LEKTRI.CO, unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul mobilității electrice din România, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de cca. 6,1 mil. RON, de la 2,1 mil. RON anul precedent. Totodată, compania a vândut în acest interval peste 3.000 de încărcătoare electrice, triplu comparativ cu 2022. Pentru anul în curs, planurile LEKTRI.CO vizează lansarea unui nou produs inovator și extinderea prezenței în regiunea DACH.
Cele mai mari vânzări s-au înregistrat în Franța, România, Italia și Irlanda, cele patru state cumulând cca. 95% din volumul totalului comercializat; România a cumulat cca. o treime din total. S-a remarcat în acest interval o creștere accelerată a vânzărilor încărcătorului monofazat (1P7K Energy Management - cca. 1400 unități), comparativ cu cel standard (1P7K - cca. 850 unități), ceea ce dovedește o poziționare în strânsă legătură cu sistemele fotovoltaice.
Compania a încheiat anul cu aproape 110 parteneri pe piețele în care activează, doar anul trecut dezvoltându-și portofoliul cu aproape 70 de noi parteneri din diverse domenii (distribuitori, retaileri, instalatori de PV sau electricieni). Cele mai mari vânzări au fost făcute prin intermediul partenerilor reselleri (ex. în România – Altex, Engie, Dante International etc). La nivel de marketplace-uri, LEKTRI.CO este prezent pe platforme de top, care includ eMAG în România, Ungaria și Bulgaria sau Amazon în Franța, Italia, Spania, Germania, Polonia, Suedia, Olanda și Belgia.
„Pentru anul în curs, previziunile financiare sunt optimiste și ambițioase. Suntem încrezători ca inițiativele asumate ne vor conduce spre o creștere financiară robustă, comparativ cu anul precedent. Pe termen lung, obiectivul nostru major constă în consolidarea poziției de lider în domeniul nostru, oferind produse de înaltă calitate și o experiență de cumpărare excepțională. Facem toate demersurile pentru a ne adapta continuu la schimbările de piață și nevoile în evoluție ale clienților. Totodată, suntem dedicați spre investiții în noi tehnologii și parteneriate strategice, pentru a ne îmbunătăți oferta și a accelera creșterea pe piața globală”, a declarat Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO.
Printre planurile de dezvoltare ale companiei pe anul curent un loc special îl ocupă lansarea noului produs trifazat, care va integra tehnologie de ultimă generație și va fi proiectat pentru a fi compatibil cu orice sistem fotovoltaic. Totodată, LEKTRI.CO se concentrează în 2024 pe extinderea prezenței în regiunea DACH (Germania, Austria și Elveția), lucru ce implică consolidarea relațiilor cu partenerii locali, extinderea rețelei de distribuție și adaptarea produselor și soluțiilor la cerințele specifice ale piețelor respective.
Un pas important de menționat îl reprezintă și integrarea platformei de monetizare în pachetele destinate sectorului HORECA, ceea ce oferă clienților o soluție completă, cu valoare adăugată și o creștere financiară sustenabilă. Mai mult, LEKTRI.CO va aloca investiții în cercetare și dezvoltare, pentru a continua să inoveze și să-și dezvolte oferta de produse. În paralel, compania își propune o consolidare a prezenței digitale, respectiv îmbunătățirea experienței clientului prin utilizarea de tehnologii avansate și soluții digitale.
Potrivit reprezentanților companiei, profilul cumpărătorului de stații de încărcare pentru vehicule electrice a evoluat considerabil în ultimii trei ani. Dacă în 2020 majoritatea cumpărătorilor erau early adopters și entuziaști ai tehnologiei, din mediul urban, cu venituri mari și un interes puternic pentru sustenabilitate, în prezent există o plajă mult mai diversificată de clienți, incluzând familii din mediul suburban, companii mici și mijlocii sau corporații care își extind inițiativele de sustenabilitate. Această tendință indică o creștere a conștientizării și acceptării vehiculelor electrice ca opțiune viabilă și ecologică, ce reflectă o schimbare în atitudinea generală față de mobilitatea durabilă, subliniază reprezentanții LEKTRI.CO.