Briefing de presă la finalul ședinței de guvern susținut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin

ianuarie 18, 2024

Mihai Constantin: Bună ziua și bine v-am găsit la sesiunea de informare publică, la finalul ședinței de guvern de astăzi, joi, 18 ianuarie 2024. Au fost aprobate mai multe proiecte inițiate de Ministerul Transporturilor și, respectiv, Ministerul Agriculturii, care transpun in legislație soluții convenite in urma discuțiilor cu transportatorii și fermierii din această ultimă săptămană, extrem de vivace, aș putea spune, a dialogului social.
In consecință, s-au aprobat modificări cu privire la modalitățile de realizare a controlului prin cantărire la punctele de trecere a frontierei. Sunt recunoscute rezultatele măsurilor prin cantărire obținute cu ajutorul mijloacelor de măsurare aparținand autorităților competente din statele membre ale Uniunii Europene. De asemenea, s-au stabilit anumite limite in conformitate cu legislația europeană, așa cum există și in alte state membre ale Uniunii Europene, privind toleranțele pentru depășirea greutății camioanelor. Se acordă, de asemenea, intervale de depășire a masei maxime total admise și pe axe, pană la care nu se aplică sancțiuni contravenționale și nu se impune autorizarea circulației acestor vehicule. Se clarifică și unele aspecte privind efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor inmatriculate sau inregistrate in Romania, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum și corelarea unor dispoziții privind incheierea și executarea contractului de transport pentru transporturile naționale. Știu că pentru publicul general aceste lucruri pot fi foarte incifrate, insă sunt sigur că transportatorii care au discutat cu autoritățile in aceste zile ințeleg foarte bine despre ce este vorba. Sunt soluții, repet, convenite cu reprezentanții transportatorilor și, de altfel, Ministerul Transporturilor va avea, in cursul zilei de astăzi și in perioada următoare, o serie de comunicări pentru a intra in detaliile tehnice de interes pentru categoriile vizate de aceste decizii luate astăzi in ședință de Guvern.
Vreau să punctez și un sprijin acordat astăzi, prin decizia Executivului, pentru sectorul vegetal. Este vorba despre acordarea unui grant direct in vederea compensării parțiale a creșterii costurilor de producție, recoltare, transport și depozitare a recoltei agricole vegetale primare, obținută la culturile inființate in toamna anului 2022 și recoltate pe parcursul anului trecut, 2023. Grantul direct din cadrul prezentei scheme reprezintă o plată compensatorie pe suprafață care constă in echivalentul in lei a 100 euro per hectar, ce se acordă unei intreprinderi care iși desfășoară activitatea in domeniul producției primare de produse agricole pentru suprafețe de teren arabil cultivate in toamna anului 2022, pentru un număr maxim de 162.640 de beneficiari. Valoarea maximă a grantului direct acordat per intreprindere beneficiară nu poate depăși echivalentul in lei a 280.000 de euro, iar resursele financiare totale acordate acestei scheme de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, bugetul total este, așadar, de 1,2 miliarde lei, reprezentand echivalentul a 243,2 milioane de euro. Iar condițiile de eligibilitate sunt următoarele: depunerea unei cereri de plată pentru o suprafață determinată de minimum un hectar, pentru una sau mai multe dintre culturile prevăzute intr-o anexă a acestei ordonanțe și, de asemenea, beneficiarii trebuie să ateste că nu sunt in dificultate, adică nu sunt in lichidare sau in faliment la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, in baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.
O altă ordonanță de urgență aprobată de Guvern are in vedere modificarea și completarea unor acte normative referitoare la categoriile de permis de conducere disponibile in Romania pentru tractoare și vehicule agricole. In speță, este vorba despre echivalarea permisului categoria B cu permisul TR 1, categorie nou introdusă, care va permite conducerea tractoarelor agricole sau forestiere cu o viteză maximă de 40 km/h pe drumurile publice. De asemenea, inscrierea echivalării categoriilor B și TR cu categoria TR 1 in permisul de conducere pentru noile emisiuni, dar nu mai devreme de 90 de zile de la intrarea in vigoare a ordonanței menționate, fără o examinare de către autoritatea competentă.
Aș dori să aduc in vederea dumneavoastră și cateva măsuri luate de Guvern in domeniul social. La propunerea Ministerului Muncii procedura de acordare a drepturilor de transport gratuit pentru persoane cu dizabilități a fost simplificată și a fost introdus cardul electronic de carburant. Cheltuielile asigurate anual pentru alimentarea cu carburant sau pentru incărcarea mijloacelor de transport electrice sunt in valoare de 1.500 de lei pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 de lei pentru cele cu handicap accentuat.
La inițiativa Ministerului Educației, incepand cu anul 2024, ca o dovadă a transformării digitale pe care o traversăm impreună, diploma de absolvire a liceului, precum și certificatul de acordare a definitivării in invățămant urmează să conțină ca element distinctiv și un cod QR, urmand ca această măsură să fie extinsă cu anul școlar următor, adică 2024-2025, pentru toate formularele actelor de studii.
