Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Municipiului București au verificat, în data de 24 septembrie, un șantier din Sectorul 1 al Capitalei.
În timpul controlului, pe amplasament au fost identificate cantități de nisip și pietriș depozitate temporar, fără protecție împotriva împrăștierii prafului în atmosferă. De asemenea, nu erau aplicate măsuri de umectare a zonelor de acces și a suprafețelor din jurul șantierului, necesare pentru limitarea emisiilor de praf, mai ales în perioadele cu vânt.
Pentru lipsa măsurilor necesare protejării calității aerului, operatorul economic a fost sancționat cu amendă în valoare de 15.000 de lei.
Comisarii GNM au stabilit și măsuri concrete de conformare, astfel încât activitatea de pe șantier să se desfășoare cu respectarea legislației de mediu.
Praful generat de șantiere nu rămâne doar în interiorul amplasamentului. De aceea, măsurile de prevenire și reducere a emisiilor sunt obligatorii, nu opționale.
Sursă: Garda Națională de Mediu
