La recomandarea președintelui Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Alba, prefectul județului Alba, dl. Nicolae Albu, s-a încheiat în premieră la nivelul județului Alba un parteneriat între Direcția de Sănătate Publică Alba, Colegiul Farmaciștilor din România – Filiala Alba și Crucea Roșie Română – Filiala Alba, având ca obiectiv protejarea populației în contextul temperaturilor extreme prognozate pentru perioada următoare.
În contextul necesității adoptării unor măsuri pentru diminuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra sănătății populației, părțile au convenit, prin protocolul de colaborare încheiat, organizarea unei rețele de puncte de prim ajutor în farmaciile din județul Alba.
Principalele măsuri prevăzute în cadrul parteneriatului sunt:
* organizarea și funcționarea punctelor de prim ajutor în unitățile farmaceutice participante din județul Alba;
* distribuirea de apă potabilă către populație în perioadele caniculare;
* acordarea, în cadrul punctelor de prim ajutor, a asistenței de urgență de bază de către personalul farmaciilor, în limitele competențelor profesionale și ale cadrului legal aplicabil;
* cooperarea cu instituțiile care asigură servicii de asistență medicală prespitalicească, precum SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean Alba, precum și alertarea acestora ori de câte ori situația impune intervenția specializată;
* realizarea și afișarea unei sigle unice, vizibile și ușor de identificat, care să marcheze farmaciile participante ca puncte de prim ajutor, astfel încât acestea să poată fi recunoscute rapid de către cetățeni în perioadele cu temperaturi extreme.
„Prin această inițiativă urmărim creșterea gradului de protecție a populației și facilitarea accesului la măsuri de sprijin și asistență medicală de primă necesitate în perioadele de caniculă. Parteneriatul reprezintă un exemplu de colaborare instituțională eficientă și o măsură concretă de prevenire și gestionare a efectelor fenomenelor meteorologice extreme asupra sănătății publice”, a declarat prefectul Nicolae Albu.
Vă comunicăm în anexă lista unităților farmaceutice din județ care participă la acțiunile prevăzute în cadrul acestui protocol. Rețeaua de puncte de prim ajutor asigură acoperirea tuturor municipiilor și orașelor din județul Alba, precum și a localităților din mediul rural în care sunt înscrise unități farmaceutice participante. Totodată, lista poate fi actualizată prin includerea unor noi puncte de prim ajutor, pe măsura aderării altor unități farmaceutice la protocolul de colaborare.
LISTA UNITĂȚILOR FARMACEUTICE DIN JUD ALBA – PUNCTE DE HIDRATARE ȘI PRIM AJUTOR LA CANICULĂ
Nr crt Denumire farmacie Localitate unitate farmaceutică Adresă unitate farmaceutică
1 CATENA PHARMA SRL Alba Iulia BULEVARDUL 1 DECEMBRIE 1918, BL.M11, PARTER
2 CATENA PHARMA SRL Alba Iulia CALEA MOTILOR, BL. MV7,PARTER
3 DR.MAX SRL Alba Iulia CALEA MOTILOR, BL. S1H, ET. PARTER
4 DR.MAX SRL Alba Iulia STRADA TUDOR VLADIMIRESCU NR 78 – KAUFLAND
5 DR.MAX SRL Alba Iulia BULEVARDUL REVOLUTIEI 1989, NR. 67, BL. A14, AP. SP. COM, AP. 2,3
6 DR.MAX SRL Alba Iulia BULEVARDUL TRANSILVANIEI NR 23A
7 DR.MAX SRL Alba Iulia BULEVARDUL REVOLUTIEI , NR.15, BL. 36
8 DR.MAX SRL Alba Iulia CALEA MOTILOR NR 120, CENTRUL COMERCIAL KAUFLAND
9 DR.MAX SRL Alba Iulia STRADA VASILE GOLDIȘ, NR.26, BLOC 11, SC.A, AP.5
10 EURO FARM SRL Alba Iulia STRADA TUDOR VLADIMIRESCU, BL. 72, SCARA C, ET. PARTER
11 EURO FARM SRL Alba Iulia STRADA CRISANEI, NR.10
12 EURO FARM SRL Alba Iulia STRADA REPUBLICII 43 BL. 107 AP. 2
13 FARMACIA SIC VOLO SRL Alba Iulia BULEVARDUL 1 DECEMBRIE 1918 , NR.11, BL. M7
14 FARMACIA SIC VOLO SRL Alba Iulia CALEA MOTILOR 114 B, SPATIUL COMERCIAL NR.2
15 FARMACIA SIC VOLO SRL Alba Iulia STRADA CLOSCA – BL. CF 11, AP. 63
16 SICOFARM SRL Alba Iulia BDUL REVOLUTIEI 1989 NR.75, BL.A18, ETJ.PA, AP.1
17 SICOFARM SRL Alba Iulia STR. VASILE GOLDIȘ, NR.13, AP.4
18 SICOFARM SRL Alba Iulia BULEVARDUL TRANSILVANIEI, NR. 20, BLOC 62, ETAJ P
19 SICOFARM SRL Alba Iulia BULEVARDUL TRANSILVANIEI, NR. 9
20 VILEUS MED-COM SRL Alba Iulia BULEVARDUL TRANSILVANIEI, NR. 23B, BL. 13A, AP. 1
21 VILEUS MED-COM SRL Alba Iulia BULEVARDUL TRANSILVANIEI, NR. 15
22 VILEUS MED-COM SRL Alba Iulia STRADA IULIU MANIU, BL. 280, ET. PARTER
23 VILEUS MED-COM SRL Alba Iulia STRADA TOPORAȘILOR, NR. 15D, BL. CT22, ET. PARTER, AP. 2
24 VILEUS MED-COM SRL Alba Iulia PIAȚA NAȚIUNII, NR. 11
25 ADONIS FARM SRL Aiud STRADA TRANSILVANIEI, NR.2
26 FARMACIA DR MAX Aiud STRADA TRANSILVANIEI NR 156 A -KAUFLAND
27 FARMACIA SPERANȚA SRL Aiud STRADA MIIHAI VITEAZU NR.2
28 VILEUS MED-COM SRL Aiud STRADA IULIU MANIU, NR. 44A
29 CATENA PHARMA SRL Blaj STRADA EROILOR, NR.27
30 CATENA PHARMA SRL Blaj STRADA SIMION BARNUTIU BLOC .A5
31 DR.MAX SRL Blaj BULEVARDUL REPUBLICII, NR. 40
32 CATENA PHARMA SRL Sebeș STRADA LUCIAN BLAGA, NR.28 P
33 TEOFARM SRL Sebeș BULEVARDUL LUCIAN BLAGA NR. 44
34 DR.MAX SRL Sebeș STRADA AUUGUSTIN BENA NR 88 – KAUFLAND
35 DR.MAX SRL Sebeș STRADA VALEA FRUMOASEI, NR. 3AB, AP. 13
36 ELISAN SRL Abrud PIAȚA EROILOR, NR. 13
37 ELISAN SRL Baia de Arieş PIAȚA BAII, NR.16
38 GEOFARM SRL Baia de Arieş PIAȚA BAII, NR. 1 BL. D9, ET. PARTER
39 CATENA PHARMA SRL Câmpeni STRADA REVOLUTIEI 1848, NR.1, P
40 EURO FARM SRL Câmpeni STRADA LIBERTATII , NR. 1A
41 CATENA PHARMA SRL Cugir STRADA ALEXANDRU SAHIA, NR. 18, BL. 18
42 DR.MAX SRL Cugir STRADA ALEXANDRU SAHIA, NR. 18, SPATIU COMERCIAL, BL. 64 C
43 SPERANȚA FARM SRL Cugir STR. ALEXANDRU SAHIA, NR. 15
44 CATENA PHARMA SRL Ocna Mures STRADA NICOLAE IORGA , NR.37
45 ROYAL FARM SRL Ocna Mureş STRADA AXENTE SEVER, NR. 7B
46 CATENA PHARMA SRL Teiuș STRADA CLUJULUI, NR 89
47 SICOFARM SRL Teiuș STR. CLUJULUI NR.78P
48 EURO FARM SRL Zlatna PIAȚA UNIRII, NR.5
49 FARMACIA SIC VOLO SRL Benic COM. GÂLDA DE JOS, STRADA PRINCIPALĂ, NR. 242
50 BELLA ROSA SRL Bistra CALEA TURZII, NR.72
51 DR.MAX SRL Bucerdea Vinoasa STRADA ION MAIORESCU NR 61B
52 FARMACIA SIC VOLO SRL Galda De Jos COMUNA GALDA DE JOS NR. 459
53 FARMACIA SIC VOLO SRL Micești LOC MICESTI, ZLATNEI 22, SPATIU COMERCIAL NR.2
54 SICOFARM SRL Oarda STR.BIRUINȚEI, INCINTA CĂMIN CULTURAL
55 DR.MAX SRL Șona STRADA NOUA, NR. 20
