Abatorul Periș și Grupul Cathedral își unesc forțele pentru consolidarea poziției pe piața cărnii din România

decembrie 28, 2023

Abatorul Periș SA, cel mai mare procesator al porcilor și cărnii de porc din sud-estul țării, anunță preluarea a trei unități regionale de procesare și comercializare a cărnii deținute de antreprenorul Alin Zamfira. Tranzacția este pe bază de schimb de acțiuni în urma căruia domnul Alin Zamfira intră în acționariatul Abatorul Periș SA cu o participare de 40%, urmând să dețină funcția de Președinte al Consiliului de Administrație. Consiliul Concurenței a fost deja notificat, tranzacția urmând a se finaliza după primirea deciziei.

Consolidarea industriei este o necesitate în condiții de piață dificile și ne va permite să oferim consumatorilor o gamă largă de preparate cu specific românesc, în completarea produselor ultra-proaspete oferite deja de Abatorul Periș. Urmărim astfel dezvoltarea pe lanțul valoric de procesare performant, pentru a aduce clienților noștri produse românești de cea mai bună calitate.”, a declarat Bogdan Grama, Director General Abatorul Periș.

Grupul Cathedral și-a început activitatea în anul 2015 din dorința de a aduce în marile lanțuri de magazine produse cu specific românesc. Astăzi, din Grup fac parte două unități specializate de procesare a cărnii, Cathedral Distribution SRL și Policalita SRL, precum și Almado Total Distribution SRL care deține o rețea de 12 magazine specializate în judetele Buzău, Vrancea și Bacău. Afacerea consolidată generează venituri de aproximativ 40 milioane euro pe an, având peste 300 de angajați.

Alin Zamfira este originar din județul Buzău, fiind unul dintre cei mai tineri investitori, din industria de carne din România, care s-a dezvoltat extrem de rapid în ultimii ani. Este recunoscut în piață ca un bun partener, atât al furnizorilor cât și al rețelelor de retail, promovând constant excelența în calitatea produselor oferite consumatorilor.

M-am format ca sportiv de performanță și principiile de „fair play” pe care le-am învățat din sport le aplic și în afacerile mele, în relația cu partenerii. Prin această unire a forțelor, îmi doresc să ajungem un model de performanță și calitate în promovarea produselor cu specific românesc, a declarat Alin Zamfira, antreprenorul ce deține Grupul Cathedral.

Industria de carne traversează o periodă dificilă și am ales să ne unim forțele cu Alin pentru că este un antreprenor tânăr, energic, competent, și cu spiritul unui sportiv de performanță. Rămân consecvent ideii că orice afacere antreprenoriala are nevoie, din când în când, de un suflu nou, adus de tânăra generație pentru a continua să performeze și să inoveze. a declarat Jabbar Kanani, Președinte al Consiliului de Administrație Abatorul Periș SA.

Abatorul Periș SA este cel mai mare procesator al porcilor și cărnii de porc din sud-estul țării și deține la Niculești, județul Dâmbovița, una dintre cele mai moderne facilități de producție, cu o capacitate de procesare de 500.000 de capete anual. Abatorul Periș este, de asemenea, specializat în producția produselor românești din gama ultra proaspată.

Compania a fost înființată în 2019, cu scopul de a procesa şi comercializa carne de porc destinată aprovizionării Capitalei și zonei de sud-est a țării. În ultimii ani, societatea a investit peste 20 milioane de euro în retehnologizarea și creșterea capacității de producție și a devenit una dintre cele mai mari unități de procesare a cărnii de porc din România. Produsele companiei sunt comercializate în marile lanțuri de magazine, cât și în rețeaua proprie de 30 de magazine de carne sub marca "Periș". Abatorul Periș are peste 400 de angajați si estimează pentru 2023 o cifră de afaceri de 100 milioane de euro.

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro