și Oradea, unde abia am ajuns din cauza zăpezilor mari din acea perioadă. La concertul aniversar de anul acesta vrem să recreăm atmosfera primului concert JazzyBIT, dar să-i dăm totuși un "twist" care să sublinieze diversitatea pe care o urmărim și în muzica noastră. Pășesc pe scenă alături de noi, în premieră, Vita, DJ K-lu și Johnny Kui, cu care pregătim niște surprize ce vor completa o seară între prieteni. De data aceasta cântăm în "Pixel", cel mai nou spațiu de evenimente din oraș, tot în Piața Unirii, la fel ca acum 12 ani."
Trupa desfășoară o bogată activitate concertistică, numărând peste 300 de concerte în cei 12 ani de activitate. Până în prezent, JazzyBIT a concertat în 20 de țări de pe trei continente. La sfârșitul anului trecut au cântat pentru prima dată în China, în celebrele cluburi Blue Note Jazz Club din Beijing și Shanghai, asta după ce în 2019 au concertat și în Blue Note Jazz Club din New York.
În 2021 JazzyBIT lansează al treilea album “Drive“, album mixat în New York City la The Bunker Studio de către John Davis (basistul trupei Jojo Mayer / Nerve) și masterizat de către Alex DeTurk, ambii laureați cu premiul Grammy pentru cel mai bun album instrumental de jazz în 2019.
Mai multe despre JazzyBIT pe link-urile următoare:
Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro