Apple TV în România: analiza vizibilității media în prima lună de la lansare

octombrie 26, 2026

Pe 14 septembrie 2026, Apple TV a debutat pe piața românească. În primele 30 de zile de la lansare, mediaTRUST a monitorizat prezența platformei în presă și pe canalele digitale, oferind o imagine a vizibilității obținute în perioada 14 septembrie – 13 octombrie 2026.

Rezultate generale

Conform monitorizării mediaTRUST, Apple TV a înregistrat 826 de materiale în perioada analizată, cu o audiență estimată la aproximativ 5,5 milioane de contacte potențiale și o valoare echivalentă de publicitate (AVE) de circa 603.000 de euro.

Comparativ cu celelalte platforme

Analiza comparativă a principalelor platforme de streaming active în România arată diferențe notabile în volumul aparițiilor media. Voyo a fost lider, cu 3.832 de materiale (37% din totalul pentru cele opt platforme analizate), urmat de Netflix cu 2.152 de materiale (21%), Disney+ cu 1.276 (12%) și Antena Play cu 1.035 (10%).

Apple TV s-a situat pe locul al cincilea, cu 826 de materiale, reprezentând 8% din total. Platforma a depășit în acest interval HBO Max (561 materiale, 5%), SkyShowtime (481 materiale, 5%) și Amazon Prime (194 materiale, 2%).

Împreună, Voyo și Netflix au generat aproximativ 58% din totalul aparițiilor media monitorizate.

Surse și canale

Portalurile online au fost principala sursă de vizibilitate pentru Apple TV, cu 409 materiale (aproximativ 50% din total). Comentariile la articole online au însumat 155 de apariții, Facebook a contribuit cu 78 materiale, iar blogurile au înregistrat 62 de apariții. Radioul și televiziunea au totalizat împreună 55 de materiale.

Cele mai active surse media în reflectarea subiectelor despre Apple TV au fost Radio Guerrilla, cu 30 de materiale, mobilissimo.ro, cu 11 materiale, urmate de playtech.ro și arenait.ro, cu câte 10 apariții fiecare.

Concentrarea în timp

Rezultatele arată că aproape jumătate din acoperirea media a Apple TV în prima lună s-a concentrat în primele 48 de ore de la lansare. Distribuția zilnică relevă o concentrare semnificativă în zilele imediat următoare lansării: pe 15 septembrie au fost înregistrate 271 de materiale, cel mai mare volum din perioada analizată, iar în ziua lansării, 14 septembrie, au fost publicate 127 de materiale. Împreună, cele două zile au generat aproximativ 48% din totalul materialelor înregistrate în prima lună.

Tematici abordate

Publicațiile online au tratat în principal lansarea Apple TV în România, oferind detalii despre prețul abonamentului, perioada de testare gratuită, dispozitivele compatibile, filmele și serialele disponibile și recomandări de vizionare.

Evenimentul de la data lansării a coincis cu cea de-a 78-a ediție a Premiilor Emmy, desfășurată pe 14 septembrie 2026. Comedia horror „Widow’s Bay”, producție Apple TV, a obținut 14 trofee, ceea ce a generat mențiuni despre platformă în contextul premiilor.

De asemenea, includerea Apple TV în abonamentul eMAG Genius Elite, odată cu modificarea tarifelor de la 1 octombrie, a adus vizibilitate suplimentară; articolele au prezentat noile prețuri și beneficiile abonamentului, printre care accesul la serviciul de streaming Apple TV.

Metodologie

Studiul acoperă perioada 14 septembrie – 13 octombrie 2026. Monitorizarea s-a bazat pe denumirile platformelor de streaming analizate (Apple TV, Netflix, Voyo etc.). Filmele și serialele distribuite de aceste platforme nu au fost incluse în analiză decât dacă materialele conțineau o mențiune explicită a denumirii platformei.

Mediile monitorizate au fost presa scrisă, radio, televiziune, online, social media, podcasturi și newslettere. Social media a inclus Facebook, Twitter, platforme foto (inclusiv Instagram), platforme video (inclusiv YouTube) și bloguri.

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro