În data de 21 august 2025, reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Maramureș au avut onoarea de a participa la inaugurarea Muzeului Românilor din Dreapta Tisei, în localitatea Biserica Albă, un eveniment cu puternică semnificație culturală și identitară pentru comunitatea românească din Ucraina.
Instituția noastră a fost reprezentată de:
– Gherasim Simina , Directorul de Cancelarie al domnului Prefect
– Tănjală Adrian, Șef Serviciu Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate, Situații de Urgență și Afaceri Europene
Ne exprimăm aprecierea față de implicarea exemplară a domnului Țiple, al cărui efort susținut a contribuit esențial la realizarea acestui proiect care păstrează vie identitatea românească din dreapta Tisei.
De asemenea, am avut privilegiul de a fi în prezența Excelenței Sale, domnul Grațian-Florin Pârvu, Consul al României la Solotvino și șef al Consulatului, precum și a domnului Țventarnîi, diplomat român și Consul în cadrul aceluiași Consulat.
Felicităm întreaga echipă implicată și transmitem sprijinul instituțional ferm pentru proiectele care contribuie la conservarea și promovarea valorilor românești din afara granițelor.
Dumnezeu să binecuvânteze această comunitate și să întărească eforturile tuturor celor care lucrează pentru păstrarea identității naționale.
