Primul loc de muncă poate fi începutul unei cariere. Pentru sute de tineri absolvenți din Satu Mare, ocazia de a face acest pas a venit la Bursa locurilor de muncă, unde 30 de angajatori din județul Satu Mare au venit cu 215 oportunități de angajare. Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Roxana Petca, a fost prezentă la eveniment și a discutat cu tinerii și reprezentanții companiilor despre oferta de locuri de muncă și despre provocările începutului de carieră. Cele 215 de locuri de muncă disponibile acoperă domenii diverse și reprezintă o oportunitate pentru tinerii care își caută primul loc de muncă și vor să își construiască un viitor profesional în județul Satu Mare.
Sursă: Consiliul Județean Satu Mare
