CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice & Solidare a încheiat cel de-al doilea an al programului LA PAS / Slowing Down, inițiativă multianuală care pune în centru o cultură a sustenabilității pornind de la hrana pe care o producem și o consumăm. Programul se desfășoară în perioada 2025-2027 și face parte din Programul prioritar cu caracter multianual „Repere în cultură”, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
În 2026 programul a reunit patru componente: educație, creație artistică, comunitate și dialoguri profesionale, ale căror rezultate au fost vizibile în școli, în spații culturale din oraș și pe canalele online ale asociației.
Festivalul LA PAS, ediția a VI-a
Între 9 și 11 octombrie 2026, Institutul Francez din România la Timișoara și Grădina Vilei Internaționale au găzduit a șasea ediție a Festivalului LA PAS, axată pe tema „Viitorul hranei, ce construim împreună?”. Festivalul a atras 8.000 de vizitatori, oferind acces gratuit la întregul program. Cele 91 de activități au implicat 45 de artizani și patru puncte gastronomice locale, 70 de invitați și voluntari și 25 de parteneri instituționali, culturali și de conținut. Evenimentul a fost organizat sub egida Pactului Climatic European și s-a înscris în programul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028, în parteneriat cu Visit Timiș și Consiliul Județean Timiș.
Formatul „Biblioteca vie a hranei” a oferit șase perspective asupra sistemelor alimentare, explorând relații între hrană și dreptul de a decide, memorie, climă, risipă alimentară, alegeri alimentare și bucuria gătitului. Componenta gastronomică a inclus demonstrații și degustări deschise publicului, iar programul cultural a cuprins lansări de carte și întâlniri literare dedicate memoriei alimentare, un dialog despre artă, comunități și schimbare socială, un spectacol realizat de elevi cu păpuși confecționate din materiale textile recuperate, expoziția fotografică „O călătorie culturală în pământurile Banatului”, un moment de jazz la deschidere și selecții muzicale susținute de DJ și artiști locali pe durata festivalului.
Organizatorii au implementat măsuri concrete pentru reducerea consumului de resurse: apă potabilă gratuită disponibilă din trei cișmele amenajate în grădina Institutului Francez, interzicerea vânzării apei îmbuteliate în incinta festivalului, folosirea veselei reutilizabile sau biodegradabile de către operatorii participanți, colectare separată a deșeurilor, ateliere de compostare și sesiuni de reparație textilă.
Rezidența gastronomică și filmul GESTUL
Rezidența „Gusturi în schimbare” a adus la Timișoara echipa proiectului GESTUL, inițiat de Rareș-Augustin Crăiuț, cercetător artistic român stabilit în Belgia, împreună cu Pierre Voland, Inès Rabadan și Xavier Gorgol. Echipa a realizat interviuri cu cercetători, bucătari, producători și peisagiști din Timișoara și Banat, purtate în română, engleză, franceză sau italiană. Fiecare interlocutor a fost proiectat în anul 2055, într-un scenariu de catastrofă climatică, și întrebat ce gesturi din prezent ar fi putut preveni acea situație. Rezultatul, GESTUL / Le Geste, este un scurtmetraj construit din imagini fixe, fotografiate la Timișoara pe film analogic de format mediu, montate alături de fotografii de presă din anii 1980 din Arhiva Minerva, fragmente din interviuri și reflecții ale echipei de cercetare. Filmul a avut premiera pe 10 octombrie, în cadrul Festivalului LA PAS.
Tot în cadrul rezidenței „Gusturi în schimbare”, premiul special a fost acordat artistei Alina Tofan pentru instalația senzorială și participativă „A Passport for My Food”, realizată cu sprijinul PRONAT. Lucrarea pleacă de la observația că hrana circulă mai ușor decât oamenii și urmărește, prin miros, gust, sunet, hărți, arhive și un pașaport alimentar, trasee globale ale ingredientelor și legături între hrană, mobilitate, schimburi culturale și inegalități.
Apelul artistic și instalația SECETA
A doua ediție a apelului artistic „Ce se schimbă când se schimbă clima?”, lansată de CRIES în iulie 2026, a invitat artiștii să traducă în forme vizuale și senzoriale legătura dintre climă, hrană și consum. Premiului de 10.000 de lei i-a revenit instalația „SECETA” a artistului Vlad-Laurean Costea. Vernisată în timpul Festivalului LA PAS, instalația itinerară la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara și propune un peisaj lipsit de apă, vegetație și culoare, menit să stimuleze reflecția asupra fragilității relației om-mediu.
Dialogurile LA PAS
În 2026, Dialogurile LA PAS au adus patru discuții profesionale noi. Prima a abordat patrimoniul gastronomic ca politică publică, pornind de la metoda proiectului european Food Paths, prezentată de Fondazione Slow Food ETS. A doua a discutat hrana ca bun comun și rolul asociațiilor care sprijină micii producători, cu participarea Eco Ruralis, Asociația Lanțului Alimentar Scurt și ASAT – Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești România. A treia a comparat cooperativa, asociația non-profit și colectivul artistic ca forme juridice și informale de organizare pentru artiști și artizani, având ca participanți Ecoóp Fabric, Asociația Seneca, Plastic Art Performance collective și Asociația Macaia. A patra discuție a explorat memoria hranei, foametea din 1946-1947, masa ca ritual și o reconstituire culinar-artistică a anilor 1980.
Educație pentru schimbare, 1.112 elevi în primele luni
În prima parte a anului, 15 cadre didactice au urmat programul de formare organizat de CRIES, care a inclus întâlniri cu producători locali, psihologi și specialiști în alimentație și dezvoltare durabilă. Ca urmare a formării, nouă proiecte educaționale au fost selectate și sunt implementate în anul școlar 2026-2027 la Școala Gimnazială Nr. 30, Liceul cu Program Sportiv „Banatul”, Școala Gimnazială Nr. 6, Școala Gimnazială Nr. 13, Școala Gimnazială Nr. 2, Colegiul Economic „Francesco Saverio Nitti” și Palatul Copiilor Timișoara. Activitățile, demarate în septembrie, au implicat în primele luni 1.112 elevi.
Proiectele pornesc de la probleme semnalate de profesori: alimente aruncate, consum frecvent de produse ultraprocesate, necunoașterea provenienței hranei sau lipsa deprinderilor elementare de reparare a hainelor. Elevii gătesc, fac piața, cultivă microplante, transformă biscuiții neconsumați în deserturi și vizitează brutării, ateliere de croitorie și întreprinderi sociale.
Schimb de experiență și prezență publică
Programul LA PAS a fost prezentat pe parcursul anului la invitația altor organizații, în conferințe, dezbateri și întâlniri profesionale. Printre intervenții s-au numărat dezbaterea despre lanțurile alimentare scurte organizată de CRIES în parteneriat cu Visit Timiș, conferința despre locuri de muncă verzi, economie circulară și bioeconomie la Universitatea de Vest din Timișoara, întâlnirea juriului Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 găzduită de Visit Timiș, Rethink Earth în colaborare cu Institutul Francez din România la Timișoara și Casa Plai. În luna mai, o echipă a asociației a participat la Festivalul Solidalia de la Parma, Italia, într-un schimb de experiență organizat împreună cu Solidarius Italia și RIPESS Europe, din care au rezultat direcții de lucru pentru edițiile viitoare ale Festivalului LA PAS.

