Luni, 26 ianuarie 2026, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița.
„În această primă ședință a Colegiului Prefectural, din anul 2026 vă îndemn la responsabilitate, implicare și colaborare în slujba interesului cetățenesc. Cred cu tărie că obiectivele pe care ni le asumăm pot fi atinse doar prin muncă, dialog și printr-o cooperare reală între instituțiile publice.
Colaborarea este esențială pentru asigurarea unui act administrativ coerent, eficient și orientat către nevoile comunității. Muncind cu responsabilitate putem oferi servicii publice de calitate și putem consolida încrederea cetățenilor în instituțiile statului, mai ales în aceste vremuri tulburi atât din punct de vedere administrativ cât și social.
Totodată, aș vrea să îmi reafirm preocuparea pentru funcționarii publici și personalul din administrație, care, prin profesionalismul asigură funcționarea instituțiilor. Grija față de condițiile de lucru și sprijinirea dezvoltării profesionale reprezintă premise esențiale pentru o administrație performantă și stabilă.
Vă urez succes în noul an și sper să reușim performanța de a ne ridica la nivelul așteptările cetățenești“, a precizat prefectul județului Ialomița, Constantin Marin, în deschiderea Ședinței Colegiului Prefectural Ialomița.
Ordinea de zi a ședinței Colegiului Prefectural
Supunerea la vot, spre aprobare, a Planului tematic al ședințelor Colegiului Prefectural pentru anul 2026.
A prezentat: domnul Marin Constantin, Prefectul Județului Ialomița.
Situația proiectelor cu finanțare europeană implementate de A.J.O.F.M. Ialomița.
A prezentat: domnul Mocănescu Georgian, Director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița.
Raport privind activitatea de contractare a serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare, dispozitivelor medicale și transport medical neasistat, în anul 2025 – prelungiri ale contractelor pentru anul 2026.
A prezentat: doamna Suvac Aliona, Director general al Casei de Asigurări de Sănătate Ialomița.
Situația plăților privind beneficiile sociale acordate în anul 2025.
A prezentat: domnul Vlădăreanu Silviu Costel, Director executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița.
Autorizarea la plată a dosarelor fermierilor care au solicitat subvenții.
A prezentat: domnul Pompile Bogdan Răzvan, Director executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Ialomiţa.
Raport privind starea factorilor de mediu pentru anul 2024;
A prezentat: doamna Silivestru Tarsița, Director al Direcției Județeane de Mediu Ialomița.
Diverse.
Vă reamintim că puteți consulta informările mai sus menționate pe site-ul Instituției Prefectului Județul Ialomița.
Ordinea de zi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița:
Aprobarea „Planului de pregătire în domeniul situațiilor de urgență în anul 2026, la nivelul județului Ialomița“.
Aprobarea costurilor pentru eliminarea apei provenită din precipitații de pe raza județului Ialomița, în luna decembrie 2025.
Aprobarea costurilor maxime estimate a fi generate pe parcursul anului 2026 de punere în funcțiune a stațiilor de desecare.
Diverse.
INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL IALOMIȚA
