Conferința „Arhivare din proiectare – un mod de a rezista provocărilor administrării arhivistice a documentelor electronice”
Consiliul Legislativ a avut onoarea de a fi invitat la Conferința de încheiere a inițiativei bilaterale româno-norvegiene „ Arhivare din proiectare – un mod de a rezista provocărilor administrării arhivistice a documentelor electronice ”, organizată de Arhivele Naționale ale României , ce a avut loc pe 28 februarie 2025, la Institutul Național de Statistică .
La eveniment, Arhivele Naționale ale României și Arhivele Naționale ale Norvegiei au prezentat rezultatele proiectului, care s-a finalizat cu elaborarea unei metodologii de lucru destinate gestionării documentelor electronice. Această metodologie va fi disponibilă publicului, pe site-ul Arhivelor Naționale ale României, după 15 martie 2025, și reprezintă un instrument esențial pentru sprijinirea instituțiilor publice în dezvoltarea capacităților necesare pentru administrarea eficientă și corespunzătoare a documentelor electronice.
Consiliul Legislativ a semnat un acord de parteneriat cu Arhivele Naționale ale României , angajându-se astfel să contribuie activ la implementarea proiectului „Arhivare din proiectare”. Această colaborare a fost motivată de importanța susținerii procesului de dezvoltare a soluțiilor arhivistice care vor sprijini instituțiile publice în gestionarea și conservarea eficientă a documentelor electronice.
Sursă: Consiliul Legislativ
