Impact Hub Bucharest a adus laolaltă antreprenori, inovatori, lideri corporativi și profesioniști din diverse domenii pentru Impact Festival 2024, desfășurat între 3 și 5 decembrie 2024

decembrie 15, 2024

Impact Hub Bucharest a adus laolaltă antreprenori, inovatori, lideri corporativi și profesioniști din diverse domenii pentru Impact Festival 2024, desfășurat între 3 și 5 decembrie 2024. Timp de trei zile, participanții au explorat noi perspective asupra inovației, impactului social și sustenabilității, transformând acest eveniment într-un adevărat catalizator al schimbării.
„Impact Festival este mai mult decât un eveniment – este o ocazie de a reflecta, de a celebra și de a construi împreună un viitor sustenabil și prosper. Este un moment în care consolidăm relațiile, generăm idei noi și promovăm colaborarea în ecosistemul antreprenorial,” a declarat Raluca Grigore, Programs Portfolio Director în cadrul Impact Hub Bucharest.
AgriFood la Impact Festival 2024
Într-o țară cu peste 760.000 de ferme, doar câteva sute sunt performante și profesionale. Acest context subliniază nevoia de investiții în educație agricolă. „Achiziția laptelui reprezintă un parteneriat pentru progres”, a subliniat Cătălin Andreica, Milk Procurement & Project Manager la Danone România, în timpul unui masterclass despre agricultura regenerativă, organizat pe 3 decembrie
Un alt moment important al zilei a fost reprezentat de sesiunile de consultanță pentru antreprenori – Business Clinics, întâlniri 1 la 1 cu Adrian Șuteu (Board member Transylvania Angels Network, Membership Manager la European Microfinance Network), Andrei Turcu (Product Designer & Trainer UI/UX la LEADERS Foundation), Andrei Pavel (Technology Lawyer la Ventures’n’Law), Dana Nae Popa (Owner & Managing Director la Pastel /Cofondatoare Copera Branding) și Laura Iane (Executive Creative Director la Pastel /Cofondatoare Copera Branding). De la Product Design la Branding și Marketing, antreprenorii au primit soluții personalizate.
Ziua s-a încheiat cu cea de-a patra ediție a Agrifood Innovation Summit, eveniment dedicat profesioniștilor din agroalimentar, agritech și cercetare, moderat de Toader Păun, Senior Editor & Director of Communications la revista Biz & Haute Culture. Peste 65 de participanți au explorat cele mai bune practici și soluții inovatoare din industrie.
Impact Hub Bucharest, punctul de contact EIT Food în România, a deschis evenimentul cu un keynote despre oportunitățile și provocările viitorului. Potrivit EIT Food, agricultura trebuie să hrănească aproape 10 miliarde de oameni până în 2050, iar soluțiile sustenabile, precum puțurile alimentate cu energie solară sau copacii plantați strategic, devin esențiale.
La dezbateri, Michael Kaiser, Commercial Director Sezamo, a subliniat importanța combaterii risipei alimentare prin producție locală și ecologică, conectând eficient producătorii, retailerii și consumatorii. Tudor Iacob, CEO Unison Goodies, a prezentat parcursul startupului său de snackuri pe bază de plante, care a atras investiții de peste 200.000 de euro și a fost listat pe SeedBlink. De asemenea, Luka Zivkovic, Co-fondator Bonapp, a explicat cum startupul său contribuie la reducerea risipei alimentare prin soluții inovatoare.
Impact social și sustenabilitate
Cea de-a doua zi a fost dedicată transformării sociale și a inclus evenimentul Pitch Day al programului de accelerare Innovators for Children 2024. Startupuri cu soluții inovatoare pentru bunăstarea copiilor și adolescenților au prezentat proiectele lor, încurajând investițiile în viitorul tinerelor generații. Startupul desemnat câștigător a fost Early Alpha Engineering, platforma online unde copiii descoperă robotică și antreprenoriat printr-o abordare interdisciplinară ce combină electronică, 3D modeling, printare, asamblare și programare. Evenimentul a fost prezentat de Andreea Archip, editor coordonator la Școala 9.
Ultima zi a festivalului a fost un tribut adus inițiativelor sustenabile. Astfel, în 5 decembrie a avut loc Demo Day din cadrul programului Romania ClimAccelerator 2024, unde s-au prezentat proiecte inovatoare dedicate combaterii schimbărilor climatice. Evenimentul a fost prezentat de Oana Coșman, redactor-șef Green Start-up și Editor la start-up.ro,
Atomania, Marny Energy, Pedala Defensivă, renewd, SeedPods, United Chord, WORMXSOIL sunt cele șapte startupuri din categoria Seed Stage care și-au prezentat soluția și evoluția din program în fața investitorilor, mentorilor, presei și publicului.
Startupurile alese au deja un prototip și au beneficiat de sprijin în atragerea clienților și de consultanță din partea mentorilor din advisory board și alte workshopuri pe subiecte relevante pentru parcursul lor.
Romania ClimAccelerator sprijină accelerarea afacerilor care propun soluții inedite în domenii precum energie regenerabilă, managementul deșeurilor (waste management), tehnologii curate (cleantech), gestionarea emisiilor de carbon, construcții verzi, producție sustenabilă, transport și reciclare.
„Ne-am bucurat să vedem la Demo Day idei nu doar creative, ci și cu potențial de a dezvolta soluții cu impact pozitiv pentru un viitor mai sustenabil. În contextul provocărilor cu care se confruntă întreaga planetă, susținerea acestor idei reprezintă o oportunitate de a dezvolta afaceri sustenabile și un angajament al nostru pentru protejarea mediului și asigurarea unui viitor mai sigur pentru generațiile următoare. Este esențial să direcționăm resursele financiare către tehnologii și soluții care răspund atât cerințelor economice ale momentului, cât și necesității de a proteja ecosistemul planetei.” - Andreea Porojan, CSR & Sustainability Manager, Raiffeisen Bank România.
Cea de-a patra ediție a acceleratorului Romania ClimAccelerator beneficiază de suportul și expertiza EIT Climate-KIC, cea mai importantă inițiativă europeană în domeniul inovației climatice.
Ce s-a mai întâmplat la Impact Festival 2024?
Pe parcursul celor trei zile, Kidz Arena a oferit un spațiu de joacă dedicat copiilor, iar părinții au avut ocazia să socializeze. Copiii au fost atrași de cele două ateliere interactive. Primul atelier - Sănătos de mic - a avut ca subiect nutriția sănătoasă, fiind susținut de specialista Angela Onuțu. Programul este dezvoltat de Danone România și Asociația SAMAS.
Al doilea atelier a fost unul de robotică, susținut de Early Alpha Engineering, unde cei mici și-au construit propriul brad de jucărie.
De asemenea, participanții au descoperit beneficiile unui spațiu colaborativ prin Open Days în cadrul hub-ului de coworking.

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro