Cascade Capital, parte a Cascade Group, realizează investiții de 40 mil. € pentru susținerea antreprenorilor locali

martie 22, 2024
  • Grupul lansează divizia Cascade Capital prin care va oferi soluții de capitalizare adaptate pentru întreprinderi mici și mijlocii;
  • Cascade Capital urmărește un ciclu investițional mediu de 2 ani

Cascade Group, un family office cu capital străin și experiență de peste două decenii în domeniul imobiliar, investițional și financiar din România, anunță lansarea diviziei Cascade Capital. Prin această inițiativă strategică, Grupul își propune să investească peste 40 de milioane de euro în următorii 5 ani, oferind soluții de capitalizare adaptate pentru jucători din piața imobiliară, antreprenori din alte industrii și investitori de talie medie și mică.

De-a lungul anilor, Cascade Group și asociații săi au gestionat sau asistat investiții de peste 500 de milioane de euro pe piața locală. De asemenea, compania a dezvoltat mai mult de 32.000 de metri pătrați de birouri în București și a făcut exit-uri din proiecte rezidențiale și comerciale care însumează mai mult de 20.000 de metri pătrați, administrând, în prezent, un portofoliu în valoare de peste 60 de milioane de euro.

Noua divizie a Grupului, condusă de o echipă de specialiști cu experiență în investiții, dezvoltări imobiliare și domeniul financiar-bancar, Cascade Capital, oferă soluții de capital personalizate pentru dezvoltatorii imobiliari, investitori, antreprenori și întreprinderi mici și mijlocii.

„Traversăm o perioadă în care accesul la creditare devine tot mai dificil, limitat și scump. Am lansat această linie de business cu scopul de a identifica și susține antreprenorii din real estate, dar am ajuns rapid la concluzia că ne putem folosi experiența pentru a sprijini jucători și din alte industrii", a declarat Cristian Stroe, Directorul diviziei Cascade Capital.

Compania se orientează către parteneri cu o reputație solidă, care dezvoltă proiecte atractive și care caută o injecție de capital suplimentar în condițiile actuale de limitare a finanțării bancare.

„Pipeline-ul nostru este foarte diversificat. Spre exemplu, am investit într-un proiect imobiliar din București care îndeplinește toate criteriile unei investiții prudente și remuneratoare, dar care, momentan, întâmpină întârzieri în vânzări pe fondul limitării accesului cumpărătorilor la finanțare. De asemenea, am intrat în structura de capital a unei companii locale de FMCG care ne-a solicitat suportul pentru implementarea unui plan de investiții în echipamente. Principalul nostru avantaj competitiv este viteza de livrare și deschiderea către orice industrie, sub rezerva unui set de condiții foarte flexibil: remunerare adecvată a capitalurilor, cash-flow și garanții", a adăugat Cristian Stroe.

În paralel cu lansarea Cascade Capital, Cascade Group își consolidează poziția pe piața locală prin celelalte două divizii ale sale.

Cascade Property are o abordare meticuloasă și strategică în investițiile imobiliare, concentrându-se pe dezvoltarea, gestionarea și operarea proiectelor care se aliniază cu viziunea și obiectivele companiei. Cascade Property a dezvoltat și operează prima clădire LEED Zero Carbon din România, Euro Tower, o clădire de birouri cu 18 etaje situată în centrul de afaceri al Bucureștiului.

În același timp, Cascade Capital Markets derulează investiții strategice în diverse instrumente financiare, precum acțiuni, obligațiuni și alte valori mobiliare. Cascade Capital Markets navighează activ și valorifică oportunitățile de piață pentru a optimiza randamentul și a atinge obiectivele de investiții.

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro