Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a prezidat astăzi ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, având pe ordinea de zi o informare privind starea de sănătate a populației din județul Brașov.
Potrivit documentului prezentat de reprezentanta Direcției de Sănătate Publică Brașov, specialitatea de medicină de familie la nivelul județului este asigurată de 290 medici de familie, din care 230 în mediul urban și 60 în mediul rural.
Afecțiunile cu cea mai mare incidență înregistrate în cabinetele medicilor de familie din județ sunt, de departe, bolile hipertensive și cardiopatia ischemică. Acestea sunt urmate de diabetul zaharat, bolile cerebro-vasculare, bolile cronice ale căilor respiratorii superioare, anemiile, obezitatea, gușa simplă și nodulară netoxică, tumorile maligne și boala ulceroasă.
În anul 2025, în cabinetele medicilor de familie din județul Brașov au fost înregistrate 2.361 cazuri noi de boli ischemice ale inimii, din numărul total de 7.370 de bolnavi înregistrați cu boli ale aparatului circulator. Cele mai multe cazuri de boli ischemice ale inimii au fost înregistrate la grupa de vârstă 65-69 de ani, respectiv 1.126 persoane, din care 643 femei (mediul urban – 966 persoane; mediul rural – 160 persoane).
În anul 2025, în cabinetele medicilor de familie din județul Brașov au fost înregistrate 1.191 cazuri noi de afecțiuni cerebro-vasculare. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la grupa de vârstă 70-74 de ani, respectiv 403 persoane, urmând grupa de vârstă 65-69 de ani, cu 385 cazuri.
La nivelul județului Brașov, în anul 2025, au fost înregistrate 3.467 cazuri noi de diabet în cabinetele de nutriție și diabet din unitățile sanitare publice și private, la data de 31.12.2025 fiind înregistrate, în total, 57.242 cazuri. Grupele de vârstă vulnerabile sunt: 70-74 ani (10.086 cazuri), respectiv 65-69 ani (9.340 cazuri).
Asistența medicală primară în afara programului de lucru al medicilor de familie este asigurată în județul Brașov prin activitatea în cele 8 centre de permanență (6 în mediul urban și 2 în mediul rural). În anul 2025, au apelat la serviciile centrelor de permanență 40.166 persoane (23.063 adulți și 17.103 copii).
