Briefing de presă la finalul ședinței de guvern susținut de ministrul ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet

noiembrie 29, 2023

Mircea Fechet: Bună ziua tuturor. Mă bucur să anunț că in ședința de guvern de astăzi am aprobat strategia pe termen lung a Romaniei privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, avand ca obiectiv Romania neutră climatic pană in anul 2050, cu responsabilitatea asumată, avand in vedere nevoile prezentului, cat mai ales preocuparea față de generațiile viitoare. Reamintesc faptul că in 16 noiembrie anul acesta, Comisia Europeană a emis un aviz motivat in cauza 2022/2090, respectiv neindeplinirea obligației statului roman de notificare a strategiei pe termen lung a Romaniei, cu termen de conformare de două luni. In mai puțin de două săptămani vom transmite Comisiei Europene strategia pe care astăzi am adoptat-o in ședința de guvern și, in acest sens, procedura de infringement va fi inchisă. De altfel, schimbările climatice reprezintă o problemă fundamentală a societății noastre. Ele nu țin cont de granițele dintre state și Romania este la fel de afectată, la fel ca toate celelalte țări, le resimțim pe propria noastră piele, fie că vorbim despre fenomene meteo extreme, fie că vorbim despre deșertificarea sudului Romaniei, fie că vorbim despre inundații sau despre secetă, fiindcă avem, statistic vorbind, șase, uneori șapte ani de secetă la fiecare decadă, schimbările climatice reprezintă, fără indoială, un lucru care să ne preocupe. Strategia aprobată astăzi, propune opțiuni pentru decarbonizarea fiecărui sector in parte, fie că discutăm despre sectorul energie, fie că discutăm despre sectorul transporturi, că discutăm despre agricultură sau incălzire rezidențială, deșeuri sau silvicultură, analizand cele trei scenarii, Romania a ales, in baza unui memorandum adoptat deja de către Guvern in luna aprilie a acestui an, scenariul Romania neutră. Țin să menționez faptul că statul roman a inceput deja acest proces de decarbonizare, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, iar astăzi suntem deja la 62% reducere față de punctul de referință aferent anului 1990. Bineințeles că există incă nevoie de eforturi suplimentare pentru a ne atinge toate obiectivele, insă am reușit incă o dată să demonstrăm angajamentul nostru ferm față de obiectivele de mediu.
Un alt lucru pe care aș vrea să-l anunț și profit de acest moment, este cel referitor la programul de finanțare Casa Verde Panouri Fotovoltaice. Astăzi s-a inchis sesiunea de validare a instalatorilor, așa cum am anunțat, am hotărat deschiderea unei noi sesiuni cu speranța că societatea comercială care a blocat acest program va renunța la judecată. Acest lucru s-a intamplat, așa cum am anunțat in spațiul public, atat la Inalta Curte de Casație și Justiție, cat și la Curtea de Apel Oradea au fost trimise cereri de renunțare la judecată, motiv pentru care aștept cu nerăbdare ca cele două instanțe să ia act de această cerere și să constate că litigiul intre societatea reclamantă și Ministerul Mediului, prin Administrația Fondului de Mediu, a rămas fără obiect.
Totodată, anunț cu mare bucurie că mai e doar o zi sau, cu alte cuvinte, maine incepe Sistemul Garanție-Returnare. Acest sistem va deveni operațional și citeam astăzi un studiu potrivit căruia 9 din 10 romani au aflat de acest Sistem de Garanție-Returnare, insă profit pentru a explica incă o dată faptul că, incepand de maine, ambalajele cu logo aferent Sistemului Garanție-Returnare vor fi purtătoare de garanție. Cu alte cuvinte, ori de cate ori vom cumpăra o apă minerală sau plată, o băutură răcoritoare, o bere sau o sticlă cu vin și vom avea 7 miliarde de astfel de recipiente puse pe piață in fiecare an sau mai multe, cetățenii vor plăti o garanție de 0,50 RON, pe care o vor recupera de indată ce vor inapoia ambalajul gol, evident, fie la același magazin, fie la orice alt magazin din Romania, pentru că toate magazinele care pun pe piață astfel de băuturi vor fi totodată și puncte de colectare. Va fi al doilea cel mai mare sistem de garanție-returnare din Europa, după cel al Germanei, şi cu siguranță va fi cel mai modern, pentru că am preluat toate exemplele de bună practică din legislația celor 13 state membre care au deja un astfel de sistem, la fel cum considerăm noi că am invățat din toate greșelile, din toate lucrurile care au funcționat mai puțin, ținand cont, totodată, de particularitățile statului roman, de particularitățile, de faptul că in Romania incă există un volum mare de băuturi care se comercializează in mediul rural, de faptul că din punct de vedere geografic, Romania prezintă anumite particularități, insă din discuțiile pe care le-am avut cu producătorii, din discuțiile pe care le-am avut cu comercianții, cu marile lanțuri de magazine și cu mici comercianți pe care i-am vizitat personal, m-am asigurat că lucrurile funcționează, m-am asigurat că toată lumea știe ce are de făcut, la fel cum sunt convins că romanii așteaptă cu nerăbdare acest program, pentru că el va transforma Romania din țara depozitării in țara reciclării. Așadar, dacă aveți intrebări in legătură cu subiectele pe care le-am enunțat sau cu orice alt subiect - așa cum v-am obișnuit, vă stau la dispoziție.
Reporter: Bună ziua! Domnule ministru, președintele Klaus Iohannis participă in weekend la acel forum privind schimbările climatice, vă rog să ne spuneți dacă ministerul a fost consultat, dacă Administrația Prezidențială a cerut date și care ar fi plus-valoarea pentru Romania, ce ne-ar aduce, ce beneficii ar aduce această participare a președintelui?
Mircea Fechet: Bineințeles că ministerul a fost consultat, de altfel, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din Romania este punctul focal și asigură secretariatul pentru participarea la COP 28. Reamintesc faptul că in 2015, printr-un acord istoric, la Paris, a fost semnat celebrul Acord pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cu speranța păstrării creșterii temperaturilor medii anuale cu mai puțin de 1,5°C. De altfel, mă bucur să aflu că și președintele Romaniei, la fel ca majoritatea președinților tuturor statelor lumii, participă și conduce delegația Romaniei la COP 28. Bineințeles că și eu voi participa personal la COP, la fel cum foarte mulți miniștri ai Guvernului Romaniei și-au manifestat intenția de a participa. Pentru că acolo nu se discută doar despre mediu, nu se discută doar despre schimbări climatice, ci se discută intreaga politică orizontală pe care ne-o propunem, lucruri care afectează atat domeniul energiei, domeniul sectorului de transporturi, domeniul agriculturii ș.a.m.d. Bineințeles că delegația Romaniei, spre deosebire de delegațiile altor state membre, va fi una mai puțin numeroasă, poate, avand in vedere și situația in care ne aflăm. Am avut o discuție cu ambasadorul statului Israel, care mi-a spus că țara domniei sale va fi prezentă la COP cu 1.000 de persoane. Noi, bineințeles că o să avem o delegație care probabil că nu o să depășească 10-15 persoane la nivelul Guvernului, la nivelul intregului Guvern.
Reporter: Cand spuneți situația in care ne aflăm, la ce vă referiți mai exact?
Mircea Fechet: Nu. Mă refer la faptul că atunci cand mi s-a solicitat, in calitate de ministru, lista persoanelor participante, am ținut cont să facem o economie de bani, să nu participăm cu o delegație la fel de numeroasă ca in alți ani și, dacă imi amintesc bine, cred că delegația Ministerului Mediului va fi compusă din patru sau din cinci persoane. Vă reamintesc că la COP există, pe parcursul celor trei săptămani in care se desfășoară acest mare eveniment mondial, există mai multe segmente. Primul segment este destinat șefilor de stat, al doilea segment este cel ministerial și al treilea segment este legat de participarea la nivel tehnic, tehnicul, bineințeles, asigurand participarea la toate ședințele.
Reporter: Domnule ministru, incă o precizare. Dumneavoastră cand plecați in Dubai și cat vă costă această deplasare?
Mircea Fechet: O să vă pun la dispoziție datele referitoare la costul deplasării de indată ce acestea vor fi efectuate. Nu există niciun secret din acest motiv, la fel cum, din informațiile pe care le am la acest moment, mă voi deplasa incepand cu data de vineri și pană in data de luni, cred că din 8 pană in 11 decembrie, dar acest lucru il voi verifica. Voi participa pentru două zile la COP.
Reporter: Bună ziua! Despre Casa Verde, ați spus că astăzi s-a inchis sesiunea de validare a instalatorilor.
Mircea Fechet: Sesiunea a inceput miercurea trecută și a fost deschisă pentru cinci zile lucrătoare.
Reporter: Care sunt rezultatele și ce urmează in perioada următoare?
Mircea Fechet: Au depus solicitare de validare un număr de 93 de instalatori. Bănuiesc că unii dintre ei au fost respinși in prima fază a sesiunii de validare, alții nu au depus o astfel de solicitare. Urmează foarte repede să evaluăm cele 93 de solicitări și să validăm, sper eu, un număr cat mai mare din aceștia, pentru a nu mai avea probleme in viitor.
Reporter: Spuneați că veți vorbi cu doamna Gorghiu să deblocați mai repede programul Casa Verde. E vorba de luarea deciziilor in instanță, judecătorii să ia act despre decizie.
Mircea Fechet: Așa este. Ministerul Mediului, prin Administrația Fondului pentru Mediu, a făcut deja o solicitare atat către Inalta Curte de Casație și Justiție, cat și către Curtea de Apel Oradea pentru a lua act cu celeritate de cererea ce renunțare la judecată pe care societatea respectivă a formulat-o. Este foarte adevărat că am anunțat și ministrul justiției despre această solicitare. Speranța mea este că cei 90.000 de romani, mai corect, cele 90.000 de familii care așteaptă deblocarea acestui program să se poată bucura cat mai repede de panouri fotovoltaice și să le vadă instalate pe acoperiș.
Reporter: Anul acesta sau anul viitor, cand?
Mircea Fechet: Vă cer scuze, insă nu pot răspunde in numele unei instanțe de judecată. Eu sper ca acest lucru să se intample cat mai repede posibil.
Reporter: Și legat de sesizarea pe care ați făcut-o la Parchetul General, de investigația protecției datelor privind posibila scurgere de informații, ce alte noutăți aveți in această speță, pe acest subiect?
Mircea Fechet: Din nou, rugămintea mea este să vă adresați Ministerului Public sau Parchetului General pentru a vă pune la dispoziție măsurile care au fost luate sau care nu au fost luate, ca urmare a sesizărilor pe care eu le-am comunicat.
Reporter: Legat de reorganizarea ministerului, cerută de premierul Ciolacu, ce demersuri faceți, cand va fi această reorganizare? Vor fi concediați oameni?
Mircea Fechet: In acest moment suntem in situația in care stabilim exact modalitatea in care vom pune in aplicare ceea ce ne-am propus și repet aici lucruri pe care le-am menționat și in trecut. Va exista o singură entitate care va reglementa, va emite avize, acorduri de mediu și alte astfel de autorizații, la fel cum va exista o singură entitate care va face control de mediu. Suntem la stadiul la care scriem legislația primară, respectiv ordonanța de urgență de reorganizare a acestui minister. Avem șapte entități care urmează să fie reorganizate, din subordine, pot să spun că niciuna nu va scăpa de reorganizare, la fel cum, profit de această conferință de presă, pentru a transmite un mesaj public către toți angajații Ministerului Mediului, pentru că există o preocupare in acest sens, să-i anunț că, in opinia mea, nimeni nu ar trebui să-și piardă painea, ne propunem să facem reorganizarea de așa măsură incat să eficientizăm, pe de o parte, procesul administrativ fără să fie nevoie să concediem oameni, la fel cum imi doresc ca niciun om să nu fie in situația in care să meargă acasă cu mai puțini bani decat caștiga pană acum, bineințeles, pentru aceeași muncă. Cand vom tăia funcțiile de conducere, bineințeles că persoanele care nu or să mai dețină funcție de conducere și or să treacă pe posturi inferioare sau chiar de execuție, bineințeles că vor fi plătiți in conformitate cu grila de salarizare și pot să spun că vom face o reducere foarte ambițioasă și la nivelul demnitarilor și la nivelul funcțiilor de conducere și la nivelul in care vor funcționa toate entitățile din coordonarea și din subordinea Ministerului Mediului, dar mai important decat toate acestea, este un amplu proces de digitalizare al ministerului, pentru că astăzi, cand discutăm, oamenii sunt puși pe drumuri de două, de trei ori sau de patru ori intre diferite instituții ale Ministerului Mediului. Fie că merg mai intai la Agenția pentru Protecția Mediului - care ii trimite pe urmă la Serviciul de Gospodărire al Apelor, care ii trimite la Garda Forestieră sau la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate. Eu cred că cetățeanul va trebui să se poată loga electronic intr-un portal informatic și am avut discuții cu ministrul cercetării și digitalizării, dl ministru Bogdan Ivan, in acest sens, la fel cum eu mai cred că cetățeanul trebuie să meargă o singură dată la Ministerul Mediului, nu de mai multe ori.
Reporter: Cate funcții de conducere sunt in prezent in minister și in entitățile pe care le coordonați și cate veți tăia? Măcar atat să ne...
Mircea Fechet: Depinde ce ințelegeți prin funcții de conducere. Dacă ne referim la funcții de conducere și la entități cu personalitate juridică, avem, in acest moment, 72 de astfel de funcții, respectiv: directori de entități cu personalitate juridică, demnitari, președinți, vicepreședinți, comisari șefi ș.a.m.d. Dacă discutăm de numărul total al posturilor de conducere din Ministerul Mediului, acolo deja discutăm de cateva sute, insă vă pot spune că voi fi unul dintre primele ministere care va veni cu o propunere concretă de reorganizare și de eficientizare a activității.
Reporter: La Ministerul Economiei deja s-a anunțat, sunt vreo 35 de posturi de conducere care vor fi tăiate. Incercam să obținem și de la dvs. cate astfel de posturi...
Mircea Fechet: Eu nu vreau să fac un concurs intre mine și alți miniștri cine taie mai multe posturi. Cred că trebuie să ne referim și la situația ministerului, pentru că una e să tai dintr-o mie de posturi și alta e să tai dintr-o 100 - pe de o parte, pe de altă parte, repet incă o dată principiile pe care le-am anunțat - scopul final este acela de a eficientiza procesul administrativ și este acela de a avea o interacțiune cu cetățeanul mai simplă, mai bună și mai eficientă, nu neapărat de a trimite directorii acasă, pentru că nu mi-am propus nici cand am preluat mandatul să fac acest lucru, la fel cum nu-mi propun nici acum.
Reporter: O intrebare: sunt mai multe in situații in mediul rural, acolo unde există investiții in parcuri, in spații verzi amenajate, care nu mai arată așa cum ar trebui pentru că oamenii nu frecventează acele locuri, fiind la țară, unde oamenii iși fac singurii grădini. Avem noi in acest moment un material unde arătăm mai multe astfel de locuri lăsate in paragină. Voiam să vă intrebăm dacă există in acest moment necesitatea unor astfel de investiții in aceste zone rurale, atat timp cat știm că nu sunt foarte frecventate și dacă nu cumva ar putea să fie puțin mai flexibilă legislația in astfel de situații?
Mircea Fechet: Eu cred că nevoia de spațiu verde și nevoia de aer curat este aceeași şi pentru cetățenii de la oraș şi pentru cetățenii din mediul rural. Nu cred că acesta ar fi, sau ar trebui să fie criteriul pentru care alegem să investim in parcuri sau să nu investim. Pană la urmă, este decizia autorităților locale, este decizia Consiliului local care reprezintă cetățenii, de a hotări dacă vor să facă drumuri, dacă vor să facă grădinițe sau școli, dacă vor să investească in apă-canal, sau dacă vor să investească in parcuri. Insă nu-mi propun niciodată de la Ministerul Mediului, la fel cum nu cred că e treaba vreunui minister să decidă dacă locuitorii dintr-o comună - să nu dau vreun nume - ar trebui să aibă parc sau să nu aibă. Mulțumesc mult!


Sursa: Guvernul României

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro