MINISTERUL FINANȚELOR Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
COMUNICAT DE PRESĂ
Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor vă informează că în data de 02.09.2022, în Monitorul Oficial al României nr. 868, Partea I, a fost publicată Decizia Prim-ministrului nr. 454 privind constituirea Consiliului interinstituțional pentru aprobarea Raportului Evaluării Naționale a riscurilor de spălare a banilor și finanțare a terorismului, a Planului național de măsuri și a actualizărilor acestora, structură decizională pentru procesul Evaluării Naționale a Riscurilor în domeniul spălării banilor și a finanțării terorismului, activitate desfașurată în cadrul proiectului SRSP 2020/137.01 ”Money Laundering and Terrorism financing Risks Compliance: Implementing a National Mechanism to Asses and Manage Money Laundering and Terrorism Financing Risks in Romania”, proiect finanțat de Comisia Europeană în cadrul Programului de Sprijin pentru Reforme Structurale 2017-2020.
Proiectul SRSP 2020/137.01 reunește autoritățile partenere inițiatoare ale demersului – Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Banca Națională a României și Autoritatea de Supraveghere Financiară – dar și pe cele direct implicate, la nivel național, în evaluarea riscurilor de spălare a banilor și finanțare a terorismului, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații.
Implementarea proiectului “Money Laundering and Terrorism financing Risks Compliance: Implementing a National Mechanism to Asses and Manage Money Laundering and Terrorism Financing Risks in Romania” asigură conformitatea cu criteriile impuse de Recomandarea 1 a Grupului de Acţiune Financiară Internațională (F.A.T.F.) precum și îndeplinirea obligațiilor legale impuse prin Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, notificată de România Comisiei Europene ca normă națională de transpunere a Directivei (UE) 2015/849 (AMLD4).
B I R O U L D E P R E S Ă
ONPCSB – Str. General Ion Florescu nr. 1, Sector 3, Bucureşti Tel.: (+4)021 /314.44.47 Fax: (+4)021 315.52.27, [email protected]
Page 1/1
Sursă: Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor
