Miercuri, 22.04.2026, începând de la ora 15:00, s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în sala mare de ședințe a Centrului de Afaceri și Expoziții Bacău.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins analiza situației potențial generatoare de situații de urgență, determinată de eșecul utilității publice, respectiv întreruperea serviciului de salubrizare la nivelul a 65 de unități administrativ-teritoriale, începând cu data de 01.05.2026.
La ședință au fost invitați să participe reprezentanții din structurile de conducere de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău, precum și primarii unităților administrativ-teritoriale care au compania Romprest Service ca operator al serviciului de salubrizare. De asemenea, a participat și președintele Consiliului Județean Bacău, doamna Ionela-Cristina Breahnă-Pravăț, în calitate de vicepreședinte al CJSU.
Situația serviciului public de salubrizare existentă este generată de încetarea efectelor contractului de colaborare cu firma Romprest Service și inexistența unui operator desemnat în urma procedurilor de atribuire recente.
Astfel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău a aprobat prin hotărâre Planul de măsuri pentru prevenirea și limitarea efectelor riscului de întrerupere a serviciului public de salubrizare la nivelul județului Bacău, propus de grupul de suport tehnic.
Planul cuprinde 4 categorii de măsuri, respectiv:
măsuri privind evaluarea și monitorizarea riscurilor, pentru aplicarea cărora sunt responsabile Direcția de Sănătate Publică Bacău, Direcția Județeană de Mediu, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău;
măsuri privind analiza și dispunerea, în regim de urgență, a soluțiilor necesare pentru identificarea soluțiilor legale temporare pentru asigurarea continuității serviciului, pentru aplicarea cărora este responsabilă Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Bacău;
evaluarea resurselor disponibile la nivelul UAT-urilor (umane, tehnice și logistice) ce pot fi mobilizate;
constituirea unui grup de lucru operativ în vederea analizei evoluției situației și propunerii de măsuri suplimentare, dacă situația o va impune, format din reprezentanți ai CJ Bacău, ADIS Bacău, DSP Bacău, DJM Bacău, GNM Bacău și DSVSA Bacău;
elaborarea unui plan de măsuri care să cuprindă un calendar concret privind atribuirea serviciului de salubrizare prin procedură competitivă, cât și finalizarea procedurii de atribuire a contractului de delegare privind serviciul de salubritate de către ADIS Bacău.
Atât hotărârea, cât și planul de măsuri vor putea fi vizualizate accesând linkul: https://bc.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/
Birou de presă
