Miercuri, 7 octombrie, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o întâlnire de lucru condusă de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, cu reprezentanți ai Universității „Carlos III de Madrid” și ai Ambasadei Regatului Spaniei în România, având ca obiectiv schimbul de experiență și de bune practici în domenii de interes comun.
Întâlnirea s-a desfășurat în sistem hibrid, cu participare fizică și prin videoconferință. Partea română, coordonată de secretarul de stat, dr. Raed Arafat, a reunit reprezentanți ai Departamentului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și Serviciului de Telecomunicații Speciale, în timp ce delegația spaniolă, coordonată de domnul profesor Arturo Azcorra, a fost formată din reprezentanți ai Universității „Carlos III de Madrid” și ai Ambasadei Regatului Spaniei în România.
În cadrul evenimentului, au fost abordate subiecte precum dezvoltarea unor aplicații software destinate coordonării echipelor de intervenție în situații de urgență, dezvoltarea unor soluții digitale de sprijin pentru echipele de intervenție medicală de urgență, precum și realizarea unui sistem de accesibilitate care să faciliteze accesul direct al cetățenilor cu dizabilități, în special al persoanelor cu deficiențe de auz sau de vorbire, la dispeceratele de urgență.
Discuțiile au evidențiat interesul comun pentru valorificarea tehnologiei și a soluțiilor inovatoare în sprijinul serviciilor de urgență și al cetățenilor.
Întâlnirea a deschis perspectiva continuării dialogului și dezvoltării unor viitoare colaborări și proiecte comune, prin valorificarea experienței și expertizei celor două părți.
