Sébastien Frey în vizită la București: „ cu ocazia aniversării de un an de Muzeul Fotbalului

noiembrie 30, 2023

Muzeul Fotbalului a aniversat pe 29 noiembrie un an de la deschidere, iar cu această ocazie a
inaugurat o nouă colecție dedicată legendelor din Serie A. Expoziția temporară a fost deschisă alături
de Sébastien Frey, care a donat Muzeului tricoul cu care a jucat în primul său meci oficial:
„Este un tricou foarte important pentru mine, a fost tricoul pe care l-am îmbrăcat în primul meu meci
oficial, Inter Milano - Fiorentina, sezonul 1998-1999. Am jucat în fața a aproximativ 70-80.000 de
oameni, eram foarte tânăr, aveam 18 ani. Am câștigat meciul cu 2-0 și am fost numit „jucătorul
meciului”. Așa a fost începutul poveștii mele, așa cum și Muzeul Fotbalului sărbătorește astăzi începutul
poveștii sale”, a spus Sébastien Frey în cadrul conferinței de presă de la Muzeul Fotbalului.
Sébastien Frey este primul internațional care a ajuns la Muzeul Fotbalului din București. Fostul portar
francez a rămas impresionat: „Am acceptat vizita la Muzeu pentru că am prieteni români, printre care și
Adi Mutu. Primul care m-a sunat a fost Bogdan Lobonț, el mi-a spus despre acest proiect frumos de la
Muzeul Fotbalului. Am acceptat imediat să vin pentru că iubesc România”, a povestit Sébastien Frey.
Fostul mare portar al Parmei și Fiorentinei a recunoscut că vizita la Muzeul Fotbalului l-a emoționat:
„Eu fac parte din trecut, sunt foarte nostalgic legat de perioada în care am jucat. În primul rând vreau să
vă felicit pentru toată colecția pe care o aveți aici, la Muzeul Fotbalului, pentru tot ceea ce faceți, este un
proiect foarte frumos”, a mărturisit Sébastien Frey.
În timpul conferinței de presă, invitatul special a avut parte și de o surpriză. Trei juniori i-au oferit
acestuia un cadou tradițional românesc din partea Muzeului Fotbalului. Frey i-a invitat pe micii jucători
alături de el la pupitru, unde le-a pus chiar el câteva întrebări despre fotbalul românesc.
„Echipa este completă. Sper ca într-o zi, unul dintre voi să își poată expune tricoul la Muzeul Fotbalului”
le-a urat el celor mici. „Copiii au fost cea mai interesantă parte a interviului”, a mai glumit Sébastien
Frey.
Expoziția temporară dedicată legendelor din Serie A va putea fi admirată de publicul larg până la
începutul lunii ianuarie 2024. Aici, pasionații vor regăsi obiecte memorabile, reprezentative pentru cele
mai importante meciuri din Serie A.
Muzeu privat certificat de Ministerul Culturii
„Suntem încântați că putem închide anul cu o colecție important, dedicată fotbalului internațional. Ne
bucurăm că l-am putut avea alături de noi la aniversarea de un an, pe Sébastien Frey și ne propunem să
ne respectăm în continuare angajamentul pe care l-am făcut pentru cei îndrăgostiți de fotbal și să
depunem toate eforturile astfel încât tot mai mulți fotbaliști internaționali să ne treacă pragul. Pregătim
multe surprize pentru anul care vine”, spune Tiziana Gagiu, Director Executiv Muzeul Fotbalului.
Pasionații care vor să admire obiecte legendare își pot lua biletul de pe iabilet.ro sau direct de la recepția
Muzeului.
DESPRE COLECȚIA TEMPORARĂ: Legende din SERIE A
O nouă colecție specială de tricouri rare te așteaptă la Muzeul Fotbalului. Pătrunde în lumea celui mai
puternic campionat din anii '90 și 2000 prin poveștile spuse de tricourile purtate de legendele care au
jucat în Serie A.
Dream Team-ul campionatului italian și-a făcut așezarea în teren și nu poți găsi nicăieri o echipă mai
bună. Cu omul-record Buffon în poartă și Balonul de Aur Cannavaro în apărare, cu "regizorul" Pirlo la
creație și Shevchenko responsabil cu golurile, acest "prim 11" te va face să cauți din nou pe Youtube
magia fotbalului jucat în țara care a câștigat 4 titluri mondiale.
Pentru o perioadă limitată, vino și descoperă toate legendele din noua colecție inaugurată pe Gabroveni
24 chiar de fostul mare portar al Parmei și Fiorentinei, Sébastien Frey.
DESPRE MUZEUL FOTBALULUI DIN BUCUREȘTI // FOOTBALL MUSEUM BUCHAREST
Muzeul Fotbalului este primul și singurul muzeu din Europa de Est dedicat fotbalului, 100% privat, care
oferă vizitatorilor o experiență la cele mai înalte standarde: de la tricourile de colecție ale lui Maradona,
Ronaldo și Hagi, exponate legate de Real Madrid și Barcelona, până la repere din istoria celor mai faimoase
cluburi românești, Steaua, Dinamo ori Universitatea Craiova.
Certificat de Ministerul Culturii, singurul și primul muzeu dedicat fotbalului din România înseamnă două
clădiri pe o suprafață de 1.500 mp, unite printr-un atrium, 5 etaje de experiențe interactive și obiecte de
colecție, cel mai frumos restaurant de vizionare a meciurilor cu prietenii, fan shop și o cafenea de
specialitate. Toate acestea în Centrul Vechi al Bucureștiului, pe Gabroveni 24, la câțiva pași distanță de
Magazinul București, Lupoaica sau Metrou Unirii.

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro