Bună ziua. Arătăm azi că protejarea copiilor noștri de fenomenul consumului de droguri a devenit o prioritate națională. Extindem lista drogurilor și precursorilor de droguri ce intră sub control național cu 5 substanțe stupefiante și psihotrope. In paralel, cum am văzut cu toții, poliția continuă să dea lovituri puternice rețelelor de traficanți; acesta este drumul pe care trebuie să mergem in continuare și-l felicit pe domnul vicepremier. Evident, mai trebuie și ca statul să inceapă să aibă grijă și de victimele drogurilor și să le redea acestora, majoritatea tineri, șansa unei vieți normale.
Sprijinim, in continuare, producătorii agricoli din domeniul vegetal să cultive legume romanești in sere și solarii. Sprijinul de 1.000 de euro pentru 1.000 de metri pătrați per beneficiar va fi acordat pentru firmele ce desfășoară activități de producție. Susținem astfel producției de legume cultivate in spații protejate și alocăm aproape 125 de milioane de lei pentru acest proiect.
Aprobăm, cum deja am obișnuit, o nouă investiție majoră de infrastructură rutieră: Autostrada Targu-Neamț-Iași-Ungheni. Cei peste 88 de kilometri de autostradă vor fi gata in 3 ani de zile și vor contribui, cum e normal, la dezvoltarea economică a zonei. Este o investiție de peste 5 miliarde de euro, finanțată mai ales din fonduri europene pe exercițiul financiar 2021-2027.
Susținem, in egală măsură, și investițiile private. Oferim unui număr de 500 de antreprenori calificați in Programul Start-up Nation ajutorul de minimis obținut. Majorăm bugetul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului cu 100 de milioane de lei și aprobăm un sprijin de pană la 250.000 de lei pentru fiecare firmă nou inființată, pe baza criteriilor stabilite de lege.
Aplicăm in premieră o soluție modernă in domeniul noilor tehnologii, voucherele pentru inovare, introduse de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Aceste vouchere vor conduce la accelerarea transferului tehnologic intre organizațiile de cercetare și IMM-uri. Este un program-pilot de 8 milioane de lei pe care il vom extinde in viitor.
Și incheiem cu o decizie importantă, pe care sper să o putem repeta mai des. Preluăm, in proprietatea statului, o clădire monument istoric, construită acum aproape 100 de ani și acum abandonată. Este vorba de fosta Vilă Regală Mamaia, cunoscută drept Palatul Reginei Maria. Declarăm această clădire de interes public național și o trecem in administrarea Ministerului Culturii, căruia ii alocăm azi și fondurile necesare acestei preluări.
Mulțumesc mult.
Sursa: Guvernul României