Ultima oră
Seara de solidarizare cu scriitorii si jurnalistii georgieni la Cenaclul „Mariana Marin”Vodafone lansează campania „Black Friday FARA RIVAL” între 3 și 15 noiembrie 2026„Alexa & Brăteanu – Configurații ale prezentului”. O întâlnire cu arta contemporană la Sala „Constantin Brâncuși” din BucureștiAnytime România introduce plata în trei rate fără dobândă pentru asigurările achiziționate onlineRezidența9 găzduiește expoziția „In and Out of Wonderland” din Colecția de Artă Société GénéraleCaravana Gaudeamus Radio România 2026 încheie traseul la Reșița, cu o ediție în premierăDan Șanta, reales în ABU Programme Bureau pentru un mandat de 2 ani„Marea începe în ghiozdan!”: elevii din Constanța sunt invitați să transforme plasticul în creații cu mesaj ecologicSeara de solidarizare cu scriitorii si jurnalistii georgieni la Cenaclul „Mariana Marin”Vodafone lansează campania „Black Friday FARA RIVAL” între 3 și 15 noiembrie 2026„Alexa & Brăteanu – Configurații ale prezentului”. O întâlnire cu arta contemporană la Sala „Constantin Brâncuși” din BucureștiAnytime România introduce plata în trei rate fără dobândă pentru asigurările achiziționate onlineRezidența9 găzduiește expoziția „In and Out of Wonderland” din Colecția de Artă Société GénéraleCaravana Gaudeamus Radio România 2026 încheie traseul la Reșița, cu o ediție în premierăDan Șanta, reales în ABU Programme Bureau pentru un mandat de 2 ani„Marea începe în ghiozdan!”: elevii din Constanța sunt invitați să transforme plasticul în creații cu mesaj ecologic
Administrație Publică

Comunicat de presă

Ministerul Afacerilor Interne a prezentat astăzi, într-un webinar public, stadiul proiectului RO Wallet și rezultatele sondajului național privind portofelul digital. Lansarea pentru public este programată în etape, din ianuarie 2027.

95% dintre românii chestionați ar folosi RO Wallet, portofelul european pentru identitate digitală al României

Sondajul a fost realizat în perioada 13 – 27 septembrie 2026 și a strâns 3.065 de răspunsuri complete. Rezultatele arată un interes foarte ridicat: 85% dintre respondenți spun că vor folosi sigur aplicația, iar alți 10% că probabil o vor folosi. Doar 3% preferă în continuare documentele pe hârtie.

Cartea de identitate (96%), permisul de conducere (94%) și cardul de sănătate (92%) sunt documentele pe care cetățenii și le doresc cel mai mult în RO Wallet. Respondenții ar folosi aplicația mai ales la controlul în trafic (89%), la ghișeele instituțiilor publice (84%), la medic sau la farmacie (79%) și la bancă (78%). În străinătate, 92% ar folosi RO Wallet în călătorii și la frontieră.

Încrederea depinde de controlul asupra datelor personale. 84% dintre respondenți vor să vadă un istoric cu cine le-a verificat datele și când, 80% cer deblocare cu amprentă sau PIN, iar 77% vor să aleagă exact ce date arată și cui. Securitatea și protecția datelor este și cea mai frecventă sugestie primită (24% dintre cei care au scris o sugestie).

„ Rezultatele sondajului confirmă că cetățenii își doresc o platformă sigură pentru gestionarea documentelor lor. Aceștia vor să poată folosi aplicația atât în România, cât și în spațiul Uniunii Europene.Construim RO Wallet pornind de la un principiu esențial: fiecare cetățean decide ce date transmite, cui le transmite și în ce scop. În același timp, utilizarea aplicației rămâne privată — nimeni nu poate vedea dacă o persoană folosește RO Wallet, unde îl folosește sau în ce scop.”, a declarat  chestor de poliție Răzvan –Iulian JIGA , director DGCTI -MAI.

Calendarul lansării

31 octombrie 2026 – mediul de testare (sandbox) și aplicația mobilă de test devin disponibile pentru partenerii care vor integra RO Wallet.

Ianuarie 2027 (Etapa 1) – înrolare la distanță pentru titularii cărții electronice de identitate (CEI), prin citirea cipului cu NFC și PIN-ul cardului.

Trimestrul III 2027 (Etapa 2) – înrolare pentru titularii cărții de identitate clasice, prin verificarea identității în prezență.

În prezent, echipa lucrează la emiterea și verificarea datelor de identificare (PID), la interfața aplicației, la sistemul central și la aplicațiile pentru Android și iOS. Documentația tehnică este publicată și actualizată continuu pe GitHub.

RO Wallet va fi prezentat și la EUDI Wallet Launchpad 2026, evenimentul Comisiei Europene dedicat portofelelor naționale, care are loc la Bruxelles în 29 – 30 octombrie.

Despre RO Wallet

RO Wallet este portofelul european de identitate digitală (EUDI Wallet) al României, dezvoltat de Ministerul Afacerilor Interne în baza Regulamentului (UE) 2024/1183 (eIDAS 2). Aplicația permite cetățenilor să își păstreze pe telefon documentele oficiale, să își dovedească identitatea online și offline, în România și în Uniunea Europeană, și să semneze electronic. Datele de identitate sunt emise la cel mai înalt nivel de asigurare prevăzut de legislația europeană.

Informații suplimentare: rowallet.gov.ro

Alte articole:

Sursă: Ministerul Afacerilor Interne

Alte articole

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe KomuniK

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.