De asemenea, o hotărare de guvern aprobată astăzi, la propunerea Ministerului Educației, stabilește salariile de bază pentru fiecare funcție de conducere, pe fiecare grad și fiecare categorie de unitate de invățămant. Se elimină inechitățile salariale in ceea ce privește funcțiile didactice de conducere din sistemul de invățămant preuniversitar, respectiv director, director adjunct, contabil șef, secretar șef cu nivel de studii superioare. Principiul stabilit pentru funcțiile didactice de conducere este acela că salariile de bază ale acestor funcții să fie peste nivelul maxim al salariilor de bază de execuție cu dirigenție. In acest an, pentru director și directori adjuncți, față de salariul brut din decembrie 2023, creșterea brută medie totală va fi de peste 36%, din care creșterea brută medie in luna ianuarie va fi de 30 de procente. La această creștere se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10 procente, iar, după caz, se poate acorda și gradația de merit in valoare de 25%.
Continuă, de asemenea, procesul de reorganizare la nivelul guvernului pentru eficientizarea cheltuielilor bugetare. Astăzi, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat rezultatele acestui proces. Vi le spun foarte pe scurt. După reorganizare, numărul angajaților din cadrul Ministerului de Investiții Europene este redus de la 2.343 la 2.166. Așadar, au fost desființate 177 de funcții publice vacante, iar per total posturile de conducere s-au redus de la 12% la 8% din totalul angajaților și funcțiilor prezente in organigrama MIPE.
Aș vrea să inchei, inainte de a vă invita să-mi adresați intrebări, cu anticiparea unui eveniment, zic eu, important, oricum o premieră pentru cabinetul condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu, este prima vizită oficială pe care o primește Executivul curent la Palatul Victoria și va avea loc in intervalul 20-22 ianuarie, dar luni, la un nivel de vizită oficială, cu protocolul aferent, vom fi gazdele vizitei unei delegații conduse de prim-ministru vietnamez Pham Minh Chinh, delegație din care fac parte miniștrii investițiilor, comerțului, educației, ministrul științei și tehnologiei și guvernatorul Băncii de Stat a Vietnamului. Primirea oficială a delegației va avea loc luni, 22 ianuarie, ocazie cu care va avea loc un forum economic bilateral și vor fi semnate mai multe documente puse in cadru de un memorandum de cooperare economică și culturală aprobat astăzi in ședința de Guvern. Vă stau la dispoziții pentru intrebări, cu precizarea pe care am făcut-o și la inceput: vom avea, ca de obicei, un comunicat detaliat al deciziilor luate astăzi in Executiv și cele două ministere, Transporturi și Agricultură - vor veni și ele cu detalii pentru a vă actualiza deciziile, in urma discuțiilor cu transportatorii și fermierii. Vă rog!
Reporter: Bună ziua! Voiam să știu de programul premierului din weekend, pentru că avea o deplasare politică in țară, nu și-a anulat programul din weekend. Ce se intamplă la guvernare? Sunt probleme legate de transportatori și fermieri?
Mihai Constantin: Cred că premierul s-a adaptat urgențelor momentului. Este un răspuns pe care il speculez acum, că nu am decizia dată, dar fac referire la alocuțiunea primului ministru chiar la inceputul ședinței de guvern, cand a spus că, dacă va fi nevoie, vom avea o nouă ședință de guvern, inclusiv pe parcursul acestui sfarșit de săptămană, sambătă sau duminică. Așadar, premierul rămane conectat la urgențele administrative și la dispoziția echipei sale.
Reporter: Romania a fost dată in judecată, țara noastră, de către Pfizer, pentru că nu am achiziționat, nu am cumpărat cele 28 de milioane de doze de vaccinuri pe care tot noi le-am comandat și ne cer să achităm cel puțin jumătate din sumă, care nu e una mică. Ce va face Guvernul?
Mihai Constantin: Da, este o speță care nu a făcut astăzi obiectul ședinței de Guvern, dar m-am documentat un pic pe această temă. Din cate știu, a venit o notificare de deschidere a acestui litigiu de către compania farmaceutică, cred că in ultimele zile din decembrie anul trecut. Există... dacă, din nou citez din memorie, undeva in a treia parte, in ultima parte a lunii februarie, un prim termen. Romania va fi, evident, reprezentată la acest proces, dar este vorba despre faptul că Romania a estimat un necesar pandemic pentru doze de vaccin, insă amendamentul la care compania farmaceutică face referire nu a fost semnat de către Ministerul Sănătății și, in consecință, nici nu s-a putut face vreo plată, pentru că nu există acele doze incasate de către statul roman și, de asemenea, cred că intr-o situație similară se află și alte țări, central și est-europene. Polonia și Ungaria cred că sunt in același caz cu noi, referitor la aceeași companie farmaceutică. Este așadar un proces in desfășurare și o să-l urmărim.
Reporter: Mulțumesc!
Mihai Constantin: Cu plăcere. Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție și vă stau la dispoziție pentru orice alte informații aveți nevoie. Să ne revedem sănătoși!


Sursa: Guvernul României

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro