București FM transmite live, joi, 21 martie 2024, de la ora 19:00, NOAPTEA DE POEZIE la Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR).
La MNLR (strada Nicolae Crețulescu 8), bucureştenii au intrare liberă la un spectacol care celebrează poezia şi poeţii.
Invitații speciali sunt Ion Mureșan și Ioan Es. Pop. Vor citi: Livia Roșca, Ioana Iuna Șerban, Gabriela Toma și Dan Pleșa. Lecturile vor fi însoţite de muzica celor de la Mike Godoroja & Blue Spirit. Evenimentul este transmis în direct de Radio România București FM.
NOAPTEA DE POEZIE la MNLR îi are ca invitați speciali pe doi dintre cei mai importanți și carismatici poeți români contemporani: Ion Mureșan și Ioan Es. Pop, alături de mai tinerii lor colegi Livia Roșca, Ioana Iuna Șerban, Gabriela Toma și Dan Pleșa. „Împreună facem ca fiecare cuvânt să devină adevăr, iar adevărul frumusețe. Muzeul Literaturii este un loc al poveștilor - unele tăinuite, altele mărturisite. El rămâne pentru mulți dintre bucureșteni un loc pe care se poate scrie și trăi: Aici e Poezie!”, a declarat Gabriela Toma, coordonatorul evenimentului de la MNLR.
NOAPTEA DE POEZIE la MNLR are loc în cadrul programului omonim ce se desfășoară în zece spații culturale expoziţionale din șapte orașe din România.
NOAPTEA DE POEZIE este organizată de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române, asociația Euro CulturArt, cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), JTI și Opera Scrisă.ro. Partener media: AgentiadeCarte.ro.
Inițiatorul programului „Noaptea de Poezie”, scriitorul și managerul cultural Dan Mircea Cipariu este invitat joi 21 martie, de Ziua Mondială a Poeziei în cadrul emisiunii „În Comunitate” la Bucureşti FM.
NOAPTEA DE POEZIE este un program de educaţie culturală şi de promovare a culturii scrise, în special a unui gen de nişă: Poezia. Realizat de Ziua Mondială a Poeziei (21 martie 2024), programul se desfășoară în zece spații culturale expoziţionale din șapte orașe: Arad (Sufrageria arădeană), București (Cărturești CARUSEL, CREART – Teatrelli, Hidden – The Social Space, Muzeul Național al Literaturii Române), Constanța (Doors Club), Craiova (Studioul Radio România Oltenia-Craiova), Târgu Jiu (Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”), Sibiu (Teatrul Gong) și Timișoara (Muzeul Apei). Participă 58 de poeți, 8 actori, 30 de muzicieni, 8 artiști vizuali și 24 de creativi din echipa de organizare.