Simona Bucura-Oprescu - cel mai mediatizat ministru în luna noiembrie 2023

decembrie 14, 2023

În luna noiembrie 2023, Simona Bucura-Oprescu a fost ministrul cu cea mai extinsă acoperire mediatică din rândul colegilor săi din Guvern. În același timp, la nivelul partidelor politice, miniștrii PNL au ocupat prima poziție în ceea ce privește vizibilitatea și au obținut cea mai mare audiență, consolidându-și poziția de lideri mediatici.
În perioada monitorizată de mediaTRUST, între 1 și 30 noiembrie 2023, miniștrii PNL au obținut cel mai mare număr de mențiuni în mass-media, înregistrând un total de 29.976 de materiale jurnalistice. Acest lucru înseamnă că mesajele referitoare la aceștia au ajuns la publicul român de peste 43 de ori într-o lună, generând un număr total de 744,765,984 de contacte. În schimb, miniștrii PSD au fost menționați în 25.139 de materiale în mass-media, iar conform datelor mediaTRUST, românii au intrat în contact cu mesajele transmise de miniștrii PSD de peste 31 de ori într-o lună, ajungând la un total de 539,517,355 de contacte.

Simona Bucura-Oprescu – Cel mai mediatizat ministru în noiembrie 2023. Ioan Marcel Boloș pe poziția a doua, iar Alina Gorghiu închide podiumul.
Clasamentul general al celor mai mediatizați miniștri în luna noiembrie este deschis de Simona Bucura-Oprescu. Potrivit mediaTRUST, aceasta a fost menționată în 6.783 de materiale în presa din țară, însumând o audiență generală de 174,246,321 de contacte. Momentul de vârf al expunerii mediatice a fost înregistrat pe 9 noiembrie, odată cu aprobarea proiectului legii pensiilor, după ce şedinţa de Guvern a fost amânată pe fondul neînțelegerilor dintre PNL și PSD privind noua lege, iar ministrul Boloş a avertizat că nu sunt bani.
În luna noiembrie, ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș, s-a situat pe locul al doilea în clasamentul general al celor mai mediatizați miniștri ai Cabinetului Ciolacu. A fost menționat de 6.153 de ori în presă, iar momentul de vârf a fost în data de 13 noiembrie 2023, când peste 620 de articole au fost publicate în diverse surse de știri. Această creștere semnificativă a acoperirii mediatice a coincis cu accentuarea tensiunilor în coaliție, după ce Guvernul a adoptat legea pensiilor. Ministrul de Finanțe s-a opus încă de la început, avertizând că taxele vor crește începând cu 2025 în cazul în care noua lege a pensiilor intră în vigoare de la anul. În cele din urmă, a fost convins de către premierul Marcel Ciolacu să își dea acordul.
Alina Gorghiu se află pe locul trei în ceea ce privește vizibilitatea mediatică, cu un total de 5.326 de articole jurnalistice în presă. Momentul de vârf al expunerii ministrului justiției a fost înregistrat la data de 29 noiembrie, în principal ca urmare a știrii referitoare la arestarea primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, prins în data de 28 noiembrie și închis ulterior la penitenciarul din Augsburg-Gablingen. Alina Gorghiu a afirmat că Cherecheș poate fi adus în țară în decurs de 10 zile, în cazul în care consimte la predare. În caz contrar, termenul maxim este de 60 de zile.
Alexandru Rafila înregistrează 5.135 de mențiuni în perioada analizată, Sebastian-Ioan Burduja este în top cu 4.406 materiale în care a fost monitorizat, iar Sorin Grindeanu este pe poziția 6 cu 4.330 de materiale, urmat de Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor, menționat în 3.723 de materiale. Marian Predoiu, ministrul afacerilor interne, este pe 8, menționat în 3.147 de materiale, Adrian Câciu are 2.924 de mențiuni, iar top 10 este completat de Luminița Odobescu, ministrul afacerilor externe, care a atras atenția în 2.442 de materiale jurnalistice. Momentul de vârf al vizibilității sale a fost înregistrat pe 9 noiembrie, odată cu evacuarea a 93 de cetățeni români și familiile lor din Fâșia Gaza. Aceștia au sosit la București de la Cairo, fiind transportați cu o aeronavă specială a companiei TAROM, avându-i la bord pe premierul Marcel Ciolacu și pe ministrul de externe Luminița Odobescu.
În clasamentul mediatizării membrilor Cabinetului Ciolacu în luna noiembrie, Ligia Deca, ministrul educației, ocupă locul 11, fiind menționată în 2.019 materiale jurnalistice. Intensitatea expunerii sale a fost determinată în principal de decizia de a suspenda activitatea didactică cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar din județele Brăila, Constanța, Călărași, Galați și Tulcea, măsură luată în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile, care au generat închiderea unor drumuri și întreruperea alimentării cu energie electrică în diverse localități. De asemenea, au fost mediatizate subiecte legate de posibile modificări în acordarea burselor școlare de către Ministerul Educației. Instituția a analizat criteriile de acordare a burselor de merit și a constatat că printre beneficiarii propuși se numără inclusiv elevi cu medii scăzute, chiar sub 5. Urmează Florin Barbu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, menționat în 1.560 articole în presa scrisă, radio, TV, online și social media. Angel Tîlvăr, ministrul apărării naționale, coboară de pe poziția a zecea în octombrie, pe locul 13 în luna noiembrie, cu 1.541 de materiale în care a fost menționat. Raluca Turcan, ministrul culturii, este pe 14, menționată în 1.407 materiale. Adrian Veștea, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, urcă în clasament, menționat în 1.353 de articole, iar pe locul 16 se poziționează Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, cu 1.105 materiale în care a fost menționat. Momentul de vârf al expunerii sale mediatice a avut loc pe 30 noiembrie, odată cu declarațiile ministrului referitoare la faptul că România vinde fiecare mașină Dacia Duster cu 100 de euro mai scump, bani calculați exclusiv pentru timpul petrecut la coadă pentru export, din cauza neaderării la spațiul Schengen.
În luna noiembrie, doi dintre cei mai puțin mediatizați miniștri au fost Natalia Intotero, responsabilă cu familia, tineretul și egalitatea de șanse, menționată în 887 de articole jurnalistice și Bogdan-Gruia Ivan, cu 874 de materiale jurnalistice.

Echipele de miniștri la guvernare – TV. Miniștrii PNL, mai vizibili la TV decât cei din PSD.
În intervalul 1-30 noiembrie, miniștrii Cabinetului Ciolacu au fost subiectul a 4.995 de materiale difuzate pe posturile TV monitorizate de mediaTRUST, per total cu peste 1.370 mai multe decât în octombrie. Din acestea, miniștrii aparținând PNL au fost menționați în 2.943 de materiale iar miniștrii din partea PSD în 2.052 de materiale.
Topul miniștrilor PNL la TV
În întregul spectru al audienței, miniștrii PNL au atins 432,386,000 de contacte potențiale. Cu precădere Ioan Marcel BOLOŞ s-a evidențiat ca fiind cel mai mediatizat ministru PNL la TV, menționat în peste 1.090 de materiale și însumând o audiență de 137,575,000 de contacte. Digi24 și Euronews România au fost cele mai active canale de știri în ceea ce privește menționarea ministrului finanțelor, cu 183, respectiv 147 de materiale în buletinele de știri.
Un alt ministru mult mediatizat la TV a fost Alina Gorghiu, cu 385 de materiale jurnalistice. Marian-Cătălin Predoiu ocupă locul trei, cu 376 de materiale în care a fost menționat.
Topul miniștrilor PSD la TV
Simona Bucura-Oprescu a fost în centrul atenției și al discuțiilor publice intense în luna noiembrie, fiind menționată în nu mai puțin de 783 de materiale difuzate în buletinele de știri ale posturilor TV monitorizate de mediaTRUST. Sursele de știri care au menționat-o cel mai activ au fost România TV și Euronews România, cu 125, respectiv 107 materiale.
Podiumul miniștrilor PSD care au atras atenția telespectatorilor în luna noiemebrie este completat de Alexandru Rafila și Sorin Mihai Grindeanu, care au fost menționați în 549 materiale, respectiv 253 de materiale.
Echipele de miniștri la guvernare - Online și Social Media
În mediul online și pe platformele de social media, membrii cabinetului Ciolacu au fost menționați în 46.469 de materiale jurnalistice.
Miniștrii PNL au reprezentat grupul cel mai vizibil, cu un total de 25.137 de materiale pe portalurile online și platformele de social media monitorizate de mediaTRUST. Calculul efectuat de mediaTRUST arată că, în medie, un cetățean român a avut ocazia să intre în contact cu mesajele PNL de aproape 6 ori în cursul lunii noiembrie, generând un număr total de 100,539,177 de contacte.
Pe de altă parte, miniștrii PSD au fost menționați în 21.332 de materiale și au adunat o audiență generală de 65,763,317 de contacte în mediul online și pe social media.
Topul miniștrilor PNL în online și social media
Ioan Marcel Boloş, a fost cel mai menționat ministru PNL în online și social media, cu 4.716 de materiale monitorizate de mediaTRUST. Pe următoarea poziție este Alina Gorghiu, menționată în 4.611 materiale, urmată îndeaproape de Sebastian-Ioan Burduja pe poziția a treia, cu 3.912 menționări.

Topul miniștrilor PSD în online și social media
Simona Bucura-Oprescu devine cel mai mediatizat ministru PSD și în mediul online și pe platformele de social media, fiind menționată în 5.584 de materiale. Alexandru Rafila ocupă poziția a doua, cu 4.151 de materiale în care a fost menționat. Pe podium îl găsim și pe Sorin Mihai Grindeanu, menționat în 3.717 materiale.
Echipele de miniștri la guvernare – Presă scrisă
Membrii Cabinetului Ciolacu au fost menționați în 1.545 de articole în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST. Dintre aceștia, miniștrii PNL au fost menționați în 772 de articole, în timp ce miniștrii PSD au fost prezenți în 773 de articole.
Topul miniștrilor PNL în presa scrisă din România
În cursul lunii noiembrie, Alina Gorghiu a fost cel mai frecvent menționat ministru PNL în presa scrisă, fiind evidențiată în 142 de articole tipărite, multe în contextul anunțului privind adoptarea legii care impune condamnarea traficanților de droguri de mare risc la închisoare cu executare, fără posibilitatea suspendării pedepselor. Sursele cele mai active în menționări pentru ministrul justiției au fost Informația Zilei (Satu Mare) și Jurnal de Argeș. Pe locurile următoare se află Sebastian-Ioan Burduja, cu 115 menționări și Mircea Fechet, clasat al treilea în topul ministrilor PNL menționați în presa scrisă.
Topul miniștrilor PSD în presa scrisă din România
Simona Bucura-Oprescu a fost cel mai prezent ministru PSD în presa scrisă în luna noiembrie, fiind menționată în 182 de materiale. Publicațiile cele mai active în ceea ce privește menționarea ministrului muncii și solidarității sociale au fost Informația Zilei (Satu Mare), alături de Mara (Teleorman), Atitudine (Arges) și Allgemeine Deutsche Zeitung. Podiumul este completat de Sorin Mihai Grindeanu și de Sorin Florin Barbu, cu 139, respectiv 101 mențiuni în presa scrisă.
Echipele de miniștri la guvernare – Radio
În perioada 1-30 noiembrie 2023, membrii Cabinetului Ciolacu au fost menționați în 2.106 materiale la radio. Din acest total, miniștrii PNL au fost menționați în 1.124 materiale, iar miniștrii PSD în 982 de buletine de știri.
Topul miniștrilor PNL la RADIO
Ioan Marcel Boloș ocupă prima poziție și la radio, fiind menționat în 275 de materiale. Posturile de radio Digi FM și România Actualități au fost cele mai active în ceea ce privește menționările despre acesta în luna noiembrie.
Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor, se plasează pe locul doi în topul celor mai menționați miniștri PNL la radio, cu 241 de materiale în care a fost menționat. Urmează Alina Gorghiu cu 188 de materiale în care a fost menționată.

Topul miniștrilor PSD la RADIO
Alexandru Rafila se află pe prima poziție în privința mențiunilor la posturile de radio, cu 335 de materiale, cele mai multe în contextul protestului declanșat de angajații Caselor Naționale de Asigurări de Sănătate care au cerut majorarea salariilor și au semnalat că sistemul este în pericol de blocare din cauza lipsei de personal.
Pe locul doi în privința mențiunilor la posturile radio se află Simona Bucura-Oprescu, cu 234 de menționări, în timp ce Sorin Mihai Grindeanu ocupă locul trei, cu 221 de menționări la posturile radio.
Metodologie
Notă: În prezentul studiu, Vizibilitatea partidelor politice generată de miniștrii cabinetului Ciolacu - Presă scrisă, presă online, radio și TV, pentru o analiză echilibrată și pentru păstrarea echidistanței în evaluarea mediatizării echipelor ministeriale, apariţiile Primului Ministru Marcel Ciolacu nu au fost incluse. În realizarea studiului s-au luat în calcul doar miniștrii cu portofoliu.
Analiza include toate materialele din presa tipărită, posturile de radio și TV monitorizate de mediaTRUST precum și site-urile, paginile oficiale facebook, twitter, instagram, youtube, bloguri, podcast-uri si comentarii retele socializare. Pentru mai multe detalii privind monitorizarea presei scrise, radio, TV, online și social media consultați www.mediatrust.ro.
Pentru măsurarea impactului (audienţei) materialelor incluse în studiu sunt folosite datele de audienţă furnizate de ARMA (pentru televiziuni), BRAT (pentru presa tiparită), ARA (pentru radio) şi metode proprietate mediaTRUST în cazul mediului online (inclusiv Social Media).

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro