În ultimele zile, Alba s-a confruntat cu ninsori abundente și viscol puternic, care au afectat circulația pe drumurile județene. Pentru a menține traficul în siguranță, Consiliul Județean Alba a desfășurat intervenții constante pe întreaga rețea de drumuri județene aflate în administrare. Pe toți cei 900 kilometri de drumuri județene s-a acționat continuu pentru siguranța circulației.
Zilnic, echipele de intervenție au fost mobilizate în teren, cu 65 de utilaje de deszăpezire care au acționat, fără întrerupere, pe sectoarele afectate. Pentru combaterea poleiului și îmbunătățirea aderenței s-au împrăștiat aproximativ 400 de tone de material antiderapant, adaptat condițiilor de iarnă. Intervențiile au avut loc și pe timp de noapte, acolo unde situația a impus, prioritatea fiind siguranța participanților la trafic și menținerea accesului către comunități.
Din cauza viscolului puternic, care a redus vizibilitatea și a favorizat formarea troienelor, patru sectoare de drum județean au fost închise temporar pentru a evita situații periculoase. Pentru șoferi, rutele alternative recomandate sunt:
DJ 106 K Daia Română-Vingard – ALTERNATIVA: DJ 106 I (Cunța-Berghin) și DJ 106 K (Sebeș-Daia Română)
DJ 106 K (intersecție cu DJ 106 I-Ohaba) – ALTERNATIVA: DJ 106 I (Cunța-Berghin) și DJ 106 K (Ohaba-Secășel)
DJ 704 K Săliștea-Vinerea – ALTERNATIVA: DJ 704 K (DJ 704-DN7 Vinerea-Cugir) – DN 7
DJ 704 A Drumul Pianului – ALTERNATIVA: DN 7 – DJ 705 B și DJ 704 A
Autoritățile județene monitorizează permanent situația drumurilor și condițiile meteo, iar intervențiile vor continua până la normalizarea traficului, pentru a asigura siguranța tuturor participanților la trafic .
Sursă: Consiliul Județean Alba
