primită de la doamna deputat Ioana Grosaru (neafiliat)
Educaţia ca formă de continuitate a conştiinţei Astăzi, de Ziua Educaţiei, gândul meu se îndreaptă către acei dascăli pentru care actul pedagogic nu a reprezentat niciodată o simplă exercitare profesională, ci o formă de responsabilitate intelectuală şi morală faţă de devenirea omului, faţă de edificarea conştiinţei sale şi faţă de transmiterea unei ordini a valorilor fără de care libertatea riscă să rămână lipsită de discernământ, iar cunoaşterea lipsită de sens.
Vorbesc despre această profesie din memoria unei experienţe asumate direct, pentru că am cunoscut exigenţa catedrei, răspunderea cuvântului rostit în faţa elevului şi obligaţia de a înţelege că educaţia nu se produce numai prin acumularea unor conţinuturi, ci prin configurarea treptată a unei conştiinţe capabile să gândească autonom, să distingă între adevăr şi aparenţă, să formuleze judecăţi întemeiate şi să îşi asume consecinţele propriei libertăţi. Dascălul participă la formarea unei fiinţe care nu este încă deplin constituită intelectual şi moral, iar această realitate conferă profesiei didactice o gravitate aparte, deoarece fiecare cuvânt, fiecare exigenţă, fiecare formă de recunoaştere şi fiecare nedreptate pot deveni elemente ale unei memorii formative care depăşeşte cu mult durata unei lecţii şi uneori chiar durata anilor de şcoală. Mă gândesc astăzi cu profundă recunoştinţă la propriii mei dascăli, la acei oameni care nu au transmis numai cunoaştere, ci au cultivat rigoarea gândirii, respectul pentru muncă, pentru cultură, pentru memorie şi pentru adevăr, înţelegând că educaţia autentică nu formează simple competenţe, ci structurează raportarea omului la sine, la ceilalţi şi la lumea în care este chemat să îşi exercite libertatea. Există profesori ale căror explicaţii se estompează odată cu trecerea anilor, dar a căror prezenţă intelectuală continuă să lucreze în conştiinţa fostului elev, deoarece adevărata influenţă pedagogică nu se măsoară numai prin ceea ce a fost reţinut, ci prin ceea ce a devenit parte din arhitectura interioară a celui educat. Mă gândesc în mod deosebit la generaţiile de dascăli care au profesat în perioade în care libertatea intelectuală a fost constrânsă, iar accesul la adevărul istoric şi cultural a fost supus unor limite ideologice, dar care au păstrat, prin cultură, discreţie şi fidelitate faţă de propria conştiinţă profesională, continuitatea unei memorii pe care nicio putere politică nu o poate suprima definitiv. Unii dintre ei au fost obligaţi să vorbească indirect, să lase în urma unei explicaţii o întrebare, să sugereze o lectură, să recupereze un nume sau o idee pe care discursul oficial le eliminase, iar această formă de pedagogie discretă a reprezentat nu numai o modalitate de transmitere a cunoaşterii, ci şi o formă de conservare a libertăţii interioare. Educaţia îşi pierde sensul atunci când încetează să formeze conştiinţe libere şi devine simplă reproducere a unor formule acceptate, deoarece menirea şcolii nu este aceea de a produce conformitate intelectuală, ci de a dezvolta capacitatea de interogaţie, de analiză, de argumentare şi de asumare a adevărului chiar atunci când acesta contrazice comoditatea majorităţii sau liniştea unei convenţii. Celor care nu mai sunt printre noi le datorăm o recunoştinţă care nu poate fi redusă la evocare, pentru că educaţia primită de la ei continuă prin modul în care gândim, prin exigenţele pe care le aplicăm propriei conduite şi prin valorile pe care alegem să le transmitem generaţiilor care ne urmează. Iar celor care se află astăzi la catedră le datorăm respectul cuvenit unei profesii care lucrează nu asupra unor obiecte, ci asupra devenirii umane, întrucât profesorul nu modelează numai inteligenţa elevului, ci participă la constituirea unei persoane capabile să îşi înţeleagă libertatea, să îşi asume responsabilitatea şi să îşi păstreze autonomia de judecată în raport cu presiunile vremii. Un dascăl poate părăsi într-o zi catedra, dar ceea ce a sădit în conştiinţa elevilor săi poate traversa generaţii, iar această continuitate a spiritului reprezintă poate cea mai profundă formă de permanenţă pe care educaţia o poate oferi unui om.
Sursă: Camera Deputaților
