Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern

noiembrie 7, 2024

Marcel Ciolacu: Cel mai important proiect de astăzi este susținerea, printr-un ajutor de stat de aproape 100 de milioane de euro, a fabricii ridicate de Nokian Tyres la Oradea. Am fost acolo, impreună cu colegii mei, și am văzut o uzină ultramodernă de anvelope auto, cu tehnologie de ultimă generație. Investiția de peste 625 de milioane de euro va oferi 550 de noi locuri de muncă. Este modelul de succes in care Guvernul sprijină o mare investiție privată ce generează un efect multiplicator in economie, la nivel regional și local. Este un pas major in programul de Reindustrializare a țării și vrem să multiplicăm exemplul de la Oradea in toate județele Romaniei.
Preluăm azi soluțiile rezultate din consultările noastre cu mediul de afaceri pentru reducerea birocrației și simplificăm procedurile administrative in cazul romanilor ce obțin venituri extrasalariale. Folosim un formular digital precompletat, ca să ușurăm astfel munca tuturor. Adoptăm și alte măsuri preluate tot de la mediul privat pentru a eficientiza sistemul RO e-Transport și a nu genera blocaje in activitatea companiilor.
Tot in sprijinul companiilor private, majorăm bugetul Ministerului Finanțelor cu 85 de milioane de lei pentru a plăti ajutoarele de stat luna aceasta. Vorbim de facilitățile de garantare pentru creditele acordate IMM-urilor, de compensare a creșterii accizei la motorină și sprijinirea investițiilor ce promovează dezvoltarea regională și creează noi locuri de muncă.
Alocăm peste 1,2 miliarde lei pentru modernizarea transportului public de călători și cumpărăm 23 de locomotive electrice noi, capabile să circule cu 160 km/oră și să tracteze pană la 16 vagoane de călători. De asemenea, investim și in alte 9 trenuri electrice interregionale de lung parcurs. In paralel, modernizăm și infrastructura feroviară pe ruta ferată Ploiești-Focșani, o lucrare majoră, de peste 143 de kilometri.
Nu in ultimul rand, indeplinim azi una dintre prioritățile acestui Guvern susținut in continuare de alianța PSD-PNL, aceea de a sprijini toate comunitățile țării in a-și derula proiectele de investiții! Alocăm astfel fondurile necesare ca toate primăriile care au solicitat susținere, indiferent de culoarea lor politică, să primească banii pentru a continua investițiile in folosul acestor comunități. Vă mulțumesc!


Sursa: Guvernul României

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro