Contestarea și anularea reglementărilor care stabilesc taxele, impozitele și contribuțiile sociale la contractele de muncă cu timp parțial la nivelul celor cu normă întreagă, alături de contestarea și anularea altor reglementări abuzive în domeniul fiscal și al afacerilor se numără între principalele obiectivele de reprezentare ale membrilor pentru anul 2024, asumate de Consiliul Patronatelor ESG din România (CPESGR).
Aceste obiective au fost stabilite în cadrul primei Adunări Generale a membrilor CPESGR, alături de propunerea unui de act normativ în domeniul IT care vizează implementarea în mediul de afaceri a rezultatelor activităților de cercetare în domeniul IT și completarea Legii societăților comerciale (Legea 31/1990) cu reglementări de guvernanță corporativă.
În ceea ce privește specificul organizației, Consiliul militează pentru implementarea voluntară a principiilor ESG (Environmental, Social, Governance) și nu susține dezvoltarea unui cadru de reglementare care să aducă norme imperative și sancțiuni de natură să impună obligativități și sancțiuni ce depășesc potențialul și resursele companiilor românești.
În urma constituirii unui Grup de lucru format din peste 20 de experți, CPESGR a demarat programul „Ghid pentru implementarea ESG în România”, care implică editarea și publicarea a peste 12 volume, în limba română și engleză. În prezent, se lucrează la Volumul I, „Definirea și înțelegerea termenilor ESG”, care este programat să apară în prima parte a anului 2024.
„Într-un context macroeconomic turbulent și plin de provocări, CPESGR dorește să contribuie semnificativ la performanța companiilor și creșterea gradului de reziliență a mediului de afaceri românesc, prin valorificarea principiilor ESG. Suntem convinși că eforturile și investițiile necesare pentru îndeplinirea cerințelor de reglementare ESG vor fi depășite de oportunitățile și beneficiile pentru fiecare business. Potrivit legislației în vigoare, patronatul este singura formă asociativă din mediul de afaceri cu atribuții legale de influențare sau modelare a factorilor de macromediu prin mecanismele de dialog social, având dreptul de inițiativă legislativă și atributul de reprezentare a mediului de afaceri. Dorim să ne folosim din plin de aceste pârghii, pentru a crea premisele unei creșteri durabile a mediului de afaceri din România”, a declarat Cezar Iulian Armașu, Director General al Consiliul Patronatelor ESG din România.
Pentru 2024, Consiliul își propune continuarea programului cu derulare continuă, „Dezvoltarea și formarea pieței forței de muncă în domeniul IT”, care aduce împreună companii cu interese similare în reducerea deficitului de forță de muncă cu furnizori de servicii specifice de business (formare profesională, dezvoltare resurse umane, servicii de management și consultanță) și soluții de finanțare, pentru a obține un beneficiu relevant pentru toți participanții și un rezultat cu impact într-o piață a forței de muncă specifică acestui domeniu de activitate.
Între proiectele noi, se vor regăsi lansarea: (1) clubului de afaceri „Bucharest Business Club & Connections by cpsegr.ro”; (2) evenimente de networking; (3) share experience meetings și (4) programe de formare și dezvoltare profesională.
În primele șase luni de funcționare, CPESGR a ajuns la 35 de membri, iar pentru anul viitor vizează, ca obiective de dezvoltare organizațională: (1) să ajungă la un număr de 1.200 de membri; (2) să deschidă structuri organizatorice în cel puțin 10 orașe importante din România; și (3) să se afilieze la 10 organizații asociative românești și 5 internaționale.