Str. C.F. Robescu nr. 23, Sector 3 Tel: +40 21 318.17.00 Cod poştal 030217 Fax: +40 21 318 17 19 Bucureşti +40 21 318 17 03 +40 21 318 17 04 E-mail: [email protected] www.isc.gov.ro
PRECIZĂRI
ALE INSPECTORATULUI DE STAT ÎN CONSTRUCȚII – I.S.C.
CU PRIVIRE LA ARTICOLUL APĂRUT ÎN DATA DE 17.10.2022, ÎN PUBLICAȚIA ONLINE ”B365.RO”, cu titlul ”Reintroducerea în circulație a tramvaielor de pe liniile 1 și 10 pe Bd. Doina Cornea (Vasile Milea) s-a amânat. Noul termen”
Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. a luat cunoștință de conținutul articolului intitulat ”Reintroducerea în circulație a tramvaielor de pe liniile 1 și 10 pe Bd. Doina Cornea (Vasile Milea) s-a amânat. Noul termen”, publicat în ediția online din data de 17.10.2022. Asistăm în ultima perioadă la o serie întreagă de acuze ale Primarului General al Municipiului București – Nicușor Dan, la adresa activității Inspectoratului de Stat în Construcții – I.S.C., modalitate prin care domnul Primar General își maschează propriile deficiențe ale activității aparatului de specialitate, cel mai nou exemplu fiind lucrările de modernizare a liniei de tramvai de pe Bulevardul Doina Cornea (Vasile Milea). Față de acestea facem următoarele precizări: – Convocarea comisiei de recepție la terminarea lucrărilor a fost făcută de către subscrisa Municipiul București prin adresa nr. DO_377311/12.10.2022, înregistrată la Inspectoratul în Construcții al Municipiului București, pentru data de 20.10.2022 ora 10.00. (Anexa nr. 1) – Un (alt) neadevăr în cele declarate, cum că ”lucrările sunt gata de peste 3 luni” poate fi probat prin Comunicarea privind încheierea execuției lucrărilor, document ce a fost înregistrat la Inspectoratul în Construcții al Municipiului București în data de 04.10.2022 (Anexa nr. 2) I.S.C. își rezervă dreptul de a-și exprima un punct de vedere ori de câte ori domnul Primar General atacă în mod nejustificat instituția.
În virtutea dreptului la replică și a corectei informări a opiniei publice, vă rugăm să publicați următorul punct de vedere în aceleași condiții de vizibilitate în care a fost publicat articolul dumneavoastră.
Compartimentul Comunicare și Relații Mass-Media
