În cadrul expoziției, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență IGSU, alături de personal din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov și al Centrului Național pentru Securitate la Incendiu și Protecție Civilă, sunt prezenți cu un stand de informare preventivă. Vizitatorii se vor putea familiariza cu o parte din campaniile de informare, derulate de către instituție și vor avea ocazia să descopere informații utile despre prevenirea situațiilor de urgență, securitatea la incendiu și rolul soluțiilor moderne în protejarea vieții și a bunurilor.
Participarea instituției noastre se înscrie în contextul unei colaborări de peste două decenii cu Asociația Română pentru Tehnică și Securitate (ARTS), în domeniul securității la incendiu și al promovării conformității produselor care contribuie la îndeplinirea cerinței fundamentale de securitate la incendiu.
Evenimentul reprezintă o oportunitate de a consolida cooperarea dintre autorități și industria de securitate, de a promova soluții inovatoare și de a împărtăși bune practici care contribuie la dezvoltarea unui sistem de prevenire și protecție tot mai eficient.
Prin participarea la astfel de evenimente, IGSU susține atât activitățile de supraveghere a pieței, cât și dialogul cu specialiștii din domeniu. Astfel de demersuri urmăresc identificarea unor soluții care să contribuie la creșterea rezilienței și a gradului de siguranță a comunităților.
Felicităm organizatorii pentru această inițiativă și le dorim mult succes pe parcursul evenimentului!
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
