Soprana BIANCA IONESCU BALLO, despre frumusețile pe care uităm să le privim: ”Viața este o fericire!”

decembrie 12, 2023

Soprana Bianca Ionescu Ballo este invitatul de săptămâna aceasta al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.
Artista este prim solistă a Teatrului Național de Operetă, absolventă a Conservatorului de Muzica din București (1983) la clasa de Canto a Artei Florescu și Doctor în muzică, în domeniul Operetei românești (din 2005). În prezent, soprana este Manager – Director general interimar al Teatrului Național de Operetă și Muzical „Ion Dacian” din București și cadru didactic asociat la Universitatea Națională de Muzică București.
Timp de mai bine de o oră, jurnalistul Adrian Artene și soprana Bianca Ionescu Ballo reușesc să parcurgă în discuție subiecte care țin de viața profesională a artistei, dar și episoade personale pe care distinsa invitată „Altceva cu Adrian Artene” a fost de acord să le împărtășească.
Artista și-a amintit cu drag de întâlnirile cu regretatul Ioan Luchian Mihalea, dar și de cele cu Draga Olteanu Matei și Dem Rădulescu. În câteva cuvinte, de asemenea, Bianca Ionescu Ballo a oferit rețeta succesului, pentru ca, la final, să facă o pledoarie absolut specială pentru dragoste.
Bucură-ți sufletul ascultând o discuție de suflet pentru suflete.

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro