Cegeka România, o companie de top în furnizarea de soluții și servicii IT&C la nivel european, anunță astăzi că l-a numit pe Lucian Popovici în funcția de Director of Applications al companiei.
Lucian va prelua rolul de la Ovidiu Pinghioiu, actualul Country Director al Cegeka România, și va fi responsabil de creșterea și managementul portofoliului Cegeka. În prezent, divizia Applications, care deservește atât piața locală, cât și clienți internaționali, are 250 de angajați, iar obiectivul în următorii doi ani este să-și dubleze echipa și să ajungă la un număr de 500 de profesioniști.
Cu peste 20 de ani de experiență în industria IT, Lucian excelează în medii cu ritm accelerat. A avut un rol esențial în înființarea Deloitte Digital Romania, unde a fost Director of Engineering timp de șase ani. În timpul mandatului său, Lucian a reușit să extindă echipa, ajungând la peste 700 de ingineri IT în mai multe locații din România, pe diverse industrii și tehnologii.
„Lucian Popovici este un lider respectat, cu o experiență de succes dovedită în industria IT”, a declarat Ovidiu Pinghioiu, Country Director Cegeka România. „Sunt convins că experiența sa vastă, proactivitatea și spiritul său antreprenorial vor avea o contribuție semnificativă la creșterea și succesul companiei.”
Lucian și-a exprimat entuziasmul pentru acest nou capitol al carierei sale, declarând: „Sunt încântat să mă alătur companiei și aștept cu nerăbdare să-mi pun în valoare experiența și să lucrez în strânsă colaborare cu echipa excepțională de la Cegeka pentru a contribui la creșterea continuă a organizației.”
Privind în perspectivă, noul Director al diviziei Applications preconizează o creștere dinamică pentru acest departament, și se angajează să rămână în fruntea tendințelor din industrie, oferind soluții de top pentru clienții Cegeka. Lucian Popovici este un lider cu un stil de conducere bazat pe colaborare, care ține cont de importanța lucrului în echipă pentru atingerea obiectivelor comune.
În prezent, divizia Applications deservește un număr de peste 30 clienți, dintre care în proporție de 90% - companii care activează în piața locală, din industrii diverse, precum banking, retail, telecom, insurance, IT, logistics etc. Divizia deservește și clienți internaționali din piețe europene si americane. Printre clienții din portofoliu se numără NN, ING, Orange, FAN Courier, Carrefour, Vodafone.
Cegeka România rămâne dedicată traiectoriei sale de creștere, iar numirea strategică a lui Lucian este o dovadă a angajamentului companiei de a oferi excelență clienților săi.