Ultima oră
România cucerește 15 medalii la două competiții internaționale ENJOY AIOrganizații, experți și antreprenori din mediul rural solicită Guvernului un cadru unitar pentru revitalizarea satului românesc„Amintiri din copilărie”,  o lume redescoperită prin ilustrație și poveste. Anca Popa lansează o carte-album și deschide o expoziție la Cărturești CaruselMApN continuă implementarea măsurilor pentru programul Soldat-Gradat Voluntar în TermenPatru propuneri de arestare preventivă în dosarul privind o schemă de fraudare a autorității fiscale britanice prin accesarea fără drept a sistemelor informaticeCOMUNICAT DE PRESĂ Întrevedere la Instituția Prefectului – Județul Bihor între prefectul Emilian Pavel și consulul Republicii Federale Germania la TimișoaraParticiparea Președintelui României, Nicușor Dan, la cel de-al XX-lea Sommet al FrancofonieiANUNŢ privind consultarea populației în perioada 13.11.2026 – 28.12.2026, referitor la elaborarea unui proiect de hotărâre privind instituirea taxei de dezvoltare și promovare a turismului în municipiul Alba Iulia și aprobarea Regulamentului privind instituirea și administrarea taxei de dezvoltare și promovare a turismului în municipiului Alba IuliaRomânia cucerește 15 medalii la două competiții internaționale ENJOY AIOrganizații, experți și antreprenori din mediul rural solicită Guvernului un cadru unitar pentru revitalizarea satului românesc„Amintiri din copilărie”,  o lume redescoperită prin ilustrație și poveste. Anca Popa lansează o carte-album și deschide o expoziție la Cărturești CaruselMApN continuă implementarea măsurilor pentru programul Soldat-Gradat Voluntar în TermenPatru propuneri de arestare preventivă în dosarul privind o schemă de fraudare a autorității fiscale britanice prin accesarea fără drept a sistemelor informaticeCOMUNICAT DE PRESĂ Întrevedere la Instituția Prefectului – Județul Bihor între prefectul Emilian Pavel și consulul Republicii Federale Germania la TimișoaraParticiparea Președintelui României, Nicușor Dan, la cel de-al XX-lea Sommet al FrancofonieiANUNŢ privind consultarea populației în perioada 13.11.2026 – 28.12.2026, referitor la elaborarea unui proiect de hotărâre privind instituirea taxei de dezvoltare și promovare a turismului în municipiul Alba Iulia și aprobarea Regulamentului privind instituirea și administrarea taxei de dezvoltare și promovare a turismului în municipiului Alba Iulia
Administrație Publică

Lacul Morii găzduiește, în premieră, Campionatul Național de Fond UniCredit la Canotaj

Lacul Morii găzduiește, în premieră, Campionatul Național de Fond UniCredit la Canotaj. Aproximativ 260 de sportivi vor concura în weekend, în Sectorul 6

Lacul Morii devine, în premieră, gazda unei competiții naționale de canotaj. În perioada 14-15 noiembrie 2026, aici se va desfășura Campionatul Național de Fond UniCredit, organizat de Federația Română de Canotaj, la care sunt așteptați aproximativ 260 de sportivi de la cluburi din întreaga țară.

Competiția este organizată în baza unui parteneriat între Federația Română de Canotaj, Administrația Națională „Apele Române” și Primăria Sectorului 6.

„Ne bucurăm că Lacul Morii găzduiește, în premieră, o competiție națională de canotaj. Mulțumim Federației Române de Canotaj pentru parteneriat și pentru alegerea Lacului Morii ca loc de desfășurare a acestei competiții. Credem că sportul trebuie susținut și adus cât mai aproape de oameni, iar astfel de evenimente sunt o oportunitate de a promova performanța și un stil de viață activ”, a transmis Paul Moldovan, primarul Sectorului 6.

„Mă bucur că reușim să organizăm, în premieră, o competiție de canotaj pe Lacul Morii. Este un proiect în care credem și care demonstrează cât de importante sunt colaborările dintre instituții pentru dezvoltarea sportului. Mulțumim Primăriei Sectorului 6 și Administrației Naționale «Apele Române» pentru deschidere și implicare. Ne dorim ca acest eveniment să fie primul dintr-o serie de competiții organizate aici și ca Lacul Morii să devină un spațiu dedicat competițiilor de canotaj. Este important să ducem sportul mai aproape de oameni, să le oferim ocazia de a-i vedea pe campionii noștri concurând și, în același timp, să inspirăm cât mai mulți copii și tineri să practice acest sport. Îi invităm pe toți cei care iubesc sportul să fie alături de noi în acest weekend și să-i susțină pe sportivi”,  a declarat Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj.

Mulțumim Federației Române de Canotaj pentru parteneriat și pentru alegerea Lacului Morii ca loc de desfășurare a acestei competiții, precum și Administrației Naționale „Apele Române” pentru colaborare și sprijinul acordat în realizarea acestui eveniment.

Aproape 260 de sportivi, la start

Campionatul Național de Fond UniCredit va reuni sportivi din trei categorii de vârstă: Juniori, Seniori și Masters. În total, sunt așteptați aproximativ 262 de sportivi, care vor concura în 31 de probe.

La categoria Juniori sunt înscriși aproximativ 157 de sportivi, care vor lua startul în 18 probe. Competiția va cuprinde întreceri pentru Juniori I și Juniori II, atât la feminin, cât și la masculin și mixt.

La categoria Seniori vor concura aproximativ 95 de sportivi, în 10 probe. Întrecerile vor include categorii de tineret și seniori, la feminin, masculin și mixt.

Categoria Masters va reuni aproximativ 10 sportivi, care vor concura în trei probe.

Programul competiției

Sâmbătă, 14 noiembrie, în intervalul 08:00-16:00, se vor desfășura probele dedicate juniorilor. La finalul întrecerilor va avea loc festivitatea de premiere.

Duminică, 15 noiembrie, tot între orele 08:00 și 16:00, vor intra în competiție sportivii de la categoriile Seniori și Masters. Festivitatea de premiere va avea loc la finalul probelor.

Îi așteptăm pe bucureșteni la Lacul Morii, în ambele zile de competiție, să îi încurajeze pe sportivi și să fie martorii unui spectacol al ambiției, al efortului și al performanței! Haideți să susținem împreună sportul și să ne bucurăm de o competiție națională găzduită, în premieră, în Sectorul 6!

Cu stimă,

Serviciul Relații cu Presa, Transparență și Protocol

Sursă: Primăria Sectorului 6

Alte articole

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe KomuniK

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.