
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și singura companie cu capital românesc din topul operatorilor de profil, anunță rezultatele financiare pentru primele nouă luni ale anului 2025. Grupul a înregistrat o cifră de afaceri consolidată pro-forma de peste 2,36 miliarde de lei, în creștere cu 19,5% față de aceeași perioadă a anului 2024. De asemenea, EBITDA pro-forma a înregistrat un avans important, situându-se cu 20,4% peste nivelul raportat în primele nouă luni ale anului trecut.
Evoluția confirmă consolidarea poziției de lider a Grupului și performanța sustenabilă a tuturor liniilor de business, într-un context economic caracterizat de un ritm moderat de creștere. Cele mai importante avansuri au fost înregistrate pe diviziile de spitale (+39,2%) și clinici (+19,2%), urmate de laboratoare (+16,1%) și farmacii (+11,2%). Performanța acestor divizii confirmă impactul pozitiv al investițiilor recente în echipamente medicale de ultimă generație, soluții digitale integrate și parteneriate strategice cu specialiști de top.
Accelerarea inovației: genetică și inteligență artificială
În paralel cu consolidarea performanțelor financiare, compania accelerează direcția strategică de dezvoltare în domeniul medicinei personalizate, prin lansarea Longevity100+, primul și cel mai amplu program de testare genetică din regiune. Inițiativa își propune să democratizeze accesul la testarea genetică, mutând accentul de la tratarea bolilor aflate în stadii avansate către identificarea timpurie a riscurilor și prevenție. Potrivit reprezentanților MedLife, începând cu anul viitor, testarea genetică din cadrul programului va fi disponibilă publicului larg, la un preț accesibil, marcând un pas concret către transformarea medicinei preventive în România.
Totodată Grupul a accelerat dezvoltarea și implementarea propriilor soluții bazate pe inteligență artificială menite să susțină analiza avansată a imaginilor și datelor medicale. Aceste proiecte contribuie la creșterea preciziei diagnosticului, la siguranța actului medical și la reducerea timpului de răspuns pentru pacienți.
„Rezultatele din primele nouă luni confirmă că modelul nostru de creștere este solid și sustenabil, chiar într-un mediu economic mai moderat. Investițiile pe care le facem în tehnologie, automatizare, genetică și inteligență artificială nu sunt doar cheltuieli, ci active strategice care vor genera valoare în următorii ani.
Datele pe care le raportăm astăzi reflectă transformarea pe care o construim: trecem de la servicii medicale de screening și tratament la planuri de sănătate personalizate, bazate pe date exacte furnizate de genetică, tehnologie de ultimă generație și expertiza echipelor noastre medicale multidisciplinare - un model care ne diferențiază pe termen lung și consolidează avantajul nostru competitiv.” a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al Grupului MedLife.