La data de 22 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 28 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, la sfârșitul anului 2024 , prin intermediul unei rețele de socializare, profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate a unei victime (lipsă de educație, probleme familiale, situație materială precară, naivitate) și prin inducere în eroare (promisiuni de conviețuire), a recrutat-o în scopul exploatării sexuale.
Ulterior, acesta a transportat și adăpostit persoana vătămată, într-o baracă, situată periferia orașului Roma, unde prin acte acte de violență psihică a obligat-o să practice prostituția stradal, în folosul lui material, în pofida opoziției acesteia. Inculpatul a profitat și de faptul că aceasta nu cunoștea limba italiană și nu avea posibilitatea să solicite sprijin. Pe parcursul percheziției efectuate la locuința inculpatului, au fost găsite și ridicate mijloace de probă. Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală și de prezumția de nevinovăție.
Sursă: DIICOT
