• A 4-a ediție Brașov Running Festival va avea loc între 21-22 septembrie 2024, în cartierul Coresi;
• Cursa de 10K - cea mai rapidă cursă de alergare pe șosea din S-E Europei - își propune să fie anul acesta în Top 3 Mondial;
• Organizatorii pregătesc o listă de start spectaculoasă, ce rivalizează cu cele mai prestigioase competiții de 10K din lume - Valencia, Praga sau Boston;
• Adidas, confirmat partener tehnic și în 2024;
Organizatorii Brașov Running Festival, cel mai important eveniment de atletism din calendarul World Athletics, în S-E Europei, își doresc să dubleze numărul participanților în 2024, astfel 2.500 de alergători amatori sunt așteptați să se înscrie la cea de-a 4-a ediție și peste 25.000 de spectatori să trăiască atmosfera festivalului, alături de DJi și artiști consacrați.
Anul acesta, cea de-a 4-a ediție a Brașov Running Festival va avea loc între 21-22 septembrie, în cartierul Coresi. Competiția va găzdui, și în 2024, pe lângă cursele dedicate amatorilor, copiilor și juniorilor, cele două curse certificate destinate atleților profesioniști din Top 20 Mondial: tRUNsylvania International 10K și European Road Mile. De asemenea, în parteneriat cu Federația Română de Atletism, în cadrul competiției se va desfășura și Campionatul Național de 10K, unde vor participa cei mai buni atleți ai României.
Ediția precedentă a fost o nouă dovadă că la Brașov construim un eveniment de mare amploare. Bineînțeles, această construcție se face progresiv, nu peste noapte, însă, de la o ediție la alta, dezvoltarea e evidentă. Anul acesta ne dorim să fim evenimentul de alergare cu cei mai mulți brașoveni la start, dar să și creștem numărul alergătorilor din București, Cluj și restul țării. Având în vedere și spectacolul oferit de atleții de elită, unic în această parte a Europei, estimăm că tot mai mulți vor include în calendarul evenimentelor personale și această competiție”, a declarat Daniel Santa, directorul competiției Brașov Running Festival.
Conform acestuia, 90% dintre alergătorii amatori și profesioniști înscriși au fost români, în timp ce aproape 10% au venit din străinătate, din țări precum Hong Kong, Marea Britanie, Bulgaria, Turcia, Grecia, Italia, Statele Unite ale Americii, Ucraina sau Olanda și, de asemenea, Kenya și Uganda. Astfel, în 2024, ca urmare a mediatizării intense realizată în peste 162 de țări, Brașov Running Festival se pregătește să găzduiască un număr mult mai mare de alergători străini, cu precădere europeni în rândul amatorilor și de origine africană în rândul profesioniștilor.
De altfel, ediția anterioară a făcut din Brașov Running Festival o scenă internațională preferată de atleții care urmăresc marea performanță, cursa 10K pentru femei devenind cea mai rapidă din lume, în timp ce cursa 10K pentru bărbați a intrat în topul celor mai rapide 10 trasee la nivel mondial.
Acum câțiva ani nici nu visam ca o asemenea competiție să se desfășoare în România. Cursa de 10K Elite este deja una dintre cele pe care atleții de super elită o au în vedere când își stabilesc calendarul competițional, iar pentru sportivii români este o ocazie aproape unică de a interacționa, și chiar concura, cu sportivi de un asemenea nivel. Nu mai vorbim de spectatori, care au șansa să asiste la curse cum puține există în întreaga lume. Pe lângă atleții de top, mizăm pe motivarea tinerelor generații să integreze, treptat, alergarea în viața lor, iar aici avem grijă să oferim premii, concursuri, concerte, energie bună și experiențe pe măsură”, a completat Daniel Santa
Copiii, juniorii și adulții amatori beneficiază de un cadru organizat și omologat, conform standardelor mondiale impuse de World Athletics, experiența sportivă fiind completată de personalitatea de festival a competiției. Astfel, peste 25.000 de spectatori sunt aștepțați să urmărească, la poalele Tâmpei, curse-spectacol, înregistrarea unor momente istorice, dar și să se bucure de prezența artiștilor muzicali.
Adidas, partener tehnic și în 2024
Și în acest an, Brașov Running Festival confirmă parteneriatul cu Adidas, în calitate de sponsor tehnic al evenimentului. Participanții vor alerga în tricouri profesioniste de atletism, realizate 100% din material reciclat.
Înscrierile sunt deja deschise pentru sportivii amatori în probele de 5K și 10K, urmând ca în a doua parte a lunii aprilie să se dea startul înscrierilor și în probele pentru copii, pe categorii de vârstă. Astfel, în prima zi a competiției vor avea loc cursele pentru juniori și copii, de 800 m, 1.200 m și 3.000 m , iar în cea de-a doua zi vor avea loc cursele pentru amatori, de 5 și 10 KM, inclusiv campionatul național de 10K.
Atleții profesioniști (sportivi legitimați) care doresc să participe în cursele de elită (tRUNsylvania International 10K, European Road Mile, BRF 3K juniori sau BRF 5K) sunt rugați să trimită o solicitare la [email protected].
Înscrierile se realizează pe site-ul evenimentului: www.brasovrun.ro.
Mai multe detelii despre cum s-a desfășurat Brașov Running Festival 2023 puteți găsi aici: https://www.facebook.com/BrasovRunningFestival/videos/917087160200